S-a încheiat un eveniment religios şi totodată istoric: beatificarea marelui Papă Ioan Paul al II–lea. Beatificarea (declararea ca Fericit) este o etapă care precede canonizarea (declararea ca sfânt). Pentru beatificare e necesar un miracol recunoscut prin mijlocirea sa. În cazul Papei Ioan Paul al II – lea este vorba de Marie Simon Pierre Normand, o călugăriţă vindecată de parkinson. Pentru canonizare e necesară şi confirmarea celui de-al doilea miracol. Deja au ajuns sute de cazuri la Vatican şi urmează a fi investigate. Vaticanul nu se pronunţă cu uşurinţă în confirmarea miracolelor. Numeroase comisii formate din medici, oameni de ştiinţă şi teologi investighează cazurile supranaturale înainte de a se pronunţa verdictul de miracol.
Joaquin Navarro-Valls, fost purtător de cuvânt al papei polonez timp de 21 de ani, şi-a exprimat convingerea că Ioan Paul al II-lea este deja sfânt. "Biserica nu face sfinţi, doar îi recunoaşte. Ioan Paul al II-lea era deja sfânt", a subliniat el.
Până şi cuvintele de laudă sunt prea sărace pentru a exprima sfinţenia sa! Papa Ioan Paul al II - lea a pus în practică iubirea creştină! Iradia iubire prin toată fiinţa lui! „În orice privire a sa, în orice gest al său – o iubire imensă” - Videoclip în cinstea Fericitului Papă Ioan Paul al II – lea
Recomand şi articolele:
PS Petru Gherghel, Episcop Romano - Catolic de Iaşi: Fericitul Ioan Paul al II-lea. O floare la fereastra cerului
Interviu cu P.S. Florentin Crihălmeanu, Episcop Greco - Catolic de Cluj - Gherla:




