5 apr. 2015

CRISTOS A ÎNVIAT! SĂ ÎNVIEM ŞI NOI DIN PĂCAT PRIN SACRAMENTUL POCĂINŢEI!


Nu poate exista biruinţă fără efort, fără un sacrificiu mai mic sau mai mare. Acest lucru ni-l spune însuşi Domnul nostru Isus Cristos prin următoarele cuvinte: "Adevăr, adevăr vă spun că, dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur, iar dacă moare, aduce mult rod." (In. 12, 24) El s-a jertfit pe cruce. Nimic bun nu se poate fără sacrificiu, fără principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Înviere. Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea că în creaţie toate se cer după cruce. Aşa se manifestă iubirea lui Dumnezeu faţă de noi. Pentru că asta e condiţia noastră căzută, una din consecinţele căderii primilor oameni în păcatul strămoşesc. Noi nu suntem vinovaţi în mod direct de păcatul lor, dar îl moştenim. Păcatul strămoşesc se şterge prin Botez, dar rămân consecinţele lui pământeşti, printre care şi natura umană slăbită şi lipsită de darurile de dinainte de căderea lor în păcat. Nu ni se dă nimic dacă nu jertfim ceva (jertfim timp, osteneală, etc). Iubirea înseamnă jertfă. Dar nu este suficient efortul propriu pentru mântuire. Mântuirea are la bază conlucrarea, colaborarea omului cu Dumnezeu. Domnul Isus Cristos a făcut din plin partea lui pentru noi jertfindu-şi viaţa pe cruce pentru a ne deschide calea spre mântuire. Trebuie să facem şi noi partea noastră pentru a ajunge la mântuire. Nu ni se cere să ne dăm viaţa la propriu pentru alţii sau pentru credinţă, decât în cazuri de excepţie, când ar fi neapărat necesar. Pentru a ajunge la mântuire trebuie să credem în Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Persoană din Sfânta Treime, să ne curăţim sufletul de păcate prin sacramentul Pocăinţei şi să-l urmăm pe el şi cuvintele sale, iubindu-l pe Dumnezeu mai presus de toate şi iubindu-i pe oameni ca pe noi înşine din iubire pentru Dumnezeu.
După Înviere, Domnul Isus Cristos a mai rămas 40 de zile pe pământ, până la Înălţare, cu trupul glorificat, trupul de slavă pe care-l avea după Înviere şi a fost văzut de apostoli şi de mulţi alţi oameni. Apostolii au mâncat împreună cu el şi au vorbit cu el şi în acest timp de după Înviere. El le-a arătat urmele rănilor în mâini şi în coastă. Trupul său după Înviere, deşi era tot trup material, avea proprietăţi supranaturale, era trup glorificat, trup de slavă: putea să dispară instantaneu dintr-un loc, să apară în alt loc, etc. După Înviere Domnul Isus Cristos a venit dintr-o dată în mijlocul apostolilor, deşi uşile casei în care se aflau ei erau încuiate de frica iudeilor. După înălţarea lui la cer, apostolii au predicat toată viaţa lor despre Învierea Domnului Isus Cristos şi au fost martirizaţi, preferând să-şi dea viaţa decât să nege adevărul Învierii. E clar că nu şi-ar fi dat viaţa pentru o minciună. În privinţa adevărului mărturiei întărită de sacrificiu, Blaise Pascal a scris că el crede în cuvintele acelora care şi-au jertfit viaţa pentru adevăr: „Cred cu bucurie în cuvântul acelora care şi-au dat viaţa pentru ceea ce au spus.” sau Nu cred decât istoriile care s-au scris cu sângele celor ce s-au jertfit pentru făurirea lor.

Sfântul Apostol Pavel a scris că, după Înviere, Domnul Isus Cristos a fost văzut şi de peste 500 de oameni deodată. După Înălţare i s-a arătat şi lui, pe când mergea spre Damasc ca să-i aducă pe creştinii de acolo legaţi la Ierusalim. După ce i-a apărut Domnul Isus Cristos, Sfântul Pavel, din fariseu şi prigonitor al creştinilor a devenit un înflăcărat apostol creştin: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa (Petru), apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.” (1Cor.15,3-9) 

Când Domnul Isus Cristos a apărut, după Înviere, ucenicilor în drum spre Emaus, le-a explicat că este scris de multe veacuri în profeţiile Vechiului Testament că el trebuia să sufere, să moară pe cruce şi să învie a treia zi:
"Nu trebuia oare Cristos să sufere şi să intre în gloria Lui?!" Şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a explicat ce era scris cu privire la El în toate Scripturile." (Lc.24,26-27)
"Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Cristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi.
Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim." (Lc.24,46-47)

Recomand un articol foarte interesant despre semnele de pe giulgiul din Torino care confirmă învierea Domnului Isus Cristos. Giulgiul, care actualmente se află la Torino, este giulgiul cu care a fost înfăşurat trupul Domnului Isus Cristos când a fost depus în mormânt şi păstrează atât urmele suferinţei, morţii şi Învierii. Autenticitatea giulgiului a fost confirmată de cele mai recente investigaţii ştiinţifice:

http://www.e-communio.ro/stire1481-invierea-confirmari-pe-giulgiul-din-torino

Iată un fragment din acest articol referitor la urmele Învierii de pe giulgiu:

Mărturia Învierii
Rezultă 3 date referitoare la Giulgiu care poartă urmele Învierii:

Prima: medicii legişti care au lucrat în trecut pe acel material al Giulgiului au constatat că acesta cu siguranţă a învelit cadavrul unui om care a murit prin răstignire.

A doua: oamenii de ştiinţă americani de la STURP (Shroud of Turin Research Project), care au analizat Giulgiul cu instrumente foarte sofisticate, au ajuns la concluzia că trupul mort nu a rămas învelit în pânză mai mult de 40 de ore, deoarece nu există nici o urmă de putrefacţie.

A treia: Ei au constatat faptul că conturul petelor de sânge demonstrează faptul că nu a existat nici o mişcare între corp şi pânza în care a fost învelit. Acest lucru relevă faptul că trupul nu s-a deplasat, nici nu a fost deplasat, ci a ieşit prin pânză. Din corp, a fost emanată în mod misterios o energie necunoscută, care a imprimat acea imagine (nu există nici o explicaţie ştiinţifică).

Domnul Isus Cristos a suferit, a murit şi a înviat ca să ne deschidă calea spre mântuire, adică spre fericirea veşnică, dar mântuirea depinde şi de noi. El a suferit, a murit şi a înviat pentru noi fără de noi, dar nu ne mântuieşte fără de noi, fără colaborarea noastră. Domnul Isus Cristos a trecut din moarte la viaţă, iar noi să trecem, prin sacramentul Pocăinţei, de la păcate la viaţa cea nouă a harului său şi, din orice Biserică am face parte, să fim creştini adevăraţi, nu doar cu numele sau de formă. Să fim pământ rodnic, nu pământ pietros pentru cuvântul lui. Prin liberul arbitru omul poate valorifica jertfa Domnului Isus Cristos. Deci, să valorificăm jertfa Domnului Isus Cristos, să nu o facem inutilă pentru noi! Pentru a valorifica jertfa lui şi a ajunge la mântuire trebuie să credem în Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Persoană din Sfânta Treime, să ne curăţim sufletul de păcate prin sacramentul Pocăinţei şi să-l urmăm pe el şi cuvintele sale, iubindu-l pe Dumnezeu mai presus de toate şi iubindu-l pe aproapele ca pe noi înşine din iubire pentru Dumnezeu. Iar aproapele nostru este orice om, fără nicio deosebire, chiar şi cei care ne duşmănesc. Domnul Isus Cristos a spus să-i iertăm şi să-i iubim pe toţi, fără nicio deosebire, chiar şi pe cei care ne duşmănesc, ca să depăşim înclinaţia obişnuită de a-i iubi numai pe cei care ne iubesc; iar iubirea de oameni nu constă neapărat într-un sentiment, ci în fapte bune prin care punem în practică iubirea: „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Dacă iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată puteţi aştepta ? Şi păcătoşii iubesc pe cei care-i iubesc pe ei. Şi daca faceti bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. (Lc.6,31-33) Iar faptele bune trebuie făcute cu iubire şi cu smerenie (cu gândul că fără ajutorul lui Dumnezeu n-am putea să le facem), nu de formă sau cu scopul de a fi lăudaţi de oameni sau de a ne mândri.

De asemenea, să nu amânăm a primi iertarea prin sacramentul Pocăinţei, pentru că nu ştim clipa decesului. Iată o carte care poate fi de un real folos pentru a face bine sacramentul Pocăinţei (Taina spovedaniei). Poate fi citită direct pe internet, fără a fi nevoie să fie desărcată în calculator, accesând linkul următor:

Înainte de a începe sacramentul Pocăinţei trebuie să-i iertăm din inimă pe cei cu care ne-am certat: să nu ţinem ură pe ei şi, în măsura posibilului, să încercăm să ne împăcăm cu ei, în mod personal (cel mai bine) sau dând un telefon pentru împăcare (a doua opţiune) sau scriind o scrisoare sau mesaj pentru împăcare (ultima opţiune). Chiar dacă ei nu vor, noi măcar să încercăm să ne împăcăm cu ei. 

Pentru a face bine sacramentul Pocăinţei, trebuie să îndeplinim următoarele cinci condiţii (sunt aceleaşi atât pentru catolici, cât şi pentru ortodocşi):
1) Cercetarea cugetului: se începe cu o rugăciune la Duhul Sfânt, prin care cerem luminarea minţii ca să facem bine sacramentul Pocăinţei. Trebuie să ne gândim ce păcate avem (de la ultima spovadă sau din copilărie, după caz) şi de câte ori pe fiecare - măcar numărul lor aproximativ dacă nu ne amintim numărul exact. Pentru cercetarea cugetului să folosim întrebările dintr-un chestionar sau dintr-un Îndreptar pentru spovadă (Îndreptar pentru spovedanie - se găseşte, de regulă, la orice biserică şi îl puteţi căuta şi pe internet). Ca să nu uităm din păcate la spovadă, este bine să facem o listă cu păcatele, pe care apoi, după spovadă, să o ardem sau să o distrugem cât mai repede cu putinţă.
2) Căinţa: trezirea căinţei în suflet pentru toate păcatele pe care le avem. Căinţa este o durere a sufletului şi o detestare a păcatului săvârşit (a păcatelor săvârşite), unită cu hotărârea de a nu mai păcătui pe viitor. Căinţa nu înseamnă să ne pară rău numai pentru că prin păcat am pierdut sănătatea, averea sau onoarea (lucruri trecătoare), ci căinţa trebuie să fie suprafirească, adică să ne căim pentru că prin păcat ne-am pus în situaţia de a pierde Împărăţia lui Dumnezeu şi de a merita suferinţa veşnică a iadului şi l-am supărat pe Dumnezeu. În acest sens, găsim scris în Biblie, la profetul Ioel: „Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele şi întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru.” (Ioel2,13) Dumnezeu vrea „sfâşierea inimii”, adică vrea să ne trezim căinţa în suflet pentru păcate şi să ne întoarcem la el prin sacramentul Pocăinţei.
3) Propunerea: Propunerea este hotărârea sinceră şi fermă, voinţa tare de a ne îndrepta viaţa, de a nu mai face niciun păcat şi de a fugi şi de orice ocazie care poate să ducă la păcat. Domnul Isus Cristos spunea oamenilor cărora le ierta păcatele:„Mergi şi nu mai păcătui!” (In.8,11). Trebuie să ne hotărâm să nu mai păcătuim niciodată, cu toate că există şi posibilitatea să cădem din nou în păcate. Prevederea posibilităţii de a păcătui în viitor nu împiedică propunerea sinceră de a nu mai păcătui, pentru că propunerea depinde de voinţă, în timp ce prevederea depinde numai de conştiinţa pe care o avem faţă de slăbiciunea noastră.
4) Spovada: să spunem preotului când ne-am spovedit ultima dată şi, de la ultima spovadă până în prezent sau din copilărie până în prezent (după caz), să mărturisim preotului cu sinceritate toate păcatele de care ne-am amintit, acuzându-ne în mod sincer şi obiectiv de ele şi mărturisind şi numărul lor – iar dacă sunt păcate al căror număr nu ni-l amintim exact, să mărturisim măcar cu aproximaţie numărul lor. Dacă sunt păcate al căror număr nu ni-l amintim exact, trebuie să spunem: „am făcut acest păcat cam de atâtea ori pe zi, pe săptămână sau pe lună.” Trebuie să mărturisim preotului şi împrejurările care schimbă felul păcatelor (împrejurările care agravează păcatele): de exemplu, în cazul minciunii, una e o minciună inofensivă, spusă în glumă şi cu totul altceva e o minciună prin care se face rău cuiva. Dacă cineva uită să mărturisească un păcat sau mai multe, nu-i nimic, spovada este bună şi este suficient dacă îl (le) mărturiseşte la spovada următoare sau la spovada la care îşi aduce aminte de ele. Dar dacă de ruşine sau din alt motiv ascunde un păcat de care îşi aduce aminte, atunci face spovadă rea, adică spovadă care nu e valabilă şi face un alt păcat. O spovadă rău facută se repară mărturisind preotului care este păcatul pe care l-am ascuns (sau care sunt păcatele pe care le-am ascuns – dacă sunt mai multe), mărturisind la câte spovezi am ascuns acel păcat (acele păcate) şi mărturisind din nou păcatele mărturisite la acele spovezi rău făcute. De asemenea, se poate face spovadă generală (la care să mărturisim toate păcatele de care ne aducem aminte din tot timpul vieţii, de când eram copii şi până la momentul actual şi numărul lor, iar dacă sunt păcate al căror număr nu ni-l amintim exact, să mărturisim măcar cu aproximaţie numărul lor, precum şi împrejurările care schimbă felul lor / care le agravează) şi, dacă au existat şi păcate ascunse şi, deci, spovezi rele, trebuie precizat preotului care este păcatul pe care l-am ascuns (sau care sunt păcatele pe care le-am ascuns – dacă sunt mai multe), spunând la câte spovezi am ascuns acel păcat (acele păcate) şi mărturisind din nou păcatele mărturisite la acele spovezi rău făcute.
5) Îndeplinirea pocăinţei (se mai numeşte canon) dată de preot: de regulă un număr de rugăciuni sau altceva, ce decide preotul. După mărturisire preotul dă dezlegarea de păcate şi stabileşte canonul.


Ori de câte ori mergem la sacramentul Pocăinţei, trebuie să îndeplinim toate aceste cinci condiţii de mai sus pentru a face bine acest sacrament. Cine ştie că nu a făcut bine sacramentul Pocăinţei, trebuie să făcă spovadă generală şi să repare sacramentul Pocăinţei, aşa cum am explicat mai sus.

Iertarea păcatului presupune şi repararea ordinii morale care a fost lezată. Pe lângă pocăinţa pentru ele, unele păcate necesită şi reparări materiale şi / sau morale. Adevărata pocăinţă se desăvârşeşte prin satisfacerea vinovăţiei, prin schimbarea vieţii şi, dacă este posibil, prin repararea daunei. Dacă nu este posibil ca dauna să fie reparată în mod direct, preotul poate să stabilească o altă formă de reparare a daunei.


Recomand şi un articol foarte interesant – Un Paşte comun este posibil:


Revista Lumea Catholica – conţine 1036 de articole foarte interesante:

http://lumea.catholica.ro/

Scrisoarea pastorală de Paşti a PS Petru Gherghel, Episcop Catolic de Iaşi:
http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20150402


Scrisoarea pastorală de Paşti a ÎPS Mitropopit Teofan, în care explică de ce nu se regăseşte lumina bucuriei lui Cristos în viaţa multor creştini - tocmai pentru că nu iubesc osteneala:
http://ziarullumina.ro/pastorala-de-pasti/iisus-hristos-bucuria-cea-vesnica 



De asemenea un articol despre săptămâna mare la Catedrala Greco – Catolică din Cluj:

Câteva versuri emoţionante scrise de Traian Dorz:


Isuse, Vesnic Calator

Isuse, Vesnic Calator Prin lumea de pacate,
Tu bati strain si iubitor La usile-ncuiate.
Nimic Tu nu-i ceri nimanui, Când bati si-astepti sa vina,
Ci vrei sa lasi în viata lui, Din viata Ta Divină.
Ai vrea din viata Ta sa-i dai, Caci viata lui e moarta,
Dar el sta-nchis, Tu plângi si stai Afara lânga poarta.
 

Eram copil când Te-am vazut Si-n poarta mea, Straine,
Si sa-Ti deschid ai tot batut Sa intri si la mine.
Dar lumea-mi spuse sa nu vin, Caci viata Ta-i amara,
Am vreme, colo, mai târziu... Si Te-am lasat afara.
De-atunci trecura ani sirag Pe viata-mi amarâta,
Iar tu stateai, Isuse drag, La poarta-mi zavorâta.

Târziu, Ti-am auzit din nou Chemarea Ta duioasa,
Înceata, stinsa, un ecou: „O, lasa-Ma în casa!
O, las’ în viata ta sa vin Cu pacea Mea cereasca
Cum lumea-ntreaga n-ar putea Nicicând sa-ti daruiasca.“
Dar lumea-mi spuse sa Te las Afara si-asta data;
Tu iar la usa ai ramas Si usa încuiata.

Te-am auzit ani multi, pe rând, Chemându-ma pe nume,
Dar n-am deschis, iar Tu, plângând, Te-ai dus strain în lume...
Iar astazi, singur ma-nfior De-a’ mele fapte rele,
Isuse, si Te chem cu dor În noaptea vietii mele.
Mai vino iar, Isuse blând, Mai bate iar o data!
Te-astept cu sufletul plângând Si usa descuiata...


Recomand filmul Isus din Nazaret; poate fi vizionat în întregime, subtitrat în română, accesând linkul:

 


De asemenea, accesând linkul următor, după filmul Isus din Nazaret, găsiţi şi alte filme creştine foarte interesante:


Recomand şi un documentar foarte interesant, subtitrat în română, intitulat “Iluzia ateistă” (Atheist Delusion):



Recomand şi documentarul Minuni Euharistice (subtitrat în română). Este un documentar foarte interesant despre minuni şi mai ales prezenţa reală a Domnului Isus Cristos în Euharistie, confirmată şi de investigaţiile ştiinţifice. Documentarul e prezentat chiar de un fost ateu. Poate fi urmărit accesând:



ÎNREGISTRAREA VIDEO A REPORTAJULUI ÎN PREMIERĂ CU CARMEN AVRAM DESPRE POSEDAŢI ŞI EXORCISME: Sunt cazuri reale de posedaţi, de exemplu, femei care vorbeau cu voce de bărbat, posedaţi bătuţi de o mână nevăzută, crucifixe şi rozarii distruse de o mână nevăzută, posedaţi cu mişcări vizibile în organele interne (părea că mai aveau o "inimă" în stomac), posedaţi care rupeau cartea preotului, scuipau spre preot, posedaţi cu sânge închegat, etc:



Recomand şi o melodie superbă: Zorii Învierii - interpretează Simina