5 apr. 2015

PRIN JERTFĂ LA BIRUINŢĂ! CRISTOS A ÎNVIAT! UN PAŞTE FERICIT!


Nu poate exista biruinţă fără efort, fără un sacrificiu mai mic sau mai mare. Acest lucru ni-l spune însuşi Domnul nostru Isus Cristos prin următoarele cuvinte: Adevăr, adevăr vă spun că, dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur, iar dacă moare, aduce mult rod. (In. 12, 24) El s-a jertfit pe cruce. Nu este posibilă învierea fără cruce. Nimic bun nu se poate fără sacrificiu, fără principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Înviere. Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea că în creaţie toate se cer după cruce. Aşa se manifestă iubirea lui Dumnezeu faţă de noi. Pentru că asta e condiţia noastră căzută, consecinţa căderii în păcatul strămoşesc. Nu ni se dă nimic dacă nu jertfim ceva. Iubirea înseamnă jertfă. Dar nu este suficient efortul propriu pentru mântuire. Mântuirea are la bază conlucrarea, colaborarea omului cu Dumnezeu. Domnul Isus Cristos a făcut totul pentru noi jertfindu-şi viaţa pe cruce pentru a ne deschide calea spre mântuire. Trebuie să facem şi noi partea noastră pentru a ajunge la mântuire. Nu ni se cere să ne dăm viaţa pentru alţii sau pentru credinţă, decât în cazuri de excepţie, când ar fi neapărat necesar. Pentru a ajunge la mântuire trebuie să credem în Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, să ne curăţim sufletul de păcate prin sacramentul Pocăinţei şi să-l urmăm pe el şi cuvintele sale, iubindu-l pe Dumnezeu mai presus de toate şi iubindu-i pe oameni ca pe noi înşine.

După înviere Domnul Isus Cristos a mai rămas 40 de zile pe pământ, până la înălţare, cu trupul glorificat, trupul de slavă pe care-l avea după înviere şi a fost văzut de apostoli şi de mulţi alţi oameni. Apostolii au mâncat
împreună cu el şi au vorbit cu el şi în acest timp de după înviere. El le-a arătat urmele rănilor în mâini şi în coastă. Trupul său după înviere era tot material, dar avea proprietăţi supranaturale, era trup glorificat, trup de slavă : putea să dispară instantaneu dintr-un loc, să apară în alt loc, etc. După înviere Domnul Isus Cristos a venit dintr-o dată în mijlocul apostolilor, deşi uşile casei în care se aflau ei erau încuiate de frica iudeilor. După înălţarea lui la cer, apostolii au predicat toată viaţa lor despre învierea Domnului Isus Cristos şi au fost martirizaţi, dându-şi viaţa pentru acest adevăr. E clar că nu şi-ar fi dat viaţa pentru o minciună. În privinţa adevărului mărturiei întărită de sacrificiu, Blaise Pascal scrie că el crede în cuvintele acelora care şi-au jertfit viaţa pentru adevăr: „Cred cu bucurie în cuvântul acelora care şi-au dat viaţa pentru ceea ce au spus.” sau Nu cred decât istoriile care s-au scris cu sângele celor ce s-au jertfit pentru făurirea lor.

Sfântul Apostol Pavel a scris că, după înviere, Domnul Isus Cristos a fost văzut şi de peste 500 de oameni deodată. După înălţare i s-a arătat şi lui, pe când mergea spre Damasc ca să-i aducă pe creştinii de acolo legaţi la Ierusalim. După ce i-a apărut Domnul Isus Cristos, Sfântul Pavel, din fariseu prigonitor al creştinilor a devenit un înflăcărat apostol creştin: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.” (1 Cor. 15, 3 - 9) 

Când Domnul Isus Cristos a apărut, după Înviere, ucenicilor în drum spre Emaus, le-a explicat că este scris de veacuri în profeţiile Vechiului Testament că el trebuia să sufere, să moară pe cruce şi să învie a treia zi:
"Nu trebuia oare Cristos să sufere şi să intre în gloria Lui?!" Şi, începând de la Moise şi de la toți profeţii, le-a explicat ce era scris cu privire la El în toate Scripturile." (Lc. 24, 26 - 27)
"Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Cristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi.
Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim." (Lc. 24, 46 - 47)

Recomand un articol foarte interesant despre semnele de pe giulgiul din Torino care confirmă învierea Domnului Isus Cristos. Giulgiul care actualmente se află la Torino este giulgiul cu care a fost înfăşurat trupul Domnului Isus Cristos când a fost depus în mormânt. Autenticitatea giulgiului a fost confirmată de cele mai recente investigaţii ştiinţifice:

http://www.e-communio.ro/stire1481-invierea-confirmari-pe-giulgiul-din-torino
Domnul Isus Cristos a suferit, a murit şi a înviat ca să ne deschidă calea spre fericirea veşnică, dar mântuirea depinde şi de noi. El a suferit, a murit şi a înviat pentru noi fără de noi, dar nu ne mântuieşte fără de noi, fără colaborarea noastră. Domnul Isus Cristos a trecut din moarte la viaţă, iar noi să trecem, prin pocăinţă, de la păcate la viaţa cea nouă a harului său şi, din orice Biserică am face parte, să fim creştini adevăraţi, nu doar cu numele sau de formă. Să fim pământ rodnic, nu pământ pietros pentru cuvântul lui. Prin liberul arbitru omul poate valorifica jertfa Domnului Isus Cristos. Deci, să valorificăm jertfa Domnului Isus Cristos, să nu o facem inutilă pentru noi! Pentru a valorifica jertfa lui şi a ajunge la mântuire trebuie să credem în Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, să ne curăţim sufletul de păcate prin sacramentul Pocăinţei şi să-l urmăm pe el şi cuvintele sale, iubindu-l pe Dumnezeu mai presus de toate şi iubindu-l pe aproapele ca pe noi înşine. Iar aproapele nostru este orice om, fără nicio deosebire, chiar şi cei care ne duşmănesc. Domnul Isus Cristos a spus să-i iertăm şi să-i iubim pe toţi, fără nicio deosebire, chiar şi pe cei care ne duşmănesc, ca să depăşim înclinaţia obişnuită de a-i iubi numai pe cei care ne iubesc. Iar iubirea de oameni nu constă neapărat într-un sentiment, ci în fapte bune prin care dovedim iubirea: „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Dacă iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată puteţi aştepta ? Şi păcătoşii iubesc pe cei care-i iubesc pe ei. Şi daca faceti bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. (Lc. 6, 31 - 33)


De asemenea, să nu amânăm a primi iertarea prin sacramentul Pocăinţei, pentru că nu ştim clipa decesului. Iată o carte care poate fi de un real folos pentru a face bine sacramentul pocăinţei (taina spovedaniei). Poate fi citită direct pe internet, fără a fi nevoie să fie desărcată în calculator, accesând linkul următor:


Pentru a face bine sacramentul pocăinţei, trebuie să îndeplinim următoarele cinci condiţii (care sunt identice atât la catolici, cât şi la ortodocşi):
1) Cercetarea cugetului (să ne gândim ce păcate avem şi de câte ori pe fiecare - măcar cu aproximaţie dacă nu ne amintim numărul lor exact). Cercetarea cugetului se începe ci o rugăciune la Sfântul Duh, prin care cerem luminarea minţii şi ajutor pentru a face bine sfânta spovadă. Apoi este bine să folosim şi un îndreptar pentru spovadă, în care găsim întrebări pentru cercetarea cugetului.
2) Căinţa : trezirea căinţei în suflet pentru toate păcatele pe care le avem. Nu trebuie să ne pară rău doar pentru că prin păcat am pierdut sănătatea, averea sau onoarea (lucruri trecătoare), ci căinţa trebuie să fie suprafirească, adică să ne căim pentru că prin păcat ne-am pus în postura de a pierde Împărăţia lui Dumnezeu şi de a merita suferinţa veşnică a iadului şi l-am supărat pe Dumnezeu.
3) Propunerea : Propunerea este voinţa tare de a ne îndrepta viaţa şi de a ne feri de orice păcat. Domnul Isus Cristos spunea celor pe care îi ierta: „Mergi şi nu mai păcătui!” (In. 8, 11). Trebuie să ne hotărâm să nu mai păcătuim niciodată, cu toate că există şi posibilitatea să cădem din nou. Prevederea posibilităţii de a păcătui în viitor nu împiedică propunerea sinceră de a nu mai păcătui, pentru că propunerea depinde de voinţă, în timp ce previziunea depinde numai de conştiinţa pe care o avem faţă de slăbiciunea noastră.
4) Spovada, mărturisind cu sinceritate preotului toate păcatele de care ne amintim şi numărul lor - măcar cu aproximaţie dacă un ne amintim numărul lor exact. Dacă nu ne amintim numărul exact al păcatelor se recomandă să spunem că „am făcut acest păcat cam de atâtea ori pe zi, pe săptămână sau pe lună.” Nu-i nimic dacă cineva uită să mărturisească un păcat sau mai multe, este suficient dacă îl (le) mărturiseşte la spovada următoare. Dar dacă de ruşine sau din alt motiv ascunde un păcat de care îşi aduce aminte, atunci spovada nu e valabilă şi face un alt păcat. O spovadă rău facută se repară spunând preotului păcatul ascuns (păcatele ascunse – dacă sunt mai multe), spunând la câte spovezi a fost ascuns acel păcat (acele păcate) şi mărturisind din nou păcatele mărturisite la acele spovezi rău făcute.
5) Îndeplinirea pocăinţei (canonului) dată de preot, adică un număr de rugăciuni, etc.
Ori de câte mergem la sacramentul pocăinţei, trebuie să îndeplinim aceste cinci condiţii pentru a face bine pocăinţa pentru păcate.
Iertarea păcatului presupune şi repararea ordinii morale care a fost lezată. Pe lângă pocăinţa pentru ele, unele păcate necesită şi reparări materiale şi / sau morale. Adevărata pocăinţă se desăvârşeşte prin satisfacerea vinovăţiei, prin schimbarea vieţii şi, dacă este posibil, prin repararea daunei. Dacă nu este posibil ca dauna să fie reparată în mod direct, preotul poate să stabilească o altă formă de reparare a daunei.



Recomand şi un articol foarte interesant – Un Paşte comun este posibil:


Revista Lumea Catholica – conţine 1036 de articole foarte interesante:

http://lumea.catholica.ro/


Scrisoarea pastorală de Paşti a PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi:

http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20150402


Scrisoarea partorală de Paşti a ÎPS Mitropopit Teofan, în care explică de ce nu se regăseşte lumina bucuriei lui Cristos în viaţa multor creştini - tocmai pentru că nu iubesc osteneala:
http://ziarullumina.ro/pastorala-de-pasti/iisus-hristos-bucuria-cea-vesnica 




De asemenea un articol despre săptămâna mare la Catedrala Greco – Catolică din Cluj:

Câteva versuri emoţionante scrise de Traian Dorz:


Isuse, Vesnic Calator
Isuse, Vesnic Calator Prin lumea de pacate,
Tu bati strain si iubitor La usile-ncuiate.
Nimic Tu nu-i ceri nimanui, Când bati si-astepti sa vina,
Ci vrei sa lasi în viata lui, Din viata Ta Divină.
Ai vrea din viata Ta sa-i dai, Caci viata lui e moarta,
Dar el sta-nchis, Tu plângi si stai Afara lânga poarta.
 

Eram copil când Te-am vazut Si-n poarta mea, Straine,
Si sa-Ti deschid ai tot batut Sa intri si la mine.
Dar lumea-mi spuse sa nu vin, Caci viata Ta-i amara,
Am vreme, colo, mai târziu... Si Te-am lasat afara.
De-atunci trecura ani sirag Pe viata-mi amarâta,
Iar tu stateai, Isuse drag, La poarta-mi zavorâta.

Târziu, Ti-am auzit din nou Chemarea Ta duioasa,
Înceata, stinsa, un ecou: „O, lasa-Ma în casa!
O, las’ în viata ta sa vin Cu pacea Mea cereasca
Cum lumea-ntreaga n-ar putea Nicicând sa-ti daruiasca.“
Dar lumea-mi spuse sa Te las Afara si-asta data;
Tu iar la usa ai ramas Si usa încuiata.

Te-am auzit ani multi, pe rând, Chemându-ma pe nume,
Dar n-am deschis, iar Tu, plângând, Te-ai dus strain în lume...
Iar astazi, singur ma-nfior De-a’ mele fapte rele,
Isuse, si Te chem cu dor În noaptea vietii mele.
Mai vino iar, Isuse blând, Mai bate iar o data!
Te-astept cu sufletul plângând Si usa descuiata...


Recomand filmul Isus din Nazaret în întregime, subtitrat în română. Vizionare plăcută!


 


De asemenea, accesând linkul următor, după filmul Isus din Nazaret găsiţi şi alte filme creştine foarte interesante:


Recomand şi documentarul Minuni Euharistice (subtitrat în română). Este un documentar foarte interesant despre minuni şi mai ales prezenţa reală a Domnului Isus Cristos în Euharistie, confirmată şi de investigaţiile ştiinţifice. Documentarul e prezentat chiar de un fost ateu. Poate fi urmărit accesând:


Recomand melodie superbă: Zorii Învierii - interpretează Simina


Melodie superbă - Ţi-ai pus oare întrebarea - Fraţii Wagner

30 ian. 2015

PLEDOARIE PENTRU RELIGIA ÎN ŞCOLI

A pune piedici predării religiei în şcoli este un fapt extrem de grav şi fără precedent după 1989! Ce facem, ne întoarcem în perioada comunistă, când nu se făcea religie în şcoli?
Predarea religiei in scoli este o necesitate si in acelasi timp este unul dintre cele mai importante drepturi! În aproape toate ţările europene religia se predă obligatoriu în şcoli, ba chiar în multe ţări sunt şi câte 2 ore de religie pe săptămână.
Şi înainte de perioada comunistă se făcea religie în scoli la toate nivelurile.
Tocmai asta este una dintre marile deosebiri faţă de perioada comunistă, că acum religia poate să fie mărturisită si răspandită oriunde in spatiul public si in primul rand predată în şcoli! In decembrie 1989 tinerii scandau: "Există Dumnezeu!" si s-au jertfit si pentru libertatea religiei!

Religia nu e mai putin importantă decat alte materii de studiu, dimpotrivă, chiar e mult mai importantă decat orice altă materie, pentru că omul trebuie să cunoască ceea ce a revelat Dumnezeu si care e rostul si scopul său pe lume. Scopul oricarui om trebuie să fie mântuirea, după cuvintele Domnului Isus Cristos, care a spus să căutăm mai intâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate celelalte ni se vor da pe deasupra: "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, iar celelalte vi se vor da pe deasupra." (Mt. 6, 33) De asemenea, a mai spus: "Ce i-ar folosi omului de-ar câştiga lumea întreagă, dacă şi-ar pierde sufletul?" (Mt. 16, 26) El a mai spus: “Lăsati copiii să vină la Mine, că a unora ca acestia este Impărătia cerurilor" (Mt. 19, 14)
Cei care nu semnează să facă ora de religie nu se duc nici la biserică, deci automat pierd şi ultima posibilitate de a primi cunoştinţe despre Dumnezeu şi religie, posibilitate pe care ar avea-o dacă ar frecventa orele de religie.


Pe lângă faptul că sunt foarte importante, orele de religie îi ajută pe elevi şi la mărirea mediei generale.

Recomand o carte cu titlul "Calauziri pentru cresterea si educarea ortodoxa a copiilor". Chiar dacă prin titlu se poate intelege că e vorba de educatia ortodoxă, cartea contine sfaturi care se pot aplica in educatia religioasă a oricărei Biserici crestine. Poate fi citita direct pe internet (fără a necesita descărcare in calculator), accesand linkul urmator:
Informatiile crestine trebuie sa fie date in primul rand in familie, dar nu trebuie să rămană doar la un nivel elementar. La scoală elevul aprofundează ceea ce a invatat acasă de mic. Dacă omul nu are aceste informatii de mic, dacă nu are aceste informaţii din familie şi şcoală, sunt slabe sanse să le caute singur mai tarziu. Ca un pom care, dacă a crescut stramb, e foarte greu sau putin probabil să se indrepte mai tarziu.

Elevii care apartin unor culte diferite fac orele de religie cu preotul sau profesorul de religie din cultul de care apartin.

Recomand şi un articol foarte interesant, intitulat « Vrem ora de religie înapoi ! », despre un protest la un liceu din Neamţ pentru studierea religiei în şcoli. Articolul e preluat de pe siteul Familia ortodoxă :
Iată şi unul dintre comentariile la acest articol :
­Ina 12.01.2015
Eu locuiesc in Finlanda, si copiii mei au studiat aici credinta ortodoxa. Deci intr-o tara luterana copiii romani pot studia credinta lor stramoseasca si acasa la ei trebuie sa intampine dificultati?
Nu a trebuit sa facem nici un fel de cerere ci copiii au fost inscrisi automat la curs. Cererea se face numai in cazul in care parintii nu doresc ca copiii lor sa studieze o anumita credinta.

Există un mare gol de informatie religioasă in randul populatiei. Este foarte rusinos si foarte grav că, în ţara noastră, care se declară creştină în proportie de peste 90% şi de 2000 de ani, o mare parte a populatiei nu stie nici măcar notiunile elementare de religie crestină.

Pentru mântuire nu sunt suficiente faptele bune, ci este necesară şi credinţa şi participarea la sfintele sacramente ale Bisericii. Credinţa fără fapte este moartă dar nici faptele fără credinţă nu duc la mântuire. Credinţa, faptele bune şi participarea la sfintele sacramente ale Bisericii trebuie să fie în strânsă legătură. Din orice Biserică am face parte, trebuie să fim crestini autentici, nu crestini doar cu numele, crestini de formă, pentru că nu ne mantuieste faptul că figurăm intr-un registru al unei Biserici sau al alteia. Ca să ajungem la mântuire trebuie să credem în Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, să ne curăţim sufletul de păcate prin sacramentul pocăinţei (iar aceasta se face numai la preot) şi să-l urmăm pe Domnul Isus Cristos şi cuvintele sale, iubindu-l pe Dumnezeu mai presus de toate şi iubindu-l pe aproapele ca pe noi înşine. Iar primul pas pentru a fi creştini autentici este formarea creştină. Să formăm creştini adevăraţi, nu creştini cu numele, cum sunt mulţi astăzi. Aşa cum unii se numesc „Croitoru” sau “Moraru” dar ei nu sunt croitori sau morari, tot la fel mulţi se numesc creştini, dar ei nu sunt creştini decât cu numele.

Domnul Isus Cristos a instituit apostoli si a intemeiat Biserica. El a vorbit clar despre Biserică spunand: spus: "Tu esti Petru si pe această piatră voi zidi Biserica mea si portile iadului nu o vor birui" (Mt. 16,18). Succesorii apostolilor sunt episcopii si preotii, care, impreună cu credinciosii, formează Biserica. Nimeni nu se poate mantui de unul singur, pe cont propriu, ci fiecare are nevoie de o Biserică. Tot în acest sens, Sfantul Ciprian spunea: "Nimeni nu-L poate avea pe Dumnezeu drept Tată dacă nu are Biserica drept Mamă.“ Multi au incercat să distrugă Biserica de-a lungul istoriei (si păgânii si otomanii si comunistii), dar n-au reusit si nici nu va reusi nimeni niciodată acest lucru, pentru că Biserica este comunitatea Divino – umană intemeiată de Domnul Isus Cristos. Că unii preoti nu se ridică la nivelul chemării lor, asta este altă problemă si nu dă nimănui dreptul să generalizeze si cu atat mai mult nu dă nimănui dreptul să conteste Biserica in sine. Pe langă aceasta, Dumnezeu actionează si prin preotii nevrednici. Actiunea lui Dumnezeu prin preot nu depinde de vrednicia sau nevrednicia preotului respectiv.

Istoria religiilor se poate face pentru cultura generală, dar inainte de asta elevii trebuie să cunoască temeinic religia crestină. Religia crestină contine Revelatia supremă, adevărul intreg si definitiv, revelat de insusi Fiul lui Dumnezeu, care e supremul Revelator si, totodată, supremul Revelat. Domnul Isus Cristos nu e doar om, ci este Fiul lui Dumnezeu, care a fost prevestit şi aşteptat de-a lungul veacurilor. El a spus şi a dovedit prin îndeplinirea profeţiilor în toată viaţa sa, prin învăţăturile şi minunile sale că este Fiul lui Dumnezeu, nu doar om şi că el este calea, adevărul şi viaţa : „«Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (In. 14,6) De asemenea, însuşi glasul Tatălui a mărturisit că Domnul Isus Cristos e Fiul său, atât la botezul său în Iordan, cât şi mai târziu, la schimbarea la faţă.
Acum câţiva ani, un indian, fost hinduist, a ţinut conferinţe şi în România şi a spus că s-a convertit la creştinism deoarece a înţeles că Domnul Isus Cristos este calea, singura cale spre Dumnezeu Tatăl, nu doar o cale printre altele, nu una dintre căi.

Realitătile invizibile şi imateriale nu sunt mai putin adevărate decat cele vizibile si materiale. Nu există doar lumea aceasta materială, nu există doar ceea ce se poate observa si măsura. Sunt foarte multe argumente si dovezi că există Dumnezeu si viata vesnică de dincolo de moarte (atât argumente rationale, cât şi foarte multe fapte supranaturale, miracole). În acest sens, recomand, de pe acest blog, articolul cu titlul Argumente si dovezi ale existentei lui Dumnezeu si a vietii vesnice de după moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a acestui blog). Vă recomand să studiati blogul si să-l trimiteti mai departe ca să folosească si altora.

Recomand şi o poezie sugestivă, scrisă de Traian Dorz, preluată de pe una dintre paginile de facebook, dedicate acestui mare poet român, închis în timpul comunismului din ură faţă de credinţă. Poezia e preluată de pe următoarea pagină:

Mai este, la sfârşit, o judecată, cumplita judecată de apoi,
Când trebuie, pe drept, să-şi ia răsplata cum a lucrat, oricare dintre noi...
Noi nu murim, când inima-ncetează. 
Lăsăm în urmă tot ce-am scris şi-am spus
Dar tot ce dăm la cei ce ne urmează mereu dă rod când noi de mult ne-am dus...

Avem copii, şi-i creştem după vrere; avem elevi, şi-i învăţăm ce vrem;
Avem o turmă-n grijă şi-n veghere si-ntreaga lor răspundere avem! Căci ei vor fi, în lume şi-n viaţă, aşa cum noi le-am spus şi arătat...
Iar ei, la fel, aşa vor da povaţă si-un lung popor de-acum de noi format...

Îi creştem buni, la fel şi ei vor face; ii creştem rău aşa vor îndruma. Noi îi îndreptăm înspre război sau pace, rând după rând, pe câţi ne vor urma
Şi-abia atunci, la marea judecată, vedea-vom toţi uimiţi, cu-adevărat,
Cât a salvat o creştere frumoasă, cât a ucis un suflet blestemat...

O, voi cei mari, răspunzători de gloate: părinţi şi-ndrumători pentru urmaşi,
Voi, veţi purta răspunderile toate! voi creşteţi sfinţi sau creşteţi ucigaşi!
De-aceea, pentru toţi ce ne urmează, la marea judecată de apoi,
Cu ochi uimiţi, oricare o să vadă cât rău sau bine a-nceput cu noi...


S-a înfiinţat şi Asociaţia APOR – Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie, care îşi propune să fie aproape de părinţi, apărători ai celor care sunt interesaţi de educaţia complexă, completă şi de calitate a copiilor. Iată şi profilul Asociaţiei APOR pe Facebook:

28 ian. 2015

BUN VENIT PE BLOG! PRECIZĂRI


Multe dintre linkurile şi videoclipurile de pe acest blog sunt de provenienţă catolică, dar orientarea blogului nu este exclusiv catolică, ci ecumenică, valabilă pentru oricine. Aşa cum am explicat în articolul intitulat Spre refacerea unităţii creştine, din orice Biserică am face parte, este foarte important să fim creştini autentici, nu creştini doar cu numele sau de formă. Din orice Biserică am face parte, ca să ajungem la fericirea veşnică trebuie să credem în Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, să ne curăţim sufletul de păcate prin sacramentul Pocăinţei, să-l urmăm pe Domnul Isus Cristos şi să punem în practică ceea ce a spus el.

Toate articolele de pe blog sunt foarte interesante, dar în primul rând recomand articolul cel mai amplu din partea de jos a blogului, care are titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte. Articolul respectiv începe cu aceste argumente şi dovezi, dar nu conţine doar acest subiect.

Recomand parcurgerea articolelor cu atenţie, nu superficial sau în grabă.

O rugăminte:  Este bine să recomandaţi şi altora acest blog, ca să le folosească şi lor.

Pentru întrebări sau dialog pot fi contactat: 
- pe facebook, la adresa
http://www.facebook.com/augustincezarvieru

sau dând căutare pe facebook după numele Augustin Cezar Vieru
- pe yahoo messenger la id vieru_cezar_iasi
- sau îmi puteţi scrie pe adresa de e-mail
vieru_cezar_iasi@yahoo.com
Şi o recomandare tehnică pentru începători: de fiecare dată după ce accesaţi o înregistrare video, un videoclip, un site, o carte sau orice altceva, se revine în pagina principală a blogului cu click pe opţiunea back (înapoi) din browser: de exemplu, în browserele Explorer şi Firefox, opţiunea back este săgeata de sus în colţul din stânga.
Vă doresc lectură şi vizionare plăcută!

27 oct. 2009

SPRE REFACEREA UNITATII CRESTINE

Ecumenismul este curentul de deschidere, apropiere si dialog intre confesiunile crestine. Intre confesiunile crestine, cele mai apropiate sunt Bisericile Catolica si Ortodoxa, care sunt Biserici surori si merg spre refacerea unitatii din primul mileniu. Invatatura Bisericilor Catolica si Ortodoxa este aproape la fel, diferentele dogmatice fiind foarte putine, mai mult existand diferente de ritual.


In inchisorile comuniste se rugau impreuna catolici, ortodocsi si protestanti, fara a tine cont de diferente si fara dispute dogmatice, avand cu totii un prigonitor comun: regimul comunist. Tot la fel si azi, trebuie sa strangem randurile si sa luptam impreuna, pentru ca si azi exista provocari multiple: secularismul, avortul, homosexualitatea, prostitutia, pornografia si multe altele. In plus, chiar actualul Patriarh Daniel, pe cand era inca Mitropolit, la una dintre intalnirile ecumenice a spus ca numai in unitate putem face fata provocarilor actuale. Deci, numai in unitate, numai luptand impreuna suntem puternici. Tot IPS Daniel a mai spus ca doar aici pe pamant suntem separati, insa Biserica cereasca este dincolo de separarile noastre, fiind in unitate.

Dumnezeu doreste unitatea, insa realizarea unitatii depinde si de deschiderea si efortul uman. Diavolii vor sa ne tina separati, ca sa nu fim puternici. Cuvantul “diabolos” in limba greaca inseamna “cel care divide”, “cel care separa”. Una dintre principalele actiuni ale diavolilor este de a introduce diviziunea, separarea in Biserici, in societate, in familii, etc. Separarea Bisericilor e actiune distructiva, facuta de diavoli prin oameni, dupa principiul malefic “separa si stapaneste”. Actiunea benefica este inversa separarii, este actiunea ecumenica de deschidere si dialog, care, in timp, poate duce la unitate. Unirea face puterea. Unii resping ecumenismul deoarece il inteleg gresit, confundadu-l cu sincretismul religios de tip new age dintre religiile lumii. Subliniez ca ecumenismul este numai intre confesiunile crestine, pe cand intre Bisericile crestine si religiile necrestine este doar dialog religios, care nu poate duce la unitate. Deci ecumenismul este cu totul diferit de sincretismul religios de tip new age dintre religiile lumii, un "ghiveci" artificial care nu este benefic.


Tinand cont de toate acestea, trebuie sa constientizam ca a trecut timpul inchiderii si exclusivismului, timp in care Bisericile erau cu spatele una la alta, inchise fiecare in propria carapace. In anul 1964, cand a avut loc stergerea anatemelor reciproce dintre Bisericile Catolica si Ortodoxa iar papa Paul al VI – lea s-a imbratisat cu patriarhul ortodox Atenagoras I, a sosit in mod oficial timpul deschiderii, dialogului si colaborarii. De atunci s-au facut pasi importanti pe aceasta cale.
Din orice Biserica am face parte, trebuie să fim crestini autentici, care punem in practica preceptele crestine, nu crestini doar cu numele, doar de forma, "de spoiala". Din pacate, la noi in tara este mult formalism, “forme fara fond”. La ce i-ar folosi cuiva ca se numeste catolic, ortodox sau protestant daca nu ar trai ca un adevarat catolic, ortodox sau protestant?

30 iun. 2007

DREPTUL LA VIAŢĂ

DREPTUL LA VIAŢĂ

Precizări iniţiale:
- Informaţiile medicale din acest material sunt preluate din cărţi de specialitate şi sunt conforme cu rezultatele cercetărilor ştiinţifice. Informaţiile religioase sunt preluate din cărţi de religie. Aceste informaţii fac parte şi din lucrarea mea de licenţă, intitulată „Dreptul la viaţă – o perspectivă etică.”
- Este bine să citiţi acest material în întregime, pentru a înţelege în mod complet argumentele expuse.
- Ar fi bine ca, după ce citiţi acest material, să-l recomandaţi şi altora, pentru ca astfel să folosească la şi altor persoane.
De asemenea, puteţi recomanda ambele bloguri ale mele.
-Pentru întrebări şi dialog pot fi contactat pe adresa de e-mail vieru_cezar_iasi@yahoo.com sau pe yahoo messenger la id vieru_cezar_iasi

1. Copilul este fiinţă umană din momentul concepţiei – argumente biologice şi religioase :

Întrebarea „când începe viaţa umană?” aparţine ştiinţei trecutului. Astăzi avem răspunsul la această întrebare din partea celei mai avansate ştiinţe biologice (genetica). Unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai acestei ştiinţe, geneticianul francez Jérôme Lejeune, ne răspunde prin afirmaţia pe care a făcut-o: “Omul este om din momentul concepţiei. Fiinţa omenească este de atunci desăvârşită şi unică.” Afirmaţia sa este confirmată de cercetări făcute în Anglia, Franţa şi S.U.A., care au fost acceptate de comunitatea ştiinţifică internaţională. Deci, în zilele noastre, s-a dovedit în mod clar că un copil este fiinţă umană din momentul concepţiei, adică din momentul fecundaţiei.
Jérôme Jean Louis Marie Lejeune (1926-1994) a fost un pediadru şi genetician francez, cunoscut mai ales pentru descoperirea legăturii între diverse boli şi defectele de cromozomi.
Iată încă o declaraţie a sa:"Ştiinţa nu are dubii că viaţa omului începe în momentul fecundării. Viaţa fiecăruia dintre noi are un început unic. Acesta este momentul în care toată informaţia genetică necesară şi suficientă pentru a alcătui un individ special pe care îl vom numi mai târziu Petru sau Maria, în dependenţă de construcţia genetică, atunci când va fi adunată informaţia suficientă şi necesară. Acest lucru are loc anume în acel moment când capul spermatozoidului pătrunde în celula feminină, în ovul. În asemenea momente, informaţia, transmisă de către tată, se întâlneşte în celula feminină cu informaţia transmisă de mamă. Cunoaştem că acest lucru este cunoscut tuturor biologilor, anume că, după fecundare, nici o altă informaţie nu mai poate fi dobândită. În orice etapă a dezvoltării sale, embrionul îşi păstrează individualitatea şi umanitatea sa şi el aparţine speciei homo sapiens. În momentul fecundării, avem de a face cu un om, căci informaţia care se conţine în cromozomi este informaţia transmisă de un om." Pentru a vedea declaraţiile geneticianului Jérôme Jean Louis Marie Lejeune intraţi pe site-ul următor :
http://www.avort.ro/marturie-Jerome-Lejeune.php
Pe acest site găsiţi şi mărturii publice ale femeilor care au avortat, mărturii ale femeilor care nu au avortat, documentare, sfaturi şi posibilitate de consiliere on-line din partea a două maici cu pregătire.

Un important şi interesant discurs al geneticianului Lejeune, puteţi citi accesând linkul următor:
http://provitabucuresti.ro/argument/jerome.lejeune.omul.este.om.pdf
Deci, recentele progrese ale ştiinţelor biologice dovedesc clar că noua fiinţă, chiar de la concepţie, posedă un cod genetic uman şi propriu, diferit de codul genetic al mamei şi de cel al tatălui, deci chiar de la concepţie este fiinţă umană unică. Codul genetic este tiparul genetic complex al dezvoltării umane şi conţine: sexul copilului, culoarea părului şi a ochilor, înălţimea, nuanţa tenului, forma feţei, forma nasului, chiar şi firele de păr. Toate trăsăturile corpului omenesc sunt concentrate în codul genetic. În momentul în care gametul masculin (spermatozoidul) pătrunde în gametul feminin (ovulul), se formează zigotul, care poartă în el noul cod genetic, un nou program conform căruia se va dezvolta, înscris în cei 46 de cromozomi (cantitatea normală de ADN) . Dezvoltarea ulterioară a trăsăturilor trupeşti nu este decât o derulare a acestui program care există deja de la început, din momentul fecundaţiei. Savantul Robert Edwards a definit ovulul fecundat (zigotul): “o fiinţă umană microscopică în stadiul cel mai precoce de dezvoltare.” Zigotul, noua fiinţă umană minusculă, va trece în continuare prin stadii de dezvoltare care vor primi diferite nume: embrion, făt. Însă nu există vreo discontinuitate, vreun salt calitativ sau vreo modificare revoluţionară de la un stadiu de dezvoltare la altul.

Profesori universitari şi medici de la Facultatea de Medicină din Tesalonic precizau în 1986 că „omul există ca om din clipa concepţiei.”
Medicul ginecolog grec G. Papaevanghelu afirmă că „omul există din momentul concepţiei şi viaţa nu începe abia după formarea deplină a tuturor organelor (luna a doua - a treia), cum se credea mai înainte.”
Societatea Medicală Panelenă, la congresul medical din 1985 a susţinut, conform datelor actuale ale medicinii, că „începerea vieţii omului coincide cu momentul fecundaţiei”. Aceeaşi poziţie a avut-o şi Asociaţia Medicilor din Atena, într-un memoriu trimis Guvernului.
Geneticianul Robert Debré spune: „Viaţa umană începe cu celula fecundată. Nu există nici o etapă în care să ai dreptul să o opreşti.”
Faptul că un copil este fiinţă umană din momentul concepţiei a fost dovedit recent de ştiinţă, dar religia a afirmat întotdeauna acest lucru. În afară de codul genetic, copilul are şi spirit creat de Dumnezeu în clipa concepţiei, în ovulul fecundat, dar despre aceasta mai pe larg când vom arăta argumentele religioase. Marele fiziolog Nicolae Paulescu scria că „zămislirea se face în momentul întâlnirii celor două celule sexuale, a căror unire formează ovulul fecundat. În acel moment, Dumnezeu trimite (creează în ovulul fecundat) sufletul.” (Nicolae Paulescu, „Fiziologie Filosofică” – Noţiunile suflet şi Dumnezeu în Fiziologie”).

Concepţia nedorită a unui copil nu dă dreptul cuiva să recurgă la avort (şi nici un alt motiv nu dă dreptul cuiva să recurgă la avort, după cum veţi vedea în cadrul materialului). Nici un om nu vine la existenţă din întâmplare, ci din voinţa lui Dumnezeu şi El îi va ajuta pe părinţi să le asigure copiilor cele necesare vieţii prin posibilităţile pe care le scoate în cale. În plus, ajută şi statul şi multe asociaţii, ONG-uri şi fundaţii (unele adrese şi telefoane ale acestora sunt în cadrul acestui text). Deci părinţii nu trebuie să se teamă dacă s-a conceput un copil nedorit (sau mai mulţi copii nedoriţi). Apoi, faptul de a fi un copil dorit sau nedorit este foarte relativ: un copil nedorit la început, poate deveni acceptat, apoi dorit şi iubit, iar un copil dorit la început, poate deveni nedorit datorită comportamentului său negativ de mai târziu. Dacă cineva crede că nu are iubire pentru un nou copil, va putea dobândi această iubire cu timpul. Medicii ginecologi sunt de acord asupra faptului că un număr foarte mare de sarcini nu sunt programate şi deci, în primul moment, nu sunt voite. Cu toate aceastea, mama depăşeşte şocul iniţial, acceptă copilul care creşte în ea şi apoi aşteaptă cu nerăbdare naşterea lui. Cel mult după câteva luni de la concepţie, mama aproape întotdeauna trece de la împotrivire la acceptare şi de la acceptare la iubire.
« O lume în care toţi copiii să fie doriţi ar fi ideală, după cum ideală ar fi o lume în care toate soţiile să fie dorite de soţi, toţi soţii de soţii, toţi părinţii bătrâni să fie doriţi de copiii lor, toate popoarele : negri, ţigani, evrei, să fie dorite de celelalte popoare, în care nici un om, nicăieri şi niciodată să nu fie nedorit de ceilalţi. Dar o asemenea lume nu există (pe pământ), iar dacă încercăm să o realizăm prin eliminarea tuturor nedoriţilor, ne trezim în Germania lui Hitler, unde singurul popor care avea voie să mai existe era cel arian, fiindcă era singurul dorit. Nu există nici un criteriu pentru a se putea spune că un copil dorit va fi fericit şi iubit, sau că un copil nedorit va fi nefericit şi neiubit. Sunt copii nedorţi şi totuşi aduşi pe lume, care sunt apoi foarte iubiţi şi, invers, copii doriţi, care sunt apoi foarte nefericiţi. Medicii ginecologi sunt de acord asupra faptului că un număr foarte mare de sarcini nu sunt programate şi deci, în primul moment, nu sunt voite. Cu toate aceastea, mama depăşeşte şocul iniţial, acceptă copilul care creşte în ea şi apoi aşteaptă cu nerăbdare naşterea lui.» (Asociaţia Medicilor Catolici, « Avortul – întrebări şi răspunsuri », Ed. Presa Bună, Iaşi, 1993, p. 30)

Sub aspect ştiinţific, faptul că avortul este uciderea unei fiinţe umane e un lucru atât de evident, încât ilustrul biolog Botella Llusia afirmă: “Pentru un biolog este imposibil să fie de acord cu avortul, la fel ca şi pentru un teolog.”

Copilul care se dezvoltă în uter, indiferent de stadiul în care se află (ovul fecundat, embrion sau făt), nu este proprietatea mamei, nici a tatălui, nici a unui alt om, nici a societăţii, nici a statului. Nici mama, nici tatăl, nici un alt om, nici societatea, nici statul nu au dreptul să dispună de viaţa acestei fiinţe umane, deci nu au nici un drept să hotărască faptul că nu va trăi. Nici un om nu poate fi proprietatea altui om, chiar dacă acel om este copilul său. Avortul nu poate fi considerat un drept al femeii, după cum nu poate fi un drept al nimănui să ucidă un adult. Uciderea unui om, chiar dacă e legalizată sau nu, tot ucidere este. Legea care permite avortul este nedreaptă. Legislaţia care autorizează avortul nu are nici un suport ştiinţific sau raţional. Fiind evident, în lumina datelor ştiinţifice, că embrionul, din momentul conceperii deja, e fiinţă umană, parlamentele şi instituţiile internaţionale nu au curajul să dea o definiţie restrictivă embrionului uman. Dar nici definiţia corectă nu îndrăznesc să o dea căci, prin aceasta, ar trebui să recunoască caracterul nedrept şi criminal al legilor care autorizează avortul şi să-şi recunoască vinovăţia pentru sutele de milioane de vieţi nevinovate distruse.
Fiinţa concepută are calitatea de persoană umană; o are, nu trebuie să i-o dea vreo autoritate umană.
Nu trebuie să uităm însă că există ţări democrate, cum ar fi Irlanda, Polonia, Malta, anumite state din cadrul S.U.A., etc., unde avortul este interzis prin lege. Dreptul la viaţă este dreptul suprem şi fundamental al omului, fără de care nu e posibil nici un alt drept. Viaţa umană este sacră şi inviolabilă, indiferent de calitatea ei. Utilitarismul a creat conceptul de "calitate a vieţii" şi a înlocuit sacralitatea vieţii cu termenul de "calitate" a vieţii. Conform utilitarismului, un individ, pentru a avea statutul de persoană şi, prin urmare, dreptul de a trăi, trebuie să posede un anumit standard de "calitate" a vieţii. Dar valoarea, sacralitatea şi inviolabilitatea oricărei vieţi umane îşi au rădăcina în Dumnezeu. Valoarea oricărei fiinţe umane: tânăr sau bătrân, sănătos sau bolnav, embrion sau nou-născut, geniu sau redus mintal, nu depinde de ceea ce în limbaj hedonist şi utilitarist se numeşte "calitatea vieţii". Nu există viaţă lipsită de calitate. Viaţa este o valoare absolută, fiind darul lui Dumnezeu.
Avortul este contrar lui Dumnezeu, contrar moralei, contrar drepturilor omului şi datelor ştiinţei. Copilul are dreptul sacru de a fi protejat, pentru că este persoană umană din momentul concepţiei şi, în plus, el singur nu se poate apăra.
Există studii care arată că pământul are resurse suficiente pentru a hrăni mult mai mulţi oameni decât sunt în prezent, dar cei care împart în mod nedrept resursele manipulează opinia publică vehiculând falsa problemă a « suprapopulării » pentru a nu se vedea că adevărata cauză a sărăciei nu este lipsa de resurse, ci împărţirea nedreaptă a acestora de către ei. În acest sens, ei promovează controlul populaţiei prin orice mijloace, în fapt promovează o cultură a morţii, opusă culturii umane şi creştine a vieţii.
Unii percep în mod greşit mama şi copilul ca fiind aceeaşi persoană. Dar mama şi copilul sunt două persoane diferite, chiar din clipa concepţiei copilului, pornind de la argumentele oferite de geneticieni, care arată că mama şi copilul posedă coduri genetice umane diferite, de la argumentele oferite de medicii embriologi, care arată că cei doi au fluxuri de sânge diferite şi de la argumentele oferite de teologi, care arată că cei doi au spirite diferite.
În 1967 s-a ţinut la Whashington prestigioasa Conferinţă Internaţională asupra Avortului, la care a participat o comisie formată din cei mai renumiţi biochimişti, obstetricieni, ginecologi şi geneticieni din lume. Concluzia acestei comisii a fost că omul este om în orice moment din dezvoltarea sa, începând de la concepţie: „Membrii acestei comisii nu au putut descoperi un moment situat între întâlnirea spermatozoidului cu ovulul şi naşterea copilului, în care să se poată afirma că ceea ce s-a conceput nu ar avea viaţă umană. Schimbările care intervin în momentul nidaţiei , în momentul când embrionul are şase săptămâni, în momentul când fătul are şase luni şi când noul-născut are o săptămână sau când ajunge la vârsta adultă, nu sunt decât diferite faze ale unui singur proces de dezvoltare şi maturizare al unei fiinţe umane”. Aşadar, fiinţa concepută în pântecele matern e o fiinţă umană complet nouă, diferită, unică, având drepturi egale cu ale fiecăruia dintre noi. Naşterea înseamnă părăsirea uterului matern, tăierea cordonului ombilical, existenţa noului-născut în afara organismului mamei şi separat de el. Dar nu există vreun un salt calitativ între copilul din uter şi copilul de după naştere. Singura schimbare - dar care nu este un salt calitativ - se referă la metoda de alimentare cu hrană şi oxigen: înainte de naştere, hrana şi oxigenul erau preluate de la mamă prin cordonul ombilical; după naştere, oxigenul este luat din atmosferă prin plămâni şi hrana prin stomac, dacă noul-născut este destul de matur pentru a fi hrănit în acest fel. Dacă este prematur, hrana continuă să-i fie administrată prin sisteme artificiale, într-o formă asemănătoare cu cea pe care i-o acorda cordonul ombilical.
După cum am văzut mai sus, ovulul fecundat este aceeaşi persoană umană ca şi un copil după naştere sau ca şi un om matur. Omul adult de astăzi este acelaşi cu cel din momentul concepţiei şi are acelaşi cod genetic ca şi în acel moment. De la concepţie până la moarte, codul genetic rămâne acelaşi (nu este supus variaţiilor). Fiinţa umană rămâne fiinţă umană, indiferent de dimensiunile pe care le are şi indiferent de mediul în care trăieşte. Omul nu are nevoie de timp ca să devină om, ci are nevoie de timp ca să se dezvolte ceea ce este deja din momentul concepţiei. Copilul din uter e om la fel ca şi copilul născut, pe care părinţii îl mângâie şi sunt în stare să-l apere chiar şi cu preţul vieţii. În acest sens, iată o povestire reală, relatată de Arhimandritul grec Epifanie Teodoropulos, în care se arată cum un medic a făcut pe cineva să înţeleagă că a avorta un copil este acelaşi lucru cu a ucide un copil deja născut :
„Un oarecare ucenic de-al meu, lector la o facultate, poartă un nume rar şi neobişnuit pentru un laic, ca de pildă Amfilohie (citez un nume fictiv, nu pe cel adevărat). Cu câteva săptămâni mai înainte, fiind de faţă şi părinţii lui şi alte persoane, l-am întrebat din curiozitate cum de s-a întâmplat să se numească astfel. Tatăl lui, ţăran simplu şi cu puţină carte, s-a grăbit să-mi explice faptul, cu o minunată sinceritate. Transcriu aproape cuvânt cu cuvânt povestirea sa, fără nici un comentariu:
«Atunci când femeia mea a rămas însărcinată cu Amfilohie, adică acum 55 de ani, începuse ca obiceiul avorturilor să se transmită şi la sate. Deoarece mai aveam şi alţi trei copii, ne-am gândit să nu-l mai ţinem pe acesta. Am mers în oraş şi am vizitat un medic ginecolog, cunoscut de-al nostru. I-am spus ce vroiam. El ne-a ascultat si după aceea mi-a spus:
"- Dacă vrei să ai numai trei copii căci patru ţi se par mulţi, de ce nu faci altceva? Dacă îl omorâm pe acesta o băgăm în primejdie şi pe femeia ta. Nu e oare mai bine să-l omorâm mai degrabă pe unul din cei trei copii pe care îi ai şi să-l lăsăm pe acesta să se nască? Astfel vei avea tot numai trei copii, iar femeia ta nu va trece prin nici o primejdie".
Când am auzit aceasta m-am cutremurat. Credeam că mi-a căzut un trăznet în cap. Atunci am realizat ce vroiam să fac.
- Bine, doctore, i-am spus. Ai dreptate. Îţi multumesc. Vom ţine copilul.
- Şi-l voi boteza eu, a răspuns medicul.
Ne-am dat mâinile, şi când s-a născut Amfilohie al nostru şi l-a botezat medicul, i-a dat numele tatălui său, pe care îl chema Amfilohie. După asta, cum să ne mai gândim la avort?! Astfel au venit pe lume încă alţi doi copii după Amfilohie. Si, fireşte, nu ne-a părut rău niciodată. Toţi copiii noştri au ajuns foarte bine, toţi s-au aranjat în cel mai bun mod. Când au crescut şi au luat calea lui Dumnezeu, ne-au ajutat şi pe noi să devenim creştini buni...»“ Arhimandrit Epifanie Teodoropulos, „Presa Ortodoxă“, 28.05.1986, Grecia
Mama poate intra în „dialog” cu copilul încă din timpul sarcinii, prin manifestări de iubire. „Ea poate astfel afla că fătul răspunde gesturilor ei de dragoste. Poate mişca uterul în care se află fătul la dreapta sau la stânga, punând mâna dreaptă pe partea dreaptă a abdomenului şi cea stângă pe partea stângă, imprimând mişcări într-o parte şi în alta. Concomitent, ea îşi poate imagina că aceste gesturi de alintare vor face ca pruncul să crească în putere şi bunătate. Ca răspuns, pruncul se aşează cu spatele sub mâinile iubitoare. Dacă mama îşi deplasează concentrarea iubirii ei pe mâna stângă, şi pruncul va face aceeaşi mişcare spre a se aşeza sub mâna stângă. Repetând zilnic şi la aceeaşi oră aceleaşi exerciţii, copilul va lovi, dacă, la ora respectivă, baia de iubire nu apare. Deci copilul poate fi afectat nu numai de violenţa tentativelor de avort, ci şi prin simpla absenţă a manifestărilor de iubire.” („A Way of Life”, The Society for the Protection of Unborn Children).
Este un lucru dovedit că fătul simte nu numai iubirea mamei dar şi iubirea tatălui. Când tatăl este alături şi dacă vorbeşte, fătul se deplasează uşor spre el, adică spre această voce pe care o aude şi care îi devine încetul cu încetul familiară, cu multe luni înainte de a se naşte. Omul este pe deplin individualizat încă din momentul concepţiei şi are nevoie de ocrotire şi iubire pentru a se putea dezvolta.
În plus, naşterea de copii măreşte iubirea dintre cei doi soţi.
Embrionul are o stare de anxietate din momentul în care femeia se gândeşte să facă avort. „Femeia care se duce să facă un avort are un stres. La rândul lui, embrionul, aflat în legătură cu mama, are o stare de anxietate. Cred că embrionul percepe schimbarea chiar în momentul în care femeia îşi pune problema avortului. În timpul avortului, embrionul are exact suferinţa pe care o are orice organism din care se taie sau care este zdrobit.” (Mihaela Mihăilescu, „La avorturi, România e pe primul loc în Europa” în „Adevărul”, Bucureşti, 6 iunie 1996)
Geneticianul Jérôme Lejeune, de care am amintit la început, mai afirmă: „Fecundaţia determină o nouă constituţie personală, absolut tipică a acestei noi fiinţe umane, o constituţie unică ce nu s-a întâlnit în trecut şi nu se va repeta în viitor. E vorba de o noutate absolută.” Cu alte cuvinte, orice om este unic, chiar şi gemenii univitelini (monozigoţi) care, deşi provin din acelaşi ovul fecundat, totuşi au coduri genetice diferite.
Cantitatea de informaţii pe care le conţine ovulul fecundat, ce nu poate fi văzut decât la microscop, e atât de mare, încât nu poate intra în memoria nici unui computer făcut de mâna omului, nici în cel utilizat de NASA pentru programele zborurilor spaţiale.
Mamele care primesc şi apără viaţa strălucesc ca nişte exemple pentru oricine. Orice femeie trebuie să urmeze exemplele bune ale acestor mame, iar nu exemplele rele ale femeilor care-şi ucid copiii.
În ce priveşte avortul spontan, în general de el nu este vinovată femeia şi nimeni altcineva, pentru că se produce fără intenţie. Dacă unii copii mor la vârste fragede, prin avort spontan sau se nasc morţi, aceasta poate fi uneori din vina părinţilor, dar poate fi şi o încercare pentru părinţi. Însă nu trebuie să-i reproşăm lui Dumnezeu aceasta, pentru că El e stăpânul vieţii şi numai El are dreptul să hotărască durata vieţii unui om, respectiv a unui copil. Dreptul Iov din Vechiul Testament a fost încercat mai întâi cu pierderea averii, apoi cu pierderea copiilor şi cu pierderea sănătăţii, dar el nu-l blestema pe Dumnezeu, ci dimpotrivă, îl binecuvânta, spunând: „Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov, 1.21) Şi pentru că a rămas un om drept în ciuda atâtor încercări, Dumnezeu l-a răsplătit, dându-i mai mult decât tot ce avusese înainte.

Pentru femeile care au făcut deja avort şi se confruntă cu diferite consecinţe emoţionale negative (pe lângă cele fizice), există şi consilierea post-avort (după avort) care se poate face la Asociaţiile „Primul Pas” şi „Solidaritate şi Speranţă” în Iaşi (adresele asociaţiilor sunt în cadrul materialului) sau la alte asociaţii pentru viaţă în alte oraşe.
Iată câteva cuvinte, ca şi cum ar fi spuse de un copil nenăscut, extrase dintr-un material intitulat „Jurnalul unui copil care nu s-a născut”:
„5 octombrie: Astăzi a început viaţa mea. Mămica şi tăticul nu ştiu încă aceasta. Sunt mai mică decât o gămălie de ac, cu toate acestea sunt o persoană. Un alt lucru s-a stabilit: voi fi fetiţă. Voi avea părul blond şi ochii albaştri.
19 octombrie: Apare primul meu sânge, primele mele vene.
25 octombrie: Azi a început să-mi bată inima. De acum încolo ea va bate încetişor pentru tot restul vieţii.
2 noiembrie: Cresc câte puţin în fiecare zi. Mi se formează mâinile şi picioarele. Dar trebuie să mai aştept un timp până când aceste picioruşe mă vor înălţa spre braţele mamei şi până când aceste mânuţe vor putea culege flori şi îl vor putea îmbrăţişa pe tata.
12 noiembrie: La mâini mi se formează degeţelele. Cu ele voi putea mângâia părul mamei.
20 noiembrie: Abia astăzi doctorul i-a spus mamei că eu exist aici în pântecele ei. Ce fericită trebuie să fie!
13 decembrie: Acum aproape că pot să văd. În jurul meu este întuneric. Când mami mă va scoate în lume, în jur vor fi pretutindeni soare şi flori. Dar, mai mult decât orice, vreau s-o văd pe mami. Cum arăţi, mami?
28 decembrie: Astăzi mama mea m-a ucis.”


Un videoclip intitulat "Jurnalui unui copil nenăscut"




Câteva versuri impresionante, scrise de un preot:
În “sanctuarul“ lor umbros / Se-ascund de ucigaşa armă
E dureros că sunt urâţi / De însăşi propria lor mamă.
Suspină Cerul pentru ei / Şi sfinţii protestează-n cor,
N-avem urechi că suntem surzi / Să le venim în ajutor. (Preot Petru Băgăcian)

Iată câteva din etapele dezvoltării copilului în uter (Aceste etape sunt o derulare, o dezvoltare a programului care este conţinut deja în codul genetic, începând de la concepţie):
- În momentul concepţiei spermatozoidul se uneşte cu ovulul în trompa uterină, aproape de ovar. Noua fiinţă umană a moştenit 23 de cromozomi de la fiecare părinte, în total 46 de cromozomi (numărul de cromozomi tipic uman) şi conţine tiparul genetic complex al dezvoltării umane; sexul copilului, culoarea părului şi a ochilor, înălţimea, nuanţa tenului, forma feţei, forma nasului, firele de păr şi toate celelalte trăsături trupeşti sunt concentrate în codul genetic din momentul concepţiei.
- Zilele 3 - 4 (după concepţie): Embrionul este în plină divizare şi ajunge prin trompă în uter, unde terenul este pregătit pentru implantare.
- Zilele 5 - 9: În acest timp, embrionul, care între timp s-a divizat şi constă din 64 până la 128 de celule, se implantează în peretele bogat al uterului (are loc nidaţia) şi începe să se hrănească. Din ziua a 5-a până în ziua a 7-a embrionul are celulele dispuse într-un singur strat şi o cavitate în interior. Din ziua a 7-a până în ziua a 10-a embrionul are celulele dispuse în trei straturi.
- Zilele 10 - 14: Embrionul care se dezvoltă îşi semnalează prezenţa prin hormoni şi substanţele placentare împiedicând menstruaţia mamei.
- Zilele 14 - 20 : Se conturează tubul neural. Se formează primele vase de sânge, măduva spinării, sistemul nervos şi baza creierului. Între zilele 18 şi 21 începe să bată inima şi să funcţioneze sistemul circulator.
- Ziua 20: Baza creierului, măduva spinării şi sistemul nervos sunt deja formate. La sfârşitul celei de-a treia săptămâni, embrionul are o lungime de aproape 2mm şi o lăţime de 4 mm. Începe formarea şirei spinării şi a canalului vertebral, constituite, la început, din circa 5-6 vertebre.
- Săptămâna 4 : Embrionul capătă formă de arc. Capul, cu mugurii feţei, se distinge net de restul corpului. În structura embrionului se disting, ca nişte dunguliţe, oasele, în special vertebrele şi coastele.
- Ziua 30: La o lună, embrionul este de 10 000 de ori mai mare decât ovulul fecundat originar şi se dezvoltă rapid. Inima pompează cantităţi tot mai mari de sânge prin sistemul circulator. Placenta formează o barieră unică, păstrând sângele mamei separat şi permiţând în acelşi timp oxigenului şi hranei să ajungă la embrion. Dr. William Liley observa : „La 30 de zile copilul are un creier uman, care seamănă cu cel al adultului. Mai are ochi, urechi, gură (chiar dacă în formă primară – n. n.), rinichi, ficat şi, bineînţeles, un cordon ombilical şi o inimă care pompează sângele.” („A Way of Life”). Tot în acest timp încep să se vadă mugurii braţelor şi picioarelor.
- Ziua 35: Se accentuează forma feţei, la nivelul căreia se situează cavităţile gurii şi nasului. Se pot deosebi cele cinci degete de la mâini. Ochii se închid la culoare pe măsură ce are loc pigmentarea, iar urechile se detaşează ca două virgule. I se dezvoltă, de asemenea, toracele şi abdomenul.
- Ziua 40: Se pot detecta şi înregistra undele creierului cu ajutorul electroencefalogramei.
- Săptămâna 6: Embrionul se află într-o poziţie ghemuită, cu capul aplecat spre picioare. I se accentuează conturul gurii, i se schiţează nările, apar formele bărbiei, iar gâtul desparte capul de trunchi. Ficatul preia producerea celulelor sângelui şi creierul începe să controleze mişcarea muşchilor şi a organelor. Mama pierde al doilea ciclu şi probabil îşi dă seama că este însărcinată. Tot în această săptămână apar reflexele copilului. Când s-au atins cu un instrument fin buza şi nasul copilului la 6 săptămâni după concepţie, s-a văzut că el şi-a întors capul.
- Săptămâna 7: Se formează maxilarele, inclusiv rădăcinile dinţilor în gingii. Curând se vor închide pleoapele pentru a proteja dezvoltarea ochilor sensibili la lumină şi se vor redeschide în luna a şaptea. Se disting chiar retina ochiului, canalele urechii, mâinile, picioarele, muşchii şi pielea. Capul şi trunchiul devin mai drepte. Sacul amniotic devine pregnant, ca şi cordonul ombilical, format dintr-o substanţă gelatinoasă, străbătută de două artere şi o venă. Organismul copilului răspunde la atingere şi începe să se mişte şi spontan. Mama nu va simţi mişcările până în luna a patra sau a cincea; stând în acest sac, ca un astronaut, el are mişcările amortizate de lichidul amniotic.
- Săptămâna 8: Cu o lungime de peste doi centimetri, copilul care se dezvoltă se numeşte acum făt. Majoritatea organelor sunt profilate, nu numai în formă primară, ci şi cu multe detalii. Inima bate de mai bine de o lună, stomacul produce sucuri gastrice şi rinichii au început să funcţioneze. Începe diferenţierea organelor genitale interne, care erau conţinute deja în codul genetic începând din momentul concepţiei. Patruzeci de grupuri de muşchi încep să funcţioneze în legătură cu sistemul nervos. Fătul sughite, doarme şi se trezeşte din somn. Iată ce spune Dr. Paul E. Rockwell: „Cu câţiva ani în urmă, pe când administram un anestezic, într-o ruptură de trompe, într-o sarcină, la două luni, mi s-a întâmplat să văd cea mai mică fiinţă umană pe care am putut-o vedea vreodată. În interiorul sacului embrionar, care era intact şi transparent, se distingea un copil minuscul înotând foarte viguros în lichidul amniotic. Fiinţa micuţă, perfect dezvoltată, cu degete lungi la mâini şi picioare, avea pielea aproape transparentă, vene şi artere delicate pronunţate la extremităţi. Bebeluşul era extrem de agil şi nu arăta deloc ca acele fotografii şi desene ale embrionilor din cărţi.” Alt medic, doctorul William Liley, a înregistrat pe casetă video cum fătul se zbate de durere dacă este înţepat uşor cu un ac.
- Săptămâna 9: Amprentele sunt deja evidente. Fătul îşi îndoaie degetele în jurul unui obiect pus în palma mâinii lui.
- Săptămâna 10: Uterul îşi dublează mărimea. Fătul se poate uita cu ochii întredeschişi, poate înghiţi şi îşi poate încrunta fruntea.
- Săptămâna 11: Fătul are aproape cinci centimetri lungime. Mişcările muşchilor sunt mai coordonate.
- Săptămâna 12: Fătul doarme, se trezeşte şi îşi exersează energic muşchii: îşi întoarce capul, îndoaie degetele, îşi deschide şi închide gura, îşi suge degetul, sare, face tumbe, încearcă să-şi prindă picioruşele şi se răsuceşte în sacul plin cu lichid. Respiră lichidul amniotic dar nu pentru a prelua oxigen (oxigenul îl primeşte prin cordonul ombilical), ci pentru a-şi dezvolta sistemul respirator (trăind în mediu lichid, copilul în uter respiră lichid amniotic şi nu aer).
- Săptămâna 13: A început să îi crească păr fin pe cap şi se diferenţiază organele genitale externe.
- Săptămâna 14: Fătul încearcă să înghită puţin din lichidul care îl înconjoară.
- Săptămâna 15: Fătul are mugurii gustativi perfect dezvoltaţi.
- Luna 4: Pe la sfârşitul acestei luni, lungimea fătului este între 20 şi 25 de centimetri şi greutatea depăşeşte 200 de grame. Mama probabil că va începe să dea semne că este însărcinată. Fătului încep să îi funcţioneze urechile şi există dovezi că fătul aude vocea mamei şi bătăile inimii, precum şi zgomotele exterioare. Cordonul ombilical a devenit o adevărată minune tehnologică, transportând 300 de litri de lichid pe zi şi încheind un ciclu complet de transport de lichide în 30 de secunde.
- Luna 5: Jumătate din perioada de sarcină a trecut deja şi fătul are aproximativ 30 de centimetri lungime. Mama a început să îi simtă mişcările pe care el le face deja de la 7 săptămâni. Fătul poate tresălta la auzul unui zgomot deosebit de puternic sau de neobişnuit. Are coardele vocale formate, poate chiar să plângă. Dar, neexistând aer în uter, nu emite nici un sunet. Pe faţa sa se pot distinge uneori expresii specifice plânsului.
- Luna 6: Funcţionează glandele sebacee şi sudoripare. Pielea delicată a fătului în creştere este protejată împotriva lichidului fetal de o grăsime specială numită „vernix”. Fătul a adoptat un ritm de viaţă cu perioade de veghe de până la opt ore, restul timpului dormind.
- Luna 7: Fătul îşi foloseşte acum patru simţuri: văzul, auzul, gustul şi simţul tactil şi poate recunoaşte vocea mamei. La sârşitul acestei luni fătul îşi orientează capul spre strâmtoarea superioară a bazinului.
- Luna 8: Încep să i se dezvolte anticorpii. Fătul absoarbe zilnic cam patru litri de lichid amniotic, acesta fiind complet înlocuit la fiecare trei ore. Exersează regulat mişcări, în felul acesta pregătindu-se pentru naştere.
- Luna 9: Spre sfârşitul acestei luni fătul este gata să se nască. Durata medie a perioadei de sarcină este de 280 de zile, fiind variabilă. Cei mai mulţi bebeluşi ( între 85% şi 95%) se nasc între 266 şi 294 de zile. În acest moment bebeluşii cântăresc între 2700 şi 4000 grame, inima lor pompând zilnic aproximativ 1000 litri de sânge.
Din cele expuse până acum, se observă clar adevărul ştiinţific că un copil este fiinţă umană din momentul concepţiei. În continuare vom vedea şi adevărul religios care afirmă acest lucru.
În afară de dovezile biologiei, învăţătura creştină afirmă, pe baza revelaţiei din Biblie, că Dumnezeu creează spiritul în materie în momentul concepţiei. Deci, pe lângă codul genetic, înscris în cromozomi, care determină caracteristicile trupeşti şi care, aşa cum am văzut, există din clipa concepţiei, copilul are şi spirit tot din acea clipă. Faptul că Dumnezeu creează în clipa concepţiei spiritul copilului este susţinut şi de alte religii (iudaică, islamică, etc.). Prin urmare, şi sub aspect religios copilul este fiinţă umană din momentul concepţiei. În budism, Codul lui Manu şi Zendavesta consideră uciderea copiilor în pântecele matern păcat la fel de grav ca şi uciderea părinţilor. Spiritul este imaterial, deci invizibil, dar este după chipul lui Dumnezeu. Chiar din clipa concepţiei omul are chipul lui Dumnezeu atât în spirit cât şi în trup; chipul trupesc, primit prin cromozomi, chiar dacă apare (se dezvoltă) la câteva săptămâni de la concepţie, este conţinut în codul genetic din zigot chiar din clipa concepţiei, în formă incipientă. Trupul omului este părtaş la demnitatea de chip al lui Dumnezeu. Este vorba de chipul lui Dumnezeu la modul general, nu de particularităţile de rasă, care au apărut în timp tot din voinţa lui Dumnezeu; însă este revelat în Biblie (Dt. 32,8 şi Fap. 17,26) - dar şi sub aspect ştiinţific s-a demonstrat - că toate rasele provin din aceeaşi pereche de strămoşi comuni. Omul formează o unitate bidimensională. E o persoană atât în spirit cât şi în trup.

Viaţa vine de la Dumnezeu şi trebuie primită ca un dar al Său şi ca o binecuvântare. Dumnezeu spune în una dintre cele zece porunci: „Să nu ucizi !” (Exod 20,13). Fiind uciderea unui om, avortul este păcat foarte mare. Despre legătura personală a omului cu Creatorul său vorbesc mai multe texte biblice, printre care Psalmul 138: „Tu mi-ai întocmit rărunchii, Doamne, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele. Te laud că sunt o făptură atât de minunată. Minunate sunt lucrările tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip minunat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip (în textul ebraic – un copil imediat după concepţie, fără chip trupesc dezvoltat - n. n.) ochii Tăi mă vedeau.“ (Ps. 138, 13-16). Oamenii sunt doar colaboratori ai lui Dumnezeu în transmiterea vieţii, iar nu proprietari ai vieţii. În Sfânta Evanghelie stă scris : „Iar Isus, cunoscând cugetul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine, şi le-a zis : « Oricine va primi pruncul acesta (unul ca acesta – n. n.), în numele Meu, pe Mine Mă primeşte; iar oricine Mă va primi pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toţi, acesta este mare »“ (Luca 9, 47-48). Şi tot Domnul Isus Cristos a mai spus : „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici“ (Matei 18,10). Avortul este o situare de partea diavolului, contra lui Dumnezeu. Diavolul, neputându-l atinge pe Dumnezeu, îl atacă pe cel ce poartă chipul lui Dumnezeu, pe om, respectiv pe copil.
În „Didahea”, o scriere a Bisericii din jurul anului 100 d. Ch., stă scris: „Să nu ucizi copilul prin avort şi să nu dai pieirii pe noul-născut!” Învăţătura creştină, bazată pe revelaţia lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură (Biblia), a proclamat întotdeauna că viaţa umană trebuie protejată începând de la concepţie, în toate fazele ei de dezvoltare, şi a criticat în mod foarte categoric avortul în nenumărate documente oficiale şi concilii.
Autorul legii morale este însuşi Dumnezeu. Biserica nu este autoarea legii morale, ci depozitara ei. Pe baza revelaţiei lui Dumnezeu, toate Bisericile creştine, într-un glas, arată că avortul este uciderea unui om. E bine de amintit în acest context că Papa Ioan Paul al II-lea, într-un discurs din 17 septembrie 1983, spunea: „Nici un om nu vine la existenţă din întâmplare, ci din voinţa lui Dumnezeu.”; iar în ziua de 8 septembrie 1985 a lansat acest apel: „Salvaţi omul care încă nu s-a născut, ameninţat de omul care s-a născut!” Avortul este uciderea unui copil fără apărare. În enciclica „Evangelium vitae” („Evanghelia vieţii”), acelaşi papă scrie: „A apăra şi a promova, a venera şi a iubi viaţa e o misiune pe care Dumnezeu o încredinţează fiecărui om”. În 1951, Papa Pius al XII-lea amintea următorul adevăr: „Copilul în pântecele mamei are dreptul la viaţă, drept primit direct de la Dumnezeu, nu de la părinţi, nici de la vreo societate sau autoritate omenească.” Într-un document al Bisericii Catolice, „Gaudium et spes” („Bucurie şi speranţă”), citim: „Viaţa omului şi îndatorirea de a o transmite nu sunt limitate la lumea aceasta şi nici nu pot fi măsurate şi înţelese numai în cadrul ei.”
Merită de asemenea să fie menţionată Declaraţia asupra avortului provocat dată de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei la 25 noiembrie 1974, cu aprobarea Papei Paul al VI-lea, întrucât pentru prima dată într-un document oficial al Bisericii sunt luate în considerare şi cunoştinţele ştiinţifice cele mai recente referitoare la începutul vieţii.
"Din momentul în care ovulul este fecundat, se inaugurează o viaţă care nu este nici cea a tatălui, nici cea a mamei, ci a unei noi fiinţe umane care se dezvoltă pe cont propriu. Această nouă fiinţă nu va fi niciodată o fiinţă umană dacă nu este din prima clipă umană. La această evidenţă dintotdeaunaştiinţa genetică modernă aduce preţioase confirmări. Ea a demonstrat că, din primul moment, este fixat programul a ceea ce va fi această fiinţă vie: un om, acest om individual cu însuşirile sale caracteristice deja bine precizate. Din momentul fecundării a început deja aventura unei vieţi umane. Fiecare din marile ei capacităţi are nevoie de timp pentru a se dezvolta şi a intra în acţiune".

Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea a tras nenumărate semnale de alarmă, încercând să trezească conştiinţele oamenilor în faţa celui mai sângeros război din istoria omenirii: războiul dezlănţuit în ultimele decenii împotriva copiilor care nu s-au născut încă. Spicuiesc din intervenţiile sale:
"În realitate, avortul este o înfrângere a omului şi a societăţii civile. Prin el este sacrificată viaţa unei fiinţe umane de dragul unor bunuri de mai mică valoare, invocându-se adesea motive inspirate din lipsa de curaj şi de încredere în viaţă. Aceasta este una din urmările cele mai îngrijorătoare ale materialismului teoretic şi practic care, eliminându-l pe Dumnezeu, sfârşeşte prin a elimina şi omul" (25 decembrie 1986).
"Ascensiunea unei culturi utilitariste care, după ce a introdus legalizarea avortului, acum cere legalizarea eutanasiei şi justifică din ce în ce mai deschis experienţele pe om, fără să ţină cont de respectul datorat integrităţii subiectului, e un fapt alarmant" (5 decembrie 1987).
"Învăţătura biblică invită la reflecţie şi asupra situaţiei fiinţelor umane pe cale de dezvoltare, destinate plinătăţii dezvoltării, mai mult, destinate să participe la însăşi viaţa lui Dumnezeu. Din nefericire, noi asistăm la spectacolul frecvent al unei practici care vizează curmarea violentă a drumului atâtor vieţi umane, care încă nu s-au născut" (19 octombrie 1986).

Avortul ucide fiinţa în care Dumnezeu şi-a pus chipul Său; / intră în drepturile lui Dumnezeu, care este singurul stăpân asupra vieţii omului; / răpeşte dreptul firesc al omului la viaţă; / încalcă porunca iubirii; / încalcă o datorie foarte importantă faţă de societate. Deci avortul este păcat împotriva lui Dumnezeu, împotriva firii omului şi împotriva societăţii.

2. Site-uri, adrese şi telefoane ale unor asociaţii pentru viaţă care oferă ajutor material, consiliere şi soluţii alternative la avort

Există soluţii alternative la avort, propuse de asociaţii pentru apărarea vieţii, în decursul consilierii pre-avort (înainte de avort).

a)Asociaţia de caritate „Primul Pas”, Iaşi, bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 89, bloc 89, scara A, parter, ap.2, cod 700401; telefon 0232 / 277.901; e-mail:

adresa web:
http://www.primulpas.org/

Serviciile asociaţiei sunt oferite de către specialişti în domeniu: asistenţi sociali, medici, psihologi. Asociaţia „Primul Pas” oferă gratuit următoarele servicii:
- Teste de sarcină;
- Trimiteri pentru consultaţii ginecologice şi ecografii gratuite;
- Consiliere pre-avort şi post-avort, direct sau prin e-mail;
- Informare cu privire la implicaţiile şi alternativele unui avort;
- Oferire de ajutor material de urgenţă, atât înainte, cât şi după naştere;
- Găzduire;
- Grup de suport pentru mămici;
- Informare despre alte servicii de îngrijire.


Iată unele dintre soluţiile alternative la avort oferite de asociaţiile pentru apărarea vieţii:

- Ajutor material atât înainte, cât şi după naştere;

- Centre maternale unde sunt primite femeile, tinerele şi adolescentele însărcinate. Ele pot ramâne în aceste centre maternale cu masa şi cazarea gratuite, până la un anumit timp după naştere, iar apoi sunt ajutate material pentru a-şi putea creşte mai uşor copilul;

- Asistenţă maternală a copilului (încredinţarea lui pentru un timp unei familii care vrea să ia un copil în îngrijire). Aceasta înseamnă că mama reală are dreptul legal să-şi ia copilul înapoi oricând doreşte acest lucru (când se simte în stare să-l crească) ;

- Încredinţarea copilului spre adopţie unor familii care nu pot avea copii sau care au, dar vor să şi adopte. Decât să-l ucidă prin avort, este clar că e preferabil ca mama să-l nască pe copil şi să-l aşeze în braţele unor părinţi adoptivi, care îl vor îngriji cu dragoste. Adopţiile, după cum se ştie, se fac pe cale legală. Mama poate să-şi viziteze copilul oricând, dacă doreşte. În fiecare an, peste 50.000 de femei din America fac aceată alegere. Iată ce spunea o femeie: „Datorită faptului că nu am putut să-i ofer minimul necesar, cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată a fost să-i găsesc fiicei mele o familie adoptivă care să o iubească şi să o crească. În prezent îşi iubeşte familia adoptivă şi mă iubeşte şi pe mine. Fără să renunţ la ea, i-am oferit mult mai mult.”

- Şi alte soluţii.

Pentru consiliere spirituală, un preot din Iaşi vă poate răspunde la următoarea adresă de e-mail:
pr.dandamaschin@yahoo.com
sau la telefon 0744 798 610, preot Dan Damaschin.
b) Fundaţia Solidaritate şi Speranţă – Centrul InfoAdolescent, Iaşi, str. Costache Negri nr. 48, cod 700071, telefon 0232 / 220.548; 0232 / 271.228 sau 0332 / 805.750; e-mail: infoadolescent@yahoo.com
Serviciile sunt aproximativ aceleaşi ca şi la Asociaţia Primul Pas şi sunt tot gratuite.
- Alt preot, părintele Tănase Nicolae, a înfiinţat Asociaţia Pro Vita Pentru Născuţi şi Nenăscuţi şi a construit mai multe aşezăminte unde primeşte copii spre creştere, în satele Valea Plopului şi Valea Screzii, comuna Poseşti, judeţul Prahova.

Adresa : Preot Tănase Nicolae, strada Nicolae Iorga, nr. 72, bl. C1, ap. 8, Vălenii de Munte, judeţul Prahova, România

sau :Parohia Valea Plopului, Comuna Poseşti, Judeţul Prahova, cod cod. 107440, România

Telefoane :0244 / 280.6000244 / 421.2080746 / 014.605Fax : 0244 280.695

e-mail:

provitann@gmail.com

asociatiaprovita@hotmail.com


Site-ul Asociaţiei:

http://provitann.org/?page_id=20
Toate serviciile Asociaţiei sunt gratuite. Părintele Tănase primeşte, de asemenea, şi copii ai străzii. În creşterea copiilor este ajutat şi de oamenii din sat. Multe femei care au renunţat la avort şi au născut copiii, i-au încredinţat părintelui Tănase Nicolae pentru un timp sau definitiv.Iată un link cu prezentarea Asociaţiei şi fotografii de acolo:

http://www.crestinortodox.ro/Valea_Plopului___asezamant_al_iubirii_crestine-22-21847.html

- Asociaţia Pro Vita Pentru Născuţi şi Nenăscuţi are filială şi în Bucureşti, precum şi în alte oraşe din ţară.

Iată site-ul Asociaţiei Pro Vita Bucureşti (de aici puteţi primi şi CD-uri gratuite cu filme şi alte materiale pentru viaţă)

http://www.provitabucuresti.ro/

tel.: 0728.673.673

fax: 031/815.27.80

e-mail:

provitabucuresti@yahoo.com


- SITE-UL http://www.avort.ro/consiliere.php
CONŢINE POSIBILITATEA DE CONSILIERE PE E-MAIL DIN PARTEA A DOUA MAICI CU PREGĂTIRE (MAICA SOFRONIA ŞI MAICA RAFAELA CARE AU FOST PREZENTATE ŞI LA TV) DE LA CENTRUL DE FORMARE ŞI CONSILIERE "SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL ", PRECUM ŞI ARTICOLE, DOCUMENTARE, MĂRTURII ŞI SFATURI :
http://www.avort.ro/


- SITE CARE CONŢINE MĂRTURII PUBLICE ALE FEMEILOR
http://www.avort.ro/marturii.php

- SITE-UL ADEVARUL DESPRE AVORT. FOARTE INTERESANT

http://www.adevaruldespreavort.ro/

- SITE-UL http://www.vreausaaflu.ro/
CONŢINE ÎNREGISTRĂRI VIDEO ŞI DOCUMENTARE FOARTE INTERESANTE PENTRU VIAŢĂ
http://www.vreausaaflu.ro/camp/?page_id=11

- Site-ul Asociaţiei Darul Vieţii http://www.darulvietii.cnet.ro/

- Alte înregistrări video şi audio foarte interesante pentru viaţă. Cele mai multe dintre ele sunt în limba română: http://www.provita.org.ro/

- Site-ul Asociaţiei Pro Vita Media

http://www.provita.ro/

- Site-ul Asociaţiei Pro Vita Craiova
http://www.provitacraiova.ro/

- Site-ul Asociaţiei Pro Vita Galaţi
http://www.provitagalati.ro/

- Site-ul avort.info cu multe informaţii pentru viaţă :http://www.avort.info/

- Site-ul Asociaţiei FAMILIA ŞI VIAŢA, centru de consiliere pentru familie http://www.familiasiviata.ro/

- Accesând linkul următor, găsiţi o colecţie foarte interesantă de înregistrări video şi documentare pentru viaţă: http://www.catholicdigitalstudio.com/prolifevideos.htm

- Accesând următorul link, puteţi citi o carte direct pe internet, despre probleme fundamentale de bioetică: http://www.profamilia.ro/culturavietii.asp?omulafi

- Puteţi citi direct pe internet cartea intititulată „Manual de bioetică”, în care se vorbeşte foarte pe larg despre avort, dacă accesaţi următorul link:
http://www.profamilia.ro/culturavietii.asp?manual

- Site-ul Asociaţiei Ortodoxe Frăţia Franco-Română despre Pro-Vita http://aoffr.free.fr/html/provita_ro.html

- Un site foarte interesant al Mişcării Pentru Viaţă, poate fi accesat pe linkul următor:

http://pentru-viata.org/

- Un alt site pentru viaţă: http://www.avort.net/

-Informaţii foarte interesante pentru viaţă, difuzate de Altermedia http://ro.altermedia.info/news/cultura-vietii/

- Un site deosebit de interesant care conţine multe cărţi (care pot fi citite direct pe internet), reviste despre căsătorie, apărarea vieţii, familie, adolescenţă, sănătate, recenzii de filme, jocuri, precum şi legături cu alte site-uri http://www.profamilia.ro/

- Există organizaţii pentru apărarea vieţii umane şi la nivel internaţional, cum ar fi organizaţia Human Life International, cu site-ul următor: http://www.hli.org/

- Un site despre Sfânta Gianna Beretta Molla, o martiră a apărării vieţii umane http://www.hli.org/gianna_molla/

-Despre Marşul vieţii, manifestare publică împotriva avortului http://provitabucuresti.ro/2006/06/02/pro-vita-bucuresti-a-participat-la-marsul-vietii-la-iasi/

În prezent, există un proiect de lege înaintat Parlamentului, care stipulează necesitatea consilierii obligatorii înainte de avort şi impunerea unui timp obligatoriu de gândire de 48 – 72 de ore. Această consiliere obligatorie va furniza femeii detalii despre dezvoltarea intrauterină a copilului, despre implicaţiile avortului, despre ce înseamnă sindromul post – avort şi va oferi alternative la avort.
Pe un afiş erau fotografiaţi copii tăiaţi în bucăţi în urma avortului, iar lângă ei era reprezentat un copil în uterul unei femei care se pregătea pentru avort. Lângă acel copil din uter scria simbolic, ca şi cum ar spune el: „Vă rog, vă implor, nu-mi faceţi aceasta! Sunt alte soluţii!”

Chiar dacă a avut relaţii sexuale înainte de căsătoria creştină (relaţii sexuale pre – maritale) sau, mai rău, în afara căsătoriei creştine (relaţii sexuale extra – maritale), nu trebuie să-şi ucidă copilul, ci trebuie să-l nască şi, dacă nu-l poate creşte, să aleagă una sau mai multe dintre soluţiile alternative descrise mai sus. Dacă îl poate creşte ea însăşi, nu trebuie să se teamă că se va căsători greu din cauză că are copil, căci sunt atâţia bărbaţi care iau în căsătorie femei cu copii, fie că au şi ei copii, fie că nu au. Sau poate că se va căsători cu tatăl copilului.

O altă opţiune este să-l dea spre adopţie. Dacă va apela la asociaţiile de mai sus sau la alte asociaţii pentru viaţă în alte oraşe, va primi ajutor material şi, dacă va dori, va putea locui la un centru maternal până la un timp după naştere şi apoi va putea lăsa copilul la o familie care acordă asistenţă maternală pentru un timp şi îl poate lua înapoi când doreşte.

Dacă mama este elevă sau studentă poate să meargă la şcoală şi cât timp este însărcinată şi după ce naşte.

După cum am văzut, cel mult după câteva luni de la concepţie, mama aproape întotdeauna trece de la împotrivire la acceptare şi de la acceptare la iubire. Acest lucru este valabil şi pentru părinţii tinerei mame necăsătorite: chiar dacă, poate, la început unii dintre ei se împotrivesc naşterii copilului, cel mult după câteva luni de la concepţie se obişnuiesc cu gândul că fiica lor va naşte copilul. Şi, oricum, fata nu trebuie să asculte de părinţi dacă aceştia ar îndemna-o la avort sau la oricare alt lucru rău.


3. Consecinţe fizice şi emoţionale ale avortului

Pe lângă faptul că este uciderea unui copil fără apărare, avortul are şi numeroase consecinţe asupra sănătăţii şi uneori asupra vieţii femeii, chiar dacă este făcut de medic, cu aparatură medicală, oricât ar fi aceasta de sterilă.
După un avort, cele mai multe femei se confruntă cu una sau mai multe dintre următoarele consecinţe (unele dintre aceste consecinţe sunt imediate, iar altele pot apărea şi după câţiva ani):


a) Consecinţe fizice

- Hemoragii - complicaţii hemoragice - de multe ori atât de greu de stăpânit, încât necesită extirparea chirurgicală a uterului şi permanentizarea unei infirmităţi serioase pentru femeie;
- Infecţii ale aparatului genital feminin, cu reducerea până la dispariţie a capacităţii de procreare;
- Infecţii pelviene acute şi cronice;
- Perforaţii uterine însoţite uneori şi de lezarea organelor din vecinătate: vezică, rect, intestin subţire, peritoneu . De cele mai multe ori, consecinţele sunt catastrofale, chiar dacă nu sunt constatate de la început. Perforaţiile mici, neobservate, evoluează lent şi pot produce infecţii grave, cangrenă uterină;
- Sterilitate;
- Complicaţii particulare legate de diverse manevre;
- Accidente neurologice datorate diverselor embolii ;
- Tetanus post-avort (încă prezent, în ciuda profilaxiei);
- Dureri abdominale acute şi prelungite (mai ales după dispariţia anesteziei), ameţeli, dureri de cap;
- Răni cervicale (tăierea sau ruperea colului uterin de către instrumentele folosite pentru avort);
- Răni cicatriciale permanente ale mucoasei uterine;
- Inflamarea trompelor uterine;
- Infecţii datorate rămânerii în uter a unor resturi ale fătului sau ale placentei;
- Sinechii uterine ;
- Conflicte serologice Rh ;
- Infectarea cu virus hepatic datorită transfuziei din cauza hemoragiei după avort;
- Cancer la sân. O legătură între cancerul de sân şi avort a fost precizată de medici încă din anul 1957. Pornindu-se de la faptul că hormonii produşi în timpul sarcinii au un efect protector, s-a ajuns la concluzia că avortul induce o schimbare hormonală bruscă. Efectul acestei violenţe afecteză celulele sânului, schimbare care, până la urmă, provoacă apariţia cancerului. Un studiu publicat în 1994 în „Jurnalul Institutului Naţional de Cercetare a Cancerului” constata: „Riscul cancerului de sân pentru femeile care au făcut un avort este cu 50% mai mare decât în cazul altor femei”.
- Creşterea incidenţei hipertensiunii. Un studiu efectuat în California (S.U.A.) a arătat că „în comparaţie cu femeile care au născut, femeile care au avut un avort au un risc mai mare, din punct de vedere statistic, de deces cerebro – vascular. Aceasta este o dovadă că avortul provocat creşte incidenţa de hipertensiune la femei.” („A Record Linkage Study of 173, 279 Low Income American Women”, în „Clinical Medicine & Health Research”, 25 aprilie 2001).
- Creşterea frecvenţei avorturilor spontane;
- Creşterea frecvenţei sarcinilor extrauterine ;
- Naşteri premature, naşteri de copii morţi;
- Dereglări menstruale;
- Atac de cord şi convulsii datorită reacţiei alergice faţă de anestezie;
- Embolismul lichidului amniotic : este o boală catastrofală şi înseamnă o infectare a sângelui femeii cu lichid amniotic din conţinutul placentei sau cu fragmente din ţesuturile fătului. Asemenea cazuri sunt deseori mortale.
- Febră ridicată, blocaj renal , convulsii, şoc septic , comă;
- Moarte.

Nimeni nu va şti exact numărul femeilor care mor din cauza avortului.
Motivul tăcerii este „reputaţia”, atât a medicului, cât şi a familiei în care are loc decesul. În general, drept cauză a decesului nu se trece cea reală, adică avortul, ci complicaţiile care rezultă din avort, de exemplu hemoragie, hepatită, etc. Se consideră că numărul real al deceselor provenite din avort este cel puţin de zece ori mai mare decât cel indicat oficial de statistici. În publicaţia „The Scotsman”, la 9 martie 1970, s-au scris următoarele cuvinte: „Putem să considerăm că avortul legal este cauza principală a morţii femeilor tinere” (şi nu numai a celor tinere – n. n.)

Există o corespondenţă aproape matematică între rata avorturilor şi rata mortalităţii materne. România a fost mai mulţi ani pe primul loc în Europa la rata avorturilor (şi în primii ani de după 1989 chiar pe primul loc în lume) şi a ajuns pe locul doi în Europa la rata mortalităţii materne.
Se poate muri şi de la primul avort, chiar dacă e făcut de medic cu aparate oricât de sterile.

De asemenea, vaccinurile avortive şi pilula avortivă RU486, prezintă consecinţe fizice foarte grave. Două exemple:
- Injecţia intrauterină a diverselor lichide în scop avortiv (încă extrem de frecventă) are risc foarte mare de apariţie a aşa-numitului avort toxico-septic cu evoluţie rapidă şi violentă şi cu sfârşit în general mortal;
- Ingestia diverselor substanţe avortive afectează în special ficatul şi rinichii, iar doza avortivă este foarte apropiată de cea mortală.
În ceea ce priveşte sterilitatea femeilor în urma avortului, un material apărut în 20 noiembrie 1997 în „Evenimentul Zilei” începea cu titlul „Alarmă de gradul zero”, arătând că fertilitatea româncelor cunoaşte o scădere evidentă. Avortul determină consecinţe grave, iar statisticile evidenţiază că „morbiditatea cauzată de complicaţiile avortului a devenit semnificativă” (Dr. Bartoş Daniela, „Sănătatea femeii şi a copilului şi protecţia familiei în viziunea Ministerului Sănătăţii şi Familiei din România” în Congresul Internaţional „Familia şi viaţa la începutul unui nou mileniu creştin”, Bucureşti, 2002).


b) Consecinţe emoţionale (sindromul post – avort care poate apărea imediat sau la câţiva ani după avort şi care constă în emoţii negative)

- Sentimente de vinovăţie, mânie, teamă;
- Tristeţe, mâhnire, depresie;
- Plâns frecvent;
- Tulburări ale somnului (insomnii, coşmaruri) ;
- Teama de sarcini viitoare;
- Pierderea respectului de sine;
- Dificultăţi de relaţionare cu ceilalţi;
- Comportament agresiv faţă de sine însăşi, faţă de tatăl copilului şi faţă de cei implicaţi în avort;
- Incapacitatea / diminuarea implicării în activitatea sexuală;
- Abuz de alcool, consum de droguri;
- Dorinţa de suicid. Precizăm aici că cine se sinucide ajunge în suferinţa veşnică a iadului, pentru că moare cu acest păcat al sinuciderii pe suflet. Diavolul, în viclenia lui, după ce îi introduce femeii gândul avortului, dacă ea face avort încearcă să o împingă la descurajare şi sinucidere, pentru a ajunge în suferinţa veşnică a iadului.

Pentru femeile care au făcut deja avort şi se confruntă cu a doua serie de consecinţe prezentate (emoţionale) există şi consilierea post-avort (după avort) care se poate face la asociaţiile pentru viaţă şi despre care am amintit şi mai sus.

Despre consecinţele emoţionale, două femei mărturisesc următoarele : (Din revista pentru elevi „Schreibenkleister”, Bad Neustadt / Baurische, Rhon, Germania):

„Toţi cei care m-au sfătuit să fac avortul în urmă cu doi ani – doctorul, consilierul, părinţii, prietenii, prietenele şi soţul meu – m-au asigurat că aşa e cel mai bine pentru mine şi pentru copilul meu! Acum copilul meu este mort iar eu sunt disperată! Nu mai pot să dorm noaptea, nu mai pot să râd. Nimeni nu mă înţelege! Vă rog, spuneţi tuturor oamenilor cât de groaznic este un avort! Dureri cumplite îmi chinuie trupul şi sufletul. De ce nu mi-a spus nimeni ce va urma?” (Jutta)

„Mi-am avortat copilul. Astăzi nu aş mai lua o asemenea hotărâre, indiferent ce ar spune cei din jur. Trăiesc cu o frică în mine de care nu mai pot scăpa. Am coşmaruri în care îmi apare o fetiţă care fuge spre mine cu braţele întinse şi întreabă mereu: «De ce mămico? De ce?» Apoi mă trezesc udă de transpiraţie. Acest vis şi privirea fetiţei mă urmăresc continuu de când am avut acea intervenţie._Relatez acest lucru pentru folosul tuturor femeilor şi tinerelor fete care se află în aceeaşi situaţie. Gândiţi-vă foarte bine ce faceţi, pentru că vă vor chinui visele şi vă vor urmări privirile copiilor avortaţi. Veţi simţi o singurătate copleşitoare, durere şi jale, când veţi vedea o mamă cu copilul ei. Voi veţi suporta consecinţele acestei intervenţii, nu partenerul vostru. El nu vă poate lua teama, regretul sau însingurarea. De aceea gândiţi-vă bine înainte de a alege avortul şi nu permiteţi nimănui să vă constrângă, pentru că viaţa voastră va fi distrusă. Există numeroase organizaţii care vă pot ajuta. Nu faceţi aceeaşi greşeală ca şi mine!” (Judith)

Avortul nu înlătură neliniştea, angoasa femeii în dificultate, ci i-o sporeşte şi i-o prelungeşte. Sunt două forme de angoasă: una pe termen scurt care durează până la avort, alta pe termen lung, care începe la avort sau după avort. Toate greutăţile şi durerile maternităţii se uită, dar angoasa provocată de avort durează la multe femei chiar şi toată viaţa.

Dacă şi tatăl a fost de acord cu avortul, pot apărea şi la el consecinţe emoţionale, precum şi la alte persoane. Cei care au participat la avort, cum ar fi unii medici, asistente medicale, rude sau prieteni care au contribuit la avort, au îndemnat la avort sau au fost de acord cu avortul cuiva, pot fi afectaţi de consecinţe emoţionale. De aceea consilierea post-avort se adresează într-o anumită măsură şi bărbaţilor.

Doctorul Mina Minovici, care a fost profesor de medicină legală la Facultatea de Medicină şi directorul Institutului Medico-Legal din Bucureşti, în „Tratat complet de medicină legală” arată la rândul său urmările dezastruoase ale avortului.


4. Consecinţe ale avortului în familie şi societate

a) Consecinţe în familie
Evident, datorită consecinţelor care apar la părinţi, apar şi dereglări ale relaţiilor dintre membrii familiei. „Răceala” emoţională, dezamăgirile şi alte stări emoţionale cauzate de avort sunt simţite şi de copiii născuţi.

b) Consecinţe în societate
Datorită, în primul rând, legalizării avortului, populaţia ţării noastre este în scădere şi este supusă unui proces de îmbătrânire. Dacă acest fenomen nu va fi stopat, va avea consecinţe grave pentru viitorul acestei ţări.


5. Ce se poate vedea când un avort este filmat prin intermediul ecografului

În documentarul intitulat „Strigătul mut” se prezintă un avort filmat prin intermediul ecografului. În acest documentar se observă cum copilul nu vrea să moară, se agită, se fereşte de instrumentele pentru avort. Frecvenţa bătăilor inimii sale creşte foarte mult. Când constată că nu mai are unde să se ferească, deschide gura larg, ca într-un strigăt mut. Apoi este tăiat în bucăţi şi extras din uter bucată cu bucată. Spre sfârşitul documentarului se pot vedea femei care plâng amar deoarece regretă că au ucis copilul şi pe deasupra au rămas şi cu diferite sechele fizice şi emoţionale în urma avortului. Documentarul a fost realizat de doctorul ginecolog american Bernard Nathanson. Acest doctor fusese directorul celei mai mari clinici de avorturi din S.U.A. şi unul din fondatorii organizaţiei pentru legalizarea avortului, numită N.A.R.A. După ce şi-a făcut un proces de conştiinţă, doctorul Nathanson şi-a făcut „mea culpa”, a încetat să mai facă avorturi şi a realizat acest documentar pentru conştientizarea oamenilor în privinţa avortului. Un tânăr medic, care a contribuit la realizarea filmării avortului la ecograf, a fost atât de mişcat de ceea ce a văzut pe ecran în timpul avortului, încât a ieşit pentru câteva clipe din sală, s-a reîntors apoi pentru a termina filmarea, dar niciodată nu a mai făcut vreun avort. La această filmare a asistat şi o feministă care la început era de acord cu avortul (deşi feministele au mai multe motive să fie împotriva avortului, cum vom arăta în următorul paragraful 8) dar a fost atât de mişcată de ceea ce a văzut, încât niciodată nu a mai fost de acord cu avortul.
Multe femei care vizionează acest documentar spun că nu vor face avort niciodată, iar cele care au făcut avort şi vizionează documentarul spun că nu vor mai face nici un avort.
La fel ca şi ginecologul Bernard Nathanson, şi ginecologul sârb Stoian Adaşevici şi mulţi alţii din diferite părţi ale lumii (şi din România) au renunţat să mai facă vreun avort.
Există exemple care arată că medicii obstetricieni au avut de suferit de pe urma avorturilor pe care le-au efectuat. La nivel mondial, a fost constituită Societatea Centurionilor, organizaţie internaţională ce include medici care au practicat avortul. Foarte mulţi dintre aceştia, după perioada de recuperare au început să militeze pentru apărarea vieţii.


6. Ce înseamnă depenalizarea, legalizarea şi deculpabilizarea avortului

Avortul este expresia cea mai evidentă a prăbuşirii morale a unui popor, întrucât este un act de agresiune îndreptat împotriva fiinţelor umane celor mai lipsite de apărare. L-au practicat popoarele păgâne, dar nu în măsura în care îl practică popoarele moderne. La popoarele moderne avortul a ajuns un fenomen de masă. În plus, mai este o deosebire: în trecut, avortul, chiar când era practicat, nu era justificat, nu era legalizat, nu era considerat drept un progres al omenirii, ci era considerat ceea ce este în realitate: ucidere, delict, păcat, regres moral.
În timpurile noastre, mai exact după cel de-al doilea război mondial, asistăm la un eveniment nemaiîntâlnit în istorie: avortul este justificat, aprobat, legalizarea lui fiind considerată drept un progres al omenirii, unul dintre drepturile umane dobândite prin luptă, iar răul moral este negat. Omul nu numai că nu recunoaşte răul pe care îl face, dar hotărăşte el, cu de la sine putere, ce este bine şi ce este rău; mai exact, el hotărăşte că este bine ceea ce în realitate este rău. Există următoarele faze:
Mai intâi depenalizarea. Aceasta înseamnă că avortul se sustrage sancţiunii penale. Dar a nu aplica o pedeapsă unui fapt pentru care nu se prevede o pedeapsă nu înseamnă că acel fapt este permis.
După depenalizare urmează a doua fază: legalizarea, adică declararea prin lege că avortul nu e sancţionat, nu se aplică pedeapsă, cu alte cuvinte e autorizat în anumite condiţii stabilite de lege, făcând din el un drept legat de libertăţile individuale.
Practic urmează o a treia fază: deculpabilizarea avortului, adică generalizarea în opinia publică a mentalităţii că de fapt cine comite avortul nu este vinovat. În acest caz nu se mai înţelege pentru ce legea mai prevede nişte condiţii prin care eventual este limitat. În mod deliberat, pentru cuvântul avort, s-au creat şi s-au pus în circulaţie diferite expresii eufemistice care să înlăture orice nuanţă de culpabilitate: “contracepţie post-ovariană”, “reluarea menstruaţiei”, “extracţie menstruală”, “întrerupere de satcină”, “contracepţie retroactivă”, etc.
Iar pentru a abate atenţia că e vorba de o fiinţă umană care este ucisă, s-au lansat expresii ca: “produs al concepţiei”, “ţesut fetal”, masă de protoplasmă”, “unitate feto-placentară” şi altele. George Orwel a vorbit foarte bine despre distorsionarea limbajului prin folosirea de cuvinte care să exprime tocmai opusul realităţii, ducând la suprimarea conceptelor pe care le exprimă în conştiinţa poporului.


7. Legalizarea avortului e un regres enorm şi o degradare a demnităţii femeii

Legalizarea avortului nu e în nici un caz un pas înainte în emanciparea femeii, dimpotrivă, e un regres enorm şi o degradare a demnităţii femeii. Împreună cu copiii nenăscuţi, victime ale avortului sunt femeile rănite în trupul şi sufletul lor. Marii beneficiari de pe urma avortului sunt bărbaţii imorali. Sunt beneficii economice care se scot din vărsarea sângelui acestor copii. Aşa cum arată şi doctorul Bernard Nathanson în documentarul „Strigătul mut”, în lume s-a format o întreagă industrie legală sau ilegală a avortului, cu o vastă reţea de dispensare, organizată în mare parte de mafie şi de alte organizaţii criminale internaţionale. Multe femei devin complice ale bărbaţilor imorali, fără să-şi dea seama că aceştia le instrumentalizează, le exploatează şi nu intenţionează câtuşi de puţin emanciparea lor. În general bărbaţii imorali, într-o manieră foarte abilă şi înşelătoare, trâmbiţează nişte pretinse „drepturi ale femeii”, urmărind în realitate o mai crâncenă dominare a acesteia.
Prin propaganda în favoarea avortului, bărbaţii imorali:
- Creează condiţii care le permit să dispună de orice femeie după bunul plac; Dr. Laure Brisbois face următoarea remarcă referitoare la legalizarea avortului în Franţa: „O lege în favoarea avortului îi avantajează pe iresponsabilii sexuali, deoarece 55% din femeile care au avortat sunt necăsătorite şi 14% concubine, în total 69%”.
- Se sustrag chiar de la început de la orice răspundere cu privire la copilul care ar fi putut veni pe lume;
- Se scutesc de promovarea iniţiativelor capabile să îmbunătăţească situaţia femeii în societate;
- Fac ca femeile să devină simple obiecte la dispoziţia lor.
Experienţa arată că legalizarea avortului produce un adevărat dezastru în rândul adolescentelor umilite, exploatate, înjosite, abandonate deja de la începutul vieţii lor de femeie.

Având apoi în vedere urmările nefaste ale avortului pentru sănătatea şi viaţa femeii (chiar dacă avortul este făcut la medic) nu se poate vorbi în nici un caz despre emanciparea ei prin legalizarea avortului. Din păcate, aceste urmări nu constituie obiectul vreunei propagande şi, pe cât e posibil, sunt ţinute secret: „S-a creat un fel de conspiraţie pentru a acoperi riscurile prin tăcere. Datorită reacţiilor emoţionale provocate de discuţiile asupra avortului legal, dovezile bine documentate provenind din ţări cu o mare experienţă în acest domeniu, din păcate au fost puţin luate în consideraţie de presă, atât de cea medicală, cât şi de cea specializată. Acest lucru nu poate fi justificat din punct de vedere medical, dacă urmările implică o daună pentru pacienţi. Pentru aceste motive publicăm un scurt rezumat al activităţilor desfăşurate de noi în această secţie de obstetrică şi ginecologie. Nu suntem mândri nici de numărul sarcinilor întrerupte, nici de complicaţiile descrise.” (J. A. Stallworthy, The Lancet, 4 decembrie 1971).
Cei care susţin legalizarea avorturilor consideră că aceasta este singura cale de a lupta împotriva avorturilor clandestine. Se adoptă, în subsidiar, soluţia “răului minim”. La vedere, se discută nu despre legalitatea avortului, ci despre necesitatea de a găsi legislaţia prin care să se controleze avortul clandestin, care implică mai mari costuri financiare şi pericole numeroase pentru sănătatea femeii.
Din mărturiile medicilor care practică avortul se ştie că susţinătorii avortului pun în circulaţie pe piaţă multe statistici “retuşate”, urmărind amplificarea dramei avortului clandestin, în intenţia de a se face impresie şi de a se cere legalizarea avortului. Astfel, Dr. Bernard Nathanson afirmă că cifra reală a avorturilor clandestine,în Statele Unite, a fost umflată de zece ori. Mai mult, în Statele Unite susţinătorii avortului spuneau că, anual, între 5 mii şi 10 mii de femei mor din cauza avortului clandestin. Pentru anul 1972, statisticile OMS arătau 70 de decese la această categorie. În anii ’60 – ’70, a fost configurat un asemenea tablou derutant. Astăzi se ştie că, în acei ani, numărul avorturilor clandestine a fost exagerat. În Spania, când s-a propus legalizarea parţială a avortului, susţinătorii au prezentat cifra de 300.000 de avorturi clandestine, ca după aprobarea legii să se constate că în primele şase luni s-au înregistrat în toată Spania doar două sute de cazuri de avorturi. În Anglia, s-a vorbit, la începutul anilor ’60, de 100.000 sau chiar 250.000 de avorturi clandestine pe an. În realitate, cum arată investigaţiile făcute ulterior, numărul acestor cazuri a fost estimat la 25 de mii. În Franţa, în 1971, s-a discutat mult pe marginea unui milion de avorturi clandestine pe an. Instituţiile specializate (INED, de exemplu) au susţinut în mod oficial valoarea de 250.000. Ulterior, acestă cifră a coborât la 65 de mii, valoare recunoscută unanim. Există, de asemenea, statistici care arată că, datorită avorturilor făcute legal în spitalele de stat şi cabinetele private şi a consecinţelor acestra, mor mult mai multe femei.
Experienţa din ţările în care s-a legalizat avortul arată că, prin legalizare, numărul avorturilor clandestine nu a scăzut.

Dar, chiar dacă am admite, fără să statuăm, faptul că legea ar avea rolul de a stăvili avorturile clandestine transferându-le în planul legalizării, de aici nu ar rezulta un caracter licit, pentru că nu legea face ca un lucru să fie permis din punct de vedere moral; eventual legea presupune moralitatea unui act dar nu îl constituie. Ba mai mult, atunci când legea aprobă o conduită moralmente nepermisă devine ea însăşi lege negativă şi corupe conceptul etic, în special într-un caz de primă valoare cum este viaţa.
Să luăm ca exemplu furtul şi violenţa. Nimeni nu ar aproba un raţionament de acest gen: pentru că furtul în multe ţări înregistrează cote înalte (fraudă fiscală, furt prin efracţie, pentru obţinerea unor răscumpărări, cu sechestrare, etc.), atunci el ar trebui legalizat şi astfel furtul ar dispărea. Furtul nu ar înceta de a fi furt atunci când ar fi aprobat de lege, şi nici violenţa nu ar înceta să fie ceea ce este; dimpotrivă, ar determina dezechilibrul ordinii sociale. Uciderile adulţior şi tâlhăriile se săvârşesc întotdeauna în condiţii proaste pentru victimele lor, dar nimeni nu se gândeşte să le legalizeze pentru a putea fi săvârşite sub control medical. Având apoi în vedere urmările nefaste ale avortului pentru sănătatea şi viaţa femeii (chiar dacă avortul este făcut la medic) nu se poate vorbi în nici un caz despre emanciparea ei prin legalizarea avortului.

8. Ce declară unul dintre medicii români care au renunţat să mai facă avorturi (Dr. Mircea V. Homescu)

Dr. Mircea V. Homescu, medic primar, se pronunţă categoric împotriva avorturilor. Poziţia sa este demnă de semnalat, deoarece vine din partea unui medic care a efectuat avorturi, până când a pus conştiinţa sa faţă în faţă cu legile morale. Chiar aşa se confesează: „Semnatarul acestor opinii mărturiseşte – din capul locului – că a efectuat, în viaţa lui profesională, mii de avorturi, motiv pentru care, azi, încărcat de regrete, încearcă să-i ferească – măcar pe alţii – de această ucidere de oameni, săvârşită aparent în condiţii «legale».” (Din „Adevărul despre avort” în „Învierea”, Foaie religioasă editată de Arhiepiscopia Timişoarei, anul VIII, nr. 21 (183), sâmbătă, 1 noiembrie 1997). Iată principalele idei dezvoltate de medicul respectiv:

a) Copilul este fiinţă umană din momentul concepţiei: „Copilul este fiinţă umană chiar din clipa concepţiei.”

b) Părinţii nu au dreptul să hotărască asupra dreptului la viaţă al copilului, ci numai Dumnezeu:
- „Se amestecă azi – cu scop justificativ – problema avortului cu drepturile omului, ale femeii sau ale cuplului parental. Este un mod fals de a pune problema. Drepturile omului nu depind de oameni, ci aparţin fiinţei umane, decurgând din însăşi originea ei.”
- „Nici măcar noi, medicii, care facem cu miile – şi milioanele – acest gest ucigaş de fiinţe umane, nu avem legitimitatea de a ne aroga asumarea avortului în cadrul profesiei. Ucigând astfel fiinţe omeneşti, nu doar că ne arogăm o autoritate construită artificial – autoritatea de a ucide – ci comitem ceva ce doar Dumnezeu poate să hotărască: viaţa sau moartea cuiva. În plus, trădăm şi jurământul lui Hippocrate pe care unele şcoli medicale din lume, dar şi de la noi, nici nu-l mai practică.”

c) Este inacceptabilă legislaţia care permite avortul până la trei luni, el nefiind admisibil la nici o etapă a dezvoltării copilului: „Cine dă oare voie legislaţiilor să susţină că omul este om doar după trei luni de viaţă intrauterină? Fiinţa umană este şi rămâne o unitate din clipa concepţiei şi până la moarte.”

d) Nici o circumstanţă nu dă dreptul cuiva să facă avort: „Nici o circumstanţă socială, medicală sau etică nu justifică avortul.”

e) Avortul este semnul decadenţei unei societăţi: „Avortul este expresia cea mai evidentă a prăbuşirii morale a societăţilor care-l acceptă şi-l practică.”

Acestea sunt convingerile la care a ajuns un specialist care spune despre sine că este „unul care a făcut avorturi dar care n-ar mai face, pentru nimic în lume.”



9. În afară de femeia care recurge la avort cine mai este vinovat de păcatul avortului?

În afară de femeia care recurge la avort, vinovate de păcatul avortului mai pot fi şi alte persoane, însă prin aceasta femeia nu devine mai puţin vinovată. Mai pot fi vinovaţi de avort şi soţul, prietenul, părinţii, rudele sau cunoştinţele femeii, dacă o îndeamnă la avort, dacă îi dau bani pentru avort sau dacă, ştiind că ea vrea să facă avort, sunt de acord cu avortul. Aceste persoane ar trebui să facă tot posibilul ca ea să păstreze copilul ori s-o oprească prin conştientizare şi direcţionare spre consiliere la asociaţii pentru viaţă şi/sau la un preot.
Vinovaţi de păcatul avortului sunt şi medicii şi personalul sanitar care contribuie la avort; ei n-ar trebui să pună în slujba morţii competenţa dobândită pentru promovarea vieţii. După cum am văzut, sunt şi medici ginecologi care refuză să facă avorturi. Sunt şi asistente medicale care refuză să asiste avorturi. Acceptând să facă avort, medicul, pe lângă faptul că îşi dă aportul la uciderea unui copil fără apărare, îşi trădează şi propriul angajament exprimat în jurământul lui Hippocrate prin aceste cuvinte: „Nu voi accepta cererea de a administra otravă cuiva, nici nu voi da sfaturi de acest fel. De asemenea, nu-mi voi da aportul ca femeile să comită avort.” Iar formularea de la Geneva a jurământului lui Hippocrate conţine următoarea expresie: „…voi respecta în mod absolut viaţa umană încă din momentul concepţiei sale…Declar aceasta liber şi în deplină cunoştinţă de cauză, făcând apel la onoarea mea!”
Medicul nu trebuie să se înşele cu următorul pretext: decât să se facă avorturi clandestine, cu risc pentru viaţa femeilor, mai bine să se facă legal şi sub supraveghere medicală. Crimele naziste nu sunt mai puţin odioase pentru faptul că s-au făcut legal şi sub supraveghere medicală. Un act medical este act medical dacă el corespunde scopului său, care este acela de salva viaţa sau de a vindeca, şi nu pentru că sunt folosite instrumente, medicamente, instalaţii medicale, tehnici avansate, nici pentru faptul că cel care îl săvârşeşte are o diplomă universitară. Un trecător care face respiraţie artificială unui înecat săvârşeşte un act medical; un medic care colaborează la moarte folosind metode şi aparate avansate nu săvârşeşte un act medical. La fel, avortul nu poate fi considerat un act medical pentru faptul că este săvârşit de un medic, cu aparatură medicală, oricât ar fi aceasta de sterilă. În 1941, medicii SS de la Auschwitz, se felicitau pentru faptul că au „umanizat” exterminarea, înlocuind oxidul de carbon cu un gaz pe bază de cianură. Uciderile adulţior şi tâlhăriile se săvârşesc întotdeauna în condiţii proaste pentru victimele lor, dar nimeni nu se gândeşte să le legalizeze pentru a putea fi săvârşite sub control medical. În plus, avorturile clandestine nu dispar prin legalizarea avorturilor. Apoi, cum am văzut, avortul nu e lipsit de consecinţe fizice şi emoţionale, chiar dacă este făcut de medic, cu aparatură medicală, oricât ar fi de sterilă.

Aşa cum am arătat în alt paragraf, din mărturiile medicilor care practică avortul se ştie că susţinătorii avortului pun în circulaţie pe piaţă multe statistici „retuşate”, urmărind amplificarea dramei avortului clandestin, în intenţia de a se face impresie şi de a se cere legalizarea avortului. Astfel, Dr. Bernard Nathanson afirmă că cifra reală a avorturilor clandestine, în Statele Unite, a fost umflată de zece ori. Experienţa din ţările în care s-a legalizat avortul arată că, prin legalizare, numărul avorturilor clandestine nu a scăzut. Se pare că, în general, numărul avorturilor clandestine este mai mare decât a celor „legale”: „Datele de care dispunem arată că, în ciuda unei creşteri sensibile a numărului avorturilor legale, în perioada 1968 – 1969, din păcate, nu s-a înregistrat nici o schimbare importantă în cazurile de avort clandestin care cer internare în spital. Faptul că legalizarea avortului nu a dus până în prezent la o diminuare a numărului de avorturi clandestine sau a cazurilor de moarte provocată de avort nu ne surprinde; dimpotrivă, confirmă experienţa făcută de numeroase ţări.” („British Medical Journal”, 30 mai 1970).

Bisericile creştine privesc medicina ca pe o formă practică de exercitare a iubirii de semeni. „Medicina apare în general ca un mijloc privilegiat de exercitare a iubirii. Dar, pe de altă parte, sunt denunţate (în sensul de criticate - n.n.) folosirile rele ale artei medicale şi actele criminale ale unor medici.” (Jean-Claude Larchet, „Teologia bolii”).
Hippocrate, părintele eticii medicale, l-a definit pe cel care practică medicina „numai vindecător”, inaugurând astfel o eră nouă. Înainte de el, rolul celui care practica medicina privea fie vindecarea, fie uciderea. Astăzi unii medici îşi asumă din nou acest dublu rol. Înainte de Hippocrate, medicul nu se bucura de deplina încredere a pacientului, întrucât se afla atât în slujba vieţii, cât şi în slujba morţii. Astăzi, reluându-se acest dublu serviciu, mulţi se întreabă dacă se mai poate avea încredere în medicul obstetrician. Mâine poate că se va pune aceeaşi întrebare cu privire la medicul pediatru şi la toate celelalte categorii ale clasei medicale.
În cazul avortului, relaţia medic – pacient se inversează şi îşi pierde orice valoare, pentru că la medic se prezintă de fapt doi pacienţi sănătoşi, dar unul moare (copilul) şi unul pleacă bolnav (femeia). Şi, cum vom vedea, nu este permis avortul nici în caz că s-ar prevedea naşterea unui copil bolnav sau handicapat.
Geneticianul Lejeune mai spunea: „Medicul care îşi ucide proprii pacienţi nu a adus niciodată vreo contribuţie la medicină”. Medicul trebuie să respecte omul, pe toţi oamenii şi pe fiecare în parte. Acesta e un imperativ categoric, după expresia lui Kant. El nu tratează doar trupuri, ci persoane. Preţuindu-şi şi respectându-şi propriul trup, el va preţui şi va respecta trupul oricărui om. El trebuie să considere persoana umană drept scop şi nu mijloc. De aceea nu trebuie să distrugă sau să degradeze o viaţă umană, nici pentru vreun câştig material, nici cu scopul de a face experienţe medicale şi nici cu vreun alt scop. Medicul trebuie să săvârşească orice act medical cu responsabilitate, nu călăuzindu-se după criterii subiective, de ordin emoţional, în funcţie de situaţie, ci apelând la conştiinţa sa, ţinând cont de legile morale. Deoarece conştiinţa poate fi uşor victima ignoranţei şi a confuziei, ea trebuie formată şi educată cu grijă prin studierea şi însuşirea normelor deontologice .


10. Ce arată statisticile în privinţa avortului?

Analizând statisticile în privinţa avorturilor din anul 1994, observăm un record trist: pe primul loc în lume se situa România cu 172,4 avorturi la mia de femei având vârste între 15 şi 44 de ani, urmată de Rusia cu 119,6, Cuba cu 56,5, China cu 37,5, S.U.A. cu 26,4, pe ultimul loc fiind Polonia cu 3,6. S-a spus, pe bună dreptate, că poporul român s-a născut creştin, spre deosebire de popoarele înconjurătoare care s-au încreştinat cu aproape o mie de ani în urma noastră. Şi s-a mai spus că suntem un popor de oameni paşnici, blajini şi de omenie, care n-au declarat niciodată în decursul istoriei, altui popor, vreun război de agresiune. În mod firesc apare o întrebare: Cum poate fi creştin şi paşnic un popor care n-a declarat niciodată vreun război altui popor, dar a declarat cel mai sângeros război propriilor săi copii?


11. Nici un motiv nu justifică avortul (nici un motiv nu dă dreptul cuiva să recurgă la avort )

Este falsă părerea unora că avortul ar fi de preferat mai degrabă decât traiul în sărăcie. Omul nu are dreptul să hotărască valoarea sau non-valoarea vieţii. Dumnezeu e stăpânul vieţii şi nu omul. Valoarea vieţii nu trebuie privită doar sub aspectul ei pământesc, ci în primul rând în perspectiva ei veşnică. Dacă e permis să ucizi o fiinţă umană deoarece riscă să trăiască în sărăcie şi, prin urmare, după concepţia materialist-hedonistă, să trăiască o viaţă fără valoare, în acest caz ar însemna să fim de acord şi cu uciderea tuturor celor care sunt născuţi sau maturi şi trăiesc în sărăcie. Până acum nimeni nu a afirmat acest lucru deşi, dacă se admite avortul, ar fi „logic”. Aşa cum spuneam la început, viaţa umană este sacră şi inviolabilă, indiferent de calitatea ei. Utilitarismul a creat conceptul de "calitate a vieţii" şi a înlocuit sacralitatea vieţii cu termenul de „calitate” a vieţii. Conform utilitarismului, un individ, pentru a avea statutul de persoană şi, prin urmare, dreptul de a trăi, trebuie să posede un anumit standard de "calitate" a vieţii. Dar valoarea, sacralitatea şi inviolabilitatea oricărei vieţi umane îşi au rădăcina în Dumnezeu. Valoarea oricărei fiinţe umane: tânăr sau bătrân, sănătos sau bolnav, embrion sau nou-născut, geniu sau redus mintal, nu depinde de ceea ce în limbaj hedonist şi utilitarist se numeşte "calitatea vieţii". Nu există viaţă lipsită de calitate, viaţa este o valoare absolută, fiind darul lui Dumnezeu.

Banii şi bunurile materiale nu aduc fericirea şi nici n-o întreţin. Omul poate găsi fericirea în interiorul său dacă Îl are pe Dumnezeu în suflet. Dacă nu găseşte fericirea în sufletul său, atunci n-o poate găsi nici în toate bogăţiile Pământului. Au existat şi împăraţi care aveau de toate şi erau nefericiţi şi au existat şi săraci care nu aveau mai nimic şi erau fericiţi, deci fericirea nu depinde de bani sau bogăţii. În plus, problema sărăciei nu poate fi rezolvată prin uciderea săracilor. Viaţa umană este sacră şi inviolabilă, indiferent de calitatea ei. Viaţa pe Pământ nu este lipsită de încercări, de necazuri. Dumnezeu nu a vrut răul în lume. Întreaga răspundere pentru răul din lume îi revine omului. Necazurile şi bolile au intrat în lume mai întâi datorită păcatului strămoşesc al omului, pentru că omul a cedat ispititorului. De asemenea, au şi diferite cauze genetice şi alte cauze (alcoolismul, fumatul, etc.) Deci, necazurile şi bolile nu sunt date de Dumnezeu, ci sunt cauzate de oameni. Una este a da, a vrea şi cu totul altceva este a permite. Necazurile sunt permise şi ca încercări pentru noi, având efect pedagogic, educativ. Marele scriitor Giovanni Papini spunea : « Dacă aş fi suferit când eram tânăr cât sufăr acum când sunt bătrân, aş fi ajuns un geniu .» «Dumnezeu nu a venit să suprime suferinţa, nu a venit să o explice, dar a venit ca să o umple de prezenţa Sa», spune un alt scriitor, Paul Claudel. Şi asta până în rădăcinile sale cele mai profunde.
Sfântul Ignaţiu de Loyola spune că atunci când vine boala trebuie să ne convingem « că ea nu este un dar inferior sănătăţii ». Acest sfânt s-a convertit tocmai în boală. A avut ocazia să reflecteze, să se dedice lecturilor spirituale, rugăciunii. Bolnavul îi ajută mai mult, cu răbdarea sa, cu cuvinte edificatoare, cu exemplul, pe vizitatori, decât ei pe el. Sfântul Ioan Hrisostomul scrie : « Dacă la boală te încrezi în Dumnezeu, îi place mai mult decât dacă ai face multe fapte bune când eşti sănătos. » Iar Blaise Pascal scrie : « Cunosc pericolul sănătăţii, dar şi marile avantaje ale bolii. »Pe de altă parte, suferinţa are şi rolul de a ne da ocazii pentru a practica iubirea unii faţă de alţii. În acest sens, papa Ioan Paul al II – lea scria despre suferinţă : « Suferinţa e prezentă în lume pentru a face să se descătuşeze iubirea, pentru a face să se nască fapte de iubire faţă de aproapele. »
Dumnezeu nu permite nici ispite peste puterea noastră : "Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să iesiţi din ea, ca s-o puteţi răbda." (1 Cor. 10,13)Un alt motiv pentru care Dumnezeu permite necazurile din lume este şi pentru a nu ne lega cu toate puterile de această viaţă trecătoare, ci să ne îndreptăm speranţa spre viaţa veşnică.Necazurile şi răul din lume sunt explicate mult mai pe larg de ramura teologiei numită teodicee.
Dar, mai presus de toate, Dumnezeu este solidar cu suferinţa noastră: Domnul Isus Cristos a venit şi a suferit aici. El s-a sacrificat pentru noi ca să ne deschidă calea spre mântuire, dar mai departe depinde de noi dacă ne mântuim. Ne mântuim dacă facem pocăinţă de păcate şi urmăm cuvântul său, aşa cum vom vedea mai jos. Avem liberul arbitru, adică libertatea voinţei de a alege între bine şi rău şi suntem responsabili de ceea ce alegem. Dumnezeu nu a creat roboţi, ne-a înzestrat cu liberul arbitru, adică libertatea voinţei de a alege între bine şi rău şi suntem responsabili de ceea ce alegem. Domnul Cristos a murit pe cruce pentru noi fără de noi, dar nu ne poate mântui fără de noi, fără colaborarea noastră. Dumnezeu ar fi putut găsi şi o altă cale pentru a ne deschide calea spre mântuire, dar numai prin sacrificiul suprem ne putea arăta iubirea lui maximă. Domnul nostru Isus Cristos însuşi a spus : „Nimeni nu are o iubire mai mare decât cel care îşi dă viaţa pentru prietenii Săi” (Ioan 15:13) Şi a dovedit din plin aceasta. Prin liberul arbitru omul poate valorifica jertfa Domnului Isus Cristos sau o poate face zadarnică pentru el. Deci, să nu zădărnicim jertfa Domnului Isus Cristos pentru noi! Să ne străduim să ajungem în rai, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă veşnică şi atât de fericită cum nici nu ne putem imagina! Dacă ne vom mântui, vom avea parte de împlinirea acelui "desiderium" de care am vorbit, împlinirea acelei dorinţi de fericire totală, "împlinire până la stele".
Se povesteşte că un om a avut într-o noapte un vis interesant. Se făcea că se afla într-un pustiu uriaş, unde vedea, privind înapoi, urmele paşilor pe nisip pe care îi făcuse pe urmele paşilor lui Isus : urmele paşilor lui Isus împreună cu urmele paşilor săi. Dar spre surprinderea sa, a remarcat că în anumite zile nu erau două urme de paşi pe nisip, ci una singură : erau zilele în care avusese cel mai mult de suferit. Atunci a zis : « Doamne, tu ai promis că vei rămâne cu noi în toate zilele. De ce m-ai lăsat singur tocmai în momentele cele mai grele ? » Iar Domnul a răspuns : « Zilele în care ai văzut o singură urmă pe nisip sunt zilele în care te-am purtat în braţe. Nu e urma paşilor tăi, ci urma paşilor mei. »
În legătură cu suferinţa este exemplul lui Iov în Biblie. Iov era un om drept şi un diavol i-a spus lui Dumnezeu că lui Iov îi este uşor să fie drept când îi merge bine, apoi i-a cerut voie lui Dumnezeu să-l pună la încercare cu necazuri. Primul necaz : a pierdut toată averea şi i-au murit toţi copiii. Iov nu s-a revoltat împotriva lui Dumnezeu, ci a spus : «Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!» (Iov 1,21). Atunci diavolul a cerut voie pentru a doua încercare, iar Dumnezeu a permis încă o încercare, cu condiţia să nu se atingă de viaţa sa. Iov a fost atins de o boală grea, încât ajunsese să stea pe o grămadă de gunoi, plin de bube. „Atunci nevasta lui a zis către el : «Te ţii mereu în statornicia ta? Blestemă pe Dumnezeu şi mori! ». Dar Iov îi răspunse : «Vorbeşti cum ar vorbi una din femeile nebune! Ce? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele rele?» Şi în toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele sale.” (Iov 2, 9 – 10) Pentru că nu a păcătuit în ciuda atâtor încercări, Dumnezeu l-a răsplătit, dându-i din nou sănătate, mulţi copii şi prosperitate, toate într-o măsură mult mai mare decât avusese înainte.

Nu este permis să se recurgă la avort nici dacă s-ar concepe un copil nedorit. Concepţia nedorită a unui copil nu dă dreptul cuiva să recurgă la avort (acest caz l-am explicat la începutul materialului, în paragraful 1, deoarece este un motiv mai des invocat).
Apoi, faptul de a fi un copil dorit sau nedorit este foarte relativ: un copil nedorit la început, poate deveni acceptat, apoi dorit şi iubit, iar un copil dorit la început, poate deveni nedorit datorită comportamentului său negativ de mai târziu.

Nu este permis să se recurgă la avort nici dacă s-ar concepe copilul din relaţii sexuale care au loc înainte de căsătoria creştină sau, mai rău, din relaţii care au loc în afara căsătoriei creştine Chiar dacă a avut relaţii sexuale înainte de căsătoria creştină (relaţii sexuale pre – maritale) sau, mai rău, în afara căsătoriei creştine (relaţii sexuale extra – maritale), nu trebuie să-şi ucidă copilul, ci trebuie să-l nască şi, dacă nu-l poate creşte, să aleagă una sau mai multe dintre soluţiile alternative descrise în paragraful următor.
Dacă îl poate creşte ea însăşi, nu trebuie să se teamă că se va căsători greu din cauză că are copil, căci sunt atâţia bărbaţi care iau în căsătorie femei cu copii, fie că au şi ei copii, fie că nu au. Sau poate că se va căsători cu tatăl copilului. Dacă va apela la asociaţiile de mai sus sau la alte asociaţii pentru viaţă în alte oraşe, va primi ajutor material şi, dacă va dori, va putea locui la un centru maternal până la un timp după naştere şi apoi va putea lăsa copilul la o familie care acordă asistenţă maternală pentru un timp, apoi îl va putea lua înapoi. O altă soluţie este adopţia, dacă părinţii doresc aceasta. Dacă mama este elevă sau studentă poate să meargă la şcoală şi cât timp este însărcinată şi după ce naşte. După cum am văzut, cel mult după câteva luni de la concepţie, mama aproape întotdeauna trece de la împotrivire la acceptare şi de la acceptare la iubire. Acest lucru este valabil şi pentru părinţii tinerei mame necăsătorite: chiar dacă, poate, la început unii dintre ei se împotrivesc naşterii copilului, cel mult după câteva luni de la concepţie se obişnuiesc cu gândul că fiica lor va naşte copilul. Şi, oricum, fata nu trebuie să asculte de părinţi dacă aceştia ar îndemna-o la avort sau la oricare alt lucru rău.

Nu este permis să se recurgă la avort nici dacă s-ar prevedea naşterea unui copil cu handicap (fizic sau psihic), pentru că, în acest caz, ar însemna să fim de acord şi cu uciderea copiilor deja născuţi care au handicap, sau cu uciderea adulţilor cu handicap şi atunci am fi ca în Germania lui Hitler, unde cei cu handicap erau exterminaţi. După cum am văzut, este acelaşi om începând de la concepţie, indiferent că se află în interiorul organismului mamei sau în exteriorul acestuia. Orice viaţă, chiar şi cea cu deficienţe, este sacră şi inviolabilă. Viaţa umană trebuie primită indiferent de calitatea ei. Studii bine documentate arată că persoanele cu malformaţii nu sunt mai puţin bucuroase de viaţă decât persoanele zise „normale”. Cea mai mare parte a părinţilor care au un copil handicapat se declară fericiţi că au copilul şi aproape toţi declară că ei, copiii handicapaţi, se simt fericiţi. În toate ţările este impresionant numărul părinţilor cu copii handicapaţi care militează împotriva avortului.

Nu este permis să se recurgă la avort nici dacă femeia a rămas însărcinată în urma unui viol sau în urma unui incest, pentru că nu trebuie să fie ucis copilul pentru delictul tatălui său. Există în morală un principiu foarte clar: nu se poate repara o nedreptate printr-o altă nedreptate şi mai mare. În plus, femeia care a fost victima unui viol sau incest, dacă a rămas însărcinată şi face avort, adaugă o traumă şi mai mare la trauma psihică pe care o suferă în urma violului. Indiferent cum vine copilul la existenţă (din viol, incest sau altfel) este o fiinţă umană în care Dumnezeu şi-a pus chipul Său, şi are dreptul la viaţă.

Este adevărat că există şi unele cazuri dureroase, dramatice. Dar este tot adevărat că e nedrept să se recurgă la ucidere pentru a rezolva aceste cazuri, oricât ar fi ele de dureroase şi de dramatice. Avortul nu trebuie făcut în nici un caz. După cum am văzut, nici un om nu vine la existenţă din întâmplare, ci din voinţa lui Dumnezeu.

Ce e de făcut în cazul în care trebuie să se aleagă între viaţa mamei şi viaţa copilului? În practică, în zilele noastre, o asemenea situaţie disperată este extrem de rară. Uneori medicii exagerează situaţia reală spre a o speria pe mamă şi a o determina să-şi avorteze copilul. O fac din ignoranţă profesională, din dorinţa de câştig sau din diferite alte motive. Dar chiar în cazul real că viaţa mamei este în pericol, este de datoria medicului să susţină în viaţă atât mama cât şi copilul, utilizând toate mijloacele terapeutice. Dacă s-au utilizat toate mijloacele pentru a salva atât mama cât şi copilul, tot nu trebuie făcut avortul, însă în acest caz poate fi şi situaţia unui act cu dublu efect, adică să fie permis sub aspect moral un tratament sau o operaţie necesară pentru a salva viaţa mamei, deşi se prevede că, indirect, va muri copilul: în acest caz, moartea copilului e un efect secundar dureros, dar nedorit. Dar nici într-un caz nu trebuie săvârşită în mod direct avortarea copilului. Un medic croat, Dr. Antun Lisec, spune de exemplu despre sarcina extrauterină: „Sarcina extrauterină este o provocare pentru cadrele sanitare, în special pentru ginecologi, care ar trebui să descopere ce ar fi de făcut fără a ucide copilul nenăscut, a-i da şansa să-şi continue creşterea şi în acelaşi timp a preveni moartea mamei.” („Darul Vieţii”, nr. 6, iunie 2004). Sunt şi mame care se sacrifică pentru a putea trăi copilul. O astfel de mamă martiră a fost Gianna Beretta Molla, care a fost şi medic. Ea a trăit între anii 1922 şi 1962în Italia. A acceptat să-şi rişte viaţa, la numai 39 de ani, refuzând să-şi avorteze fetiţa. A refuzat să urmeze tratamentul care i-ar fi putut salva viaţa, dar care i-ar fi provocat avortul. Înainte de naşterea grea îi repeta soţului ei: „Dacă trebuie să alegeţi între mine şi copil, nici o ezitare: alegeţi, o cer hotărât, alegeţi copilul. Pe el să-l salvaţi.” În faţa obligaţiilor pentru familie a trebuit să aibă întâietate obligaţia de a nu-şi ucide copilul. A născut fetiţa care era al patrulea copil, dar ea a murit pentru viaţa copilului şi a fost beatificată (declarată fericită) la 24 aprilie 1995. La beatificare au participat şi soţul împreună cu copiii ei. Beatificarea este o etapă premergătoare canonizării . Pe data de 21 decembrie 2003, Biserica Catolică a recunoscut un miracol obţinut prin mijlocirea ei, iar pe 16 mai 2004 a fost canonizată. Multe mame în aşteptarea naşterii se îndreaptă către Sfânta Gianna pentru a-i cere ajutorul, iar altele pentru a-i cere curajul de a spune “nu” avortului. Biserica Catolică spune despre Sfânta Gianna şi despre alte mame ca ea: „Acestea sunt mamele care, într-o lume atât de cufundată în întuneric, aprind lumini de speranţă. Într-o lume în care prea uşor se poate ucide, aceste mame radical creştine, au curajul să primească şi să apere viaţa. Cu orice preţ, plătind chiar preţul vieţii. Fiindcă viaţa vine de la Dumnezeu şi trebuie primită ca un dar al Său”. „Cine nu ar fi cuprins de cea mai autentică admiraţie la văzul acelei mame care, în pericolul aproape sigur al morţii, se sacrifică în mod eroic pentru a putea salva viaţa copilului ei? Ceea ce suferă ea pentru a se achita de obligaţia sa naturală, îi poate răsplăti numai Dumnezeu şi o va şi răsplăti nu numai cu o măsură bună, ci cu una care se revarsă.” („Casti connubiis” – „Cununia curată”).
Informaţii despre Sfânta Gianna se găsesc şi pe site-ul urmator:
http://www.hli.org/gianna_molla/

Deci, nici un motiv, oricare ar fi el, nu dă dreptul cuiva să recurgă la avort.

12. Documente internaţionale cu privire la protecţia copiilor concepuţi

În „Declaraţia drepturilor copilului”, proclamată de Adunarea Generală a O.N.U. în 1959, se afirmă: „Datorită lipsei sale de maturitate fizică şi mentală, copilul are nevoie de îngrijiri şi protecţii speciale, inclusiv de o asistenţă juridică adecvată, atât înainte cât şi după naştere”.
Curtea Supremă a statului Missouri din S.U.A., în octombrie, 1972 afirma: „Copiii nenăscuţi au toate calităţile şi toate atributele adulţilor, de care se deosebesc numai prin vârstă şi maturitate; din punct de vedere medical, viaţa umană este un fenomen continuu de la concepţie până la moarte.”
Protecţia copilului este proclamată şi de „Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice” (art.23 şi 24), „Declaraţia drepturilor copilului nenăscut” propusă Congresului mondial pentru viaţă, la Oslo, între 10 şi 13 mai 1990, „Declaraţia drepturilor copilului nenăscut”, Geneva, 1924, „Convenţia drepturilor copilului” (1988), Convenţiile internaţionale ale drepturilor omului etc.

EFECTUL AVORTIV AL MULTOR METODE ARTIFICIALE DE CONTRACEPŢIE

CONSECINŢE NOCIVE GRAVE PENTRU SĂNĂTATE PROVOCATE DE METODELE ARTIFICIALE DE CONTRACEPŢIE DESPRE CARE NU SE VORBEŞTE DIN INTERESE COMERCIALE

SITE-URI CARE CONŢIN ARTICOLE ŞI CĂRŢI MEDICALE DESPRE NOCIVITATEA METODELOR ARTIFICIALE DE CONTRACEPŢIEIMORALITATEA METODELOR ARTIFICIALE DE CONTRACEPŢIE

METODELE NATURALE DE PLANIFICARE FAMILIALĂ (BAZATE PE ABSTINENŢA ÎN PERIOADA FERTILĂ A CICLULUI) - O ALTERNATIVĂ SĂNĂTOASĂ ŞI MORALĂ (ÎN ANUMITE CONDIŢII) LA METODELE ARTIFICIALE DE CONTRACEPŢIE


1. Informaţii mai puţin cunoscute despre metodele artificiale de contracepţie (efectul avortiv al multora dintre aceste metode)
şi site-uri care conţin articole şi cărţi medicale despre nocivitatea gravă a acestor metode:

După cum am văzut la începutul materialului, există argumente clare, biologice şi religioase, că omul este fiinţă umană din clipa concepţiei.

Unele dintre metodele artificiale de « contracepţie » sunt de fapt avortive (avorturi timpurii), deoarece nu sunt o piedică împotriva concepţiei, ci acţionează după concepţie, împiedicând nidaţia (împiedică implantarea în uter a ovulului deja fecundat). Astfel este pilula de a doua zi şi steriletul, căci acţionează după concepţie; contraceptivele hormonale (pilulele anticoncepţionale luate înainte, injecţiile contraceptive, implanturile subdermice şi alte contraceptive hormonale) uneori sunt o piedică împotriva concepţiei, dar alteori acţionează după concepţie, împiedicând nidaţia, deci, deseori sunt avortive: de multe ori ele nu inhibă ovulaţia, fecundaţia are loc şi în aceste cazuri acţionează după fecundaţie modificând endometrul (mucoasa peretelui intern al uterului), făcându-l neprimitor pentru ovulul fecundat. Astfel, ele împiedică nidaţia în cazurile, destul de numeroase, în care fecundaţia totuşi a avut loc, iar embrionul va fi eliminat ulterior, în timpul menstruaţiei, de obicei fără a fi observat, datorită dimensiunilor foarte reduse (la 14 zile de la concepţie, embrionul are aproximativ 1,5mm).Dar aspectul avortiv al acestor metode artificiale de contracepţie este trecut de cele mai multe ori sub tăcere, deoarece există interesul comercializării lor, aşa cum vom vedea mai jos. Multinaţionalele câştigă sume imense de bani pe plan mondial din producerea şi comercializarea acestor produse aşa –zis « contraceptive ». Se adaugă şi interesul celor care împart în mod nedrept resursele şi manipulează opinia publică vehiculând falsa problemă a « suprapopulării » pentru a nu se vedea că adevărata cauză a sărăciei din lume nu este lipsa de resurse, ci împărţirea nedreaptă a acestora de către ei. În acest sens, ei promovează controlul populaţiei prin orice mijloace, în fapt promovează o cultură a morţii, opusă culturii umane şi creştine a vieţii.

Unii medici spun adevărul în privinţa contracepţiei, dar alţii oferă pacientelor explicaţii sumare, fără însă a preciza că aceasta se realizează uneori prin distrugerea şi eliminarea embrionului (copilului), adică prin avort timpuriu.
Doctorul Mina Minovici critica propaganda contraceptivă, numind-o „propagandă criminală”, „plagă socială şi naţională”.

Pe lângă acţiunea avortivă a multora dintre metodele artificiale de contracepţie, toate metodele artificiale de contracepţie au şi consecinţe negative asupra sănătăţii (efecte secundare), unele dintre ele chiar foarte grave, care vor fi prezentate mai jos.
Accesând linkul următor, găsiţi o carte ce poate fi citită direct pe internet despre mijloacele anticoncepţionale şi efectele lor secundare fatale despre care nu se vorbeşte din interese comerciale. Un bilanţ critic din punctul de vedere al unui ginecolog. Cartea este scrisă de Dr. med. Rudolf Ehmann (medic primar ginecologie/obstetrică la spitalul cantonal Stans, Elveţia, CH - 6370) în colaborare cu Otto Döpper.
http://www.profamilia.ro/culturavietii.asp?anticonceptionale

-Informaţii importante despre efectul avortiv al pilulei contraceptive şi despre consecinţele grave asupra sănătăţii găsiţi accesând şi linkul următor :
http://www.avort.ro/pilula.php
Textul de pe acest site a fost scris pe baza unui studiu făcut de Dr. Chris Kahlenborn care este medic terapeut la o clinică privată din Altoona, SUA. El este autorul studiului Breast Cancer, Its Link to Abortion and Birth Control Pill (Cancerul mamar, legătura sa cu avortul şi pilula de control al naşterii). Informaţiile au fost oferite prin bunăvoinţa doamnei dr. Nicole Syed, de la Centrul Fertility Care, Londra, 21a Soho Square W1D 4NR; Tel: 020 7437 0892; e-mail: mailto:info@naprofertility.co.uk

- Un site despre nocivitatea metodelor artificiale de contracepţie :
http://www.anticonceptionale.info/

-Despre efectele avortive şi dăunătoare pentru organism ale contraceptivelor artificiale – Dr. Chris Kahlenborn şi Dr. Ann Moell:
http://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/230-ce-trebuie-sa-stie-o-femeie-despre-contraceptie

-Contraceptivele hormonale (şi în general contraceptivele artificiale) chiar sunt periculoase. Studiu cu trimiteri la articole si link-uri către reviste şi cărţi de specialitate despre nocivitatea contraceptivelor
http://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/215-contraceptivele-hormonale-chiar-sunt-periculoase

-Studiu medical (autor: dr. Chris Kahlenborn) despre faptul că pilula şi steriletul sunt avortive (cauzează avorturi timpurii) şi despre nocivitatea lor şi a metodelor artificiale de contracepţie în general:
http://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/228-cum-functioneaza-pilula-si-alte-contraceptive-contraceptivele-hormonale-si-steriletuldiu-sunt-ele-oare-abortive-cauzeaza-avorturi-timpurii

-Pilulele anticoncepţionale sunt avortive Autor: John Wilks, medic farmacist, M.P.S., M.A.C.P.P., octombrie 1998
http://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/229-cum-functioneaza-si-mai-ales-cum-esueaza-pilula-pilula-provoaca-avortul-hormonal-avorturi-timpurii

-Faţa nevăzută a contraceptivelor:
http://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/213-fata-nevazuta-a-contraceptivelor

-Pilula şi cancerul mamar (cancerul de sân) – interviu cu Dr. Chris Kahlenborn
http://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/216-pilula-si-cancerul-mamar-cancerul-de-san

-Riscul cancerului mamar indus de pilulă – autor Dr. Chris Kahlenborn
http://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/217-riscul-cancerului-mamar-indus-de-pilula

-Despre pericolele contraceptivelor injectabile:
http://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/214-contraceptivele-injectabile-periculoase-pentru-sanatatea-oamenilor

- De asemenea, puteţi citi sau audia conferinţa despre avort, efectele nocive ale metodelor artificiale de “contracepţie” şi despre bolile cu tranmitere sexuală ţinută de doamna doctor Cristina Todea – Gross, accesând linkul următor :
http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/209/Conferinta-despre-avort



- Iată un videoclip explicativ, în limba engleză, care demonstrează că pilulele contraceptive au efect avortiv



- Un videoclip foarte interesant, în limba română, despre nocivitatea metodelor artificiale de contracepţie



Alternativa la metodele artificiale de contracepţie este planificarea familială prin metodele naturale, bazate pe abstinenţa periodică (în zilele fertile ale ciclului). Aceste metode naturale sunt sănătoase, nu costă nimic şi sunt în acord cu morala creştină dacă se recurge la ele din motive justificate. Dar dacă soţii recurg la metodele naturale fără a avea motive justificate pentru a amâna sau evita conceperea unor noi copii, atunci şi aceste metode naturale devin păcate.

Dar metodele artificiale de contracepţie (atât cele care acţionează după concepţie, cât şi cele care sunt o piedică pentru concepţie) sunt păcate chiar dacă soţii ar avea motive care pot părea serioase pentru a le folosi, după cum vom vedea când vom arăta imoralitatea acestor metode.

Există o singură excepţie: este permisă din punct de vedere moral (deci nu constituie păcat) folosirea metodelor terapeutice cu adevărat necesare pentru a vindeca bolile organismului, chiar dacă se prevede că din aceasta va rezulta o piedică împotriva concepţiei, cu condiţia ca această piedică să nu fie direct voită.

Cine n-a ştiut până acum toate aceste aspecte şi a folosit metode artificiale de contracepţie, să nu mai folosească astfel de metode măcar de acum înainte. Prin informaţiile detaliate din acest material venim în întâmpinarea datoriei morale pe care o are fiecare de a se informa. Dacă nu s-ar informa, ar fi în ignoranţă vinovată.

Legea care interzice metodele artificiale de contracepţie nu e o simplă lege a dreptului uman, ci este o lege a lui Dumnezeu, care a fost dată o dată pentru totdeauna şi nu poate fi schimbată niciodată. Toate Bisericile creştine exprimă într-un glas voinţa lui Dumnezeu care interzice sterilizarea şi toate metode artificiale de contracepţie. Nu trebuie să luăm exemplul oamenilor păcătoşi şi corupţi, oricât de mulţi ar fi aceştia, ci exemplul creştinilor adevăraţi care respectă voinţa lui Dumnezeu.

2. Metodele naturale de planificare familială bazate pe abstinenţa în perioada fertilă a ciclului – o alternativă sănătoasă şi morală (în anumite condiţii) la metodele artificiale de contracepţie

O alternativă la metodele artificiale de contracepţie o reprezintă metodele naturale de planificare familială. Mulţi medici ginecologi critică metodele artificiale de contracepţie şi recomandă metodele naturale de planificare familială. Metodele naturale de planificare familială sunt cele care respectă ordinea firească atât în pregătirea şi în desfăşurarea actului sexual, cât şi în finalizarea lui. Aceste metode naturale diferă între ele în funcţie de procedeele de calcul al perioadelor fertilă şi nefertilă din ciclul menstrual. Ele sunt următoarele patru:

a. metoda calendarului (se mai numeşte şi metoda Ogino-Knaus, după numele inventatorilor),
b. metoda temperaturii bazale,
c. metoda Billings (ritmul mucusului cervical)
d. metoda simpto-termică.

Metodele naturale de planificare familială:

- Nu au nici un efect negativ asupra sănătăţii.
- Presupun abstinenţa (abţinerea) de la actul sexual în zilele de fertilitate sigură sau probabilă ale ciclului menstrual (abstinenţa periodică).
- Dacă sunt calculate corect, metodele naturale de planificare familială au un grad ridicat de siguranţă, în condiţiile în care femeia îşi cunoaşte bine funcţionarea ciclului menstrual (siguranţă de 100% nu oferă nici metodele naturale de planificare familială, nici metodele artificiale de contracepţie). De obicei, un calcul mai exact al funcţionării ciclului menstrual se face într-o perioadă de 6-12 luni. Există formule de calcul al metodelor naturale de planificare familială chiar şi pentru femeile care au ciclu neregulat. Dacă ciclul este foarte variabil nu se poate aplica metoda calendarului, însă, în acest caz, se pot aplica următoarele trei metode naturale (a temperaturii, metoda Billings şi metoda simpto-termică). Există mărturii ale unor soţi care folosesc numai metode naturale de planificare familială şi declară că sunt foarte mulţumiţi de ele.
- Din punct de vedere moral, metodele naturale de planificare familială sunt conforme cu criteriile moralei catolice şi cu criteriile obiective ale moralităţii, bineînţeles dacă sunt utilizate după căsătoria creştină şi dacă există un motiv justificat pentru ca soţii să evite concepţia unor noi copii sau să distanţeze concepţiile copiilor. În aceleaşi condiţii, metodele naturale de planificare familială sunt acceptate şi de unele dintre Bisericile Ortodoxe. (Bisericile Ortodoxe din anumite ţări nu acceptă nici metodele naturale de planificare familială, acceptând doar abstinenţa totală ca singură soluţie pentru cei care nu mai vor noi copii) După cum vom explica spre sfârşitul materialului, Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe care acceptă metodele naturale de planificare familială sunt consecvente cu ele însele şi atunci când consideră permisă folosirea metodelor naturale de planificare familială pentru motive justificate, precum şi atunci când arată că e nepermisă folosirea metodelor artificiale de contracepţie, chiar dacă soţii ar avea motive care pot părea serioase.
- Metodele naturale nu numai că nu pun în pericol relaţia dintre soţi, ci dimpotrivă, încurajează iubirea şi respectul dintre ei.
- Favorizează dăruirea totală a soţilor.
- Nu costă nimic.
- E clar că NU este permis să se facă avort dacă totuşi s-ar concepe copilul în cazurile de excepţie ale metodelor naturale, în cazurile erorilor de calcul sau în oricare alt caz.
- Dacă o nouă sarcină ar expune direct la un pericol real şi foarte grav viaţa mamei, abstinenţa periodică nu poate fi recomandată şi nici urmată. În asemenea cazuri se impune consultarea unor medici de încredere şi cu principii creştine.
E adevărat că această abstinenţă periodică presupune un oarecare sacrificiu, mai ales pentru soţii tineri, dar pe lumea aceasta orice lucru bun se face cu sacrificiu, pe când răul se face mai uşor, dar este foarte dăunător. Însă cine trăieşte cu înţelepciune alege lucrurile bune şi sănătoase (metodele naturale), chiar dacă acestea presupun sacrificiu, iar nu lucrurile care la suprafaţă par uşoare, dar în realitate sunt pline de răutate şi otravă (metodele artificiale de contracepţie).

Iată şi un link cu cărţi, dintre care două sunt despre metodele naturale de planificare familială (Autocontrolul fertilităţii pe cale naturală şi Planificarea familială după morala catolică):http://www.profamilia.ro/soti.asp


Cine doreşte detalii despre procedeele de calcul ale metodelor naturale de planificare familială, cine mai doreşte materiale informative sau cine are întrebări despre cele scrise în acest material poate să scrie la următoarea adresă de e-mail: vieru_cezar_iasi@yahoo.com sau pe messenger, la id vieru_cezar_iasi

3. Consecinţe nocive grave pentru sănătate provocate de metodele artificiale de contracepţie

Metodele artificiale de contracepţie se împart în :

A. Metode ireversibile (sterilizare definitivă)

a)Sterilizarea masculină (vasectomie) constă în ligatura chirurgicală a canalelor deferente .
b) Sterilizarea feminină constă în ligatura sau rezecţia trompei (tubei) uterine.
Aceste metode sunt intervenţii definitive şi infirmităţi. Atât pentru femeie, cât şi pentru bărbat pot provoca: hemoragii după operaţie, infecţii, hematomul inciziei, dureri, traumatizarea vaselor sanguine sau a tractului intestinal, tumefacţii, complicaţii legate de anestezia locală sau generală, etc.; iar numai pentru bărbat: inflamaţia testiculelor şi senzaţii dureroase, granulomi formaţi de spermă lângă testicule, etc.
Mai multe despre consecinţele sterilizării asupra sănătăţii puteţi citi accesând, pe linkul următor, cartea pe care am recomandat-o şi mai sus, scrisă de medicul ginecolog Rudolf Ehmann, în colaborare cu Otto Döpper
http://www.profamilia.ro/culturavietii.asp?anticonceptionale
Persoanele care se sterilizează fac păcat mare şi dovedesc egoism, care este opusul iubirii creştine. Chiar dacă au deja un anumit număr de copii, trebuie să se gândească la faptul că poate Dumnezeu vrea să aducă la existenţă şi alte fiinţe umane prin intermediul lor, precum şi la faptul că nu au dreptul moral să recurgă la sterilizare. Apoi, trebuie să se gândească şi la faptul că unele împrejurări ale vieţii lor se pot schimba, adică le poate deceda soţul / soţia şi, recăsătorindu-se, poate că vor dori să aibă măcar un copil şi cu noul soţ / noua soţie.
Unele persoane sunt sterile fără intenţie, dar nu fără cauză. Cauzele sterilităţii pot fi multiple, de exemplu, pesticidele de pe legume cauzează sterilitate. Aceste persoane trebuie să se roage cu stăruinţă şi să urmeze tratamentele prescrise de medic pentru înlăturarea sterilităţii. Dar, dacă până la urmă tot nu obţin vreun rezultat, dacă vor, pot să adopte un copil sau mai mulţi.

B. Metode reversibile

a) Pilula „de a doua zi” (sau aşa-numita „contracepţie de urgenţă”) este o metodă cu efect avortiv, deoarece acţionează după concepţie, împiedicând nidaţia (ucide ovulul fecundat sau modifică învelişul intern al uterului, care devine neprimitor pentru ovulul fecundat). Prezintă efecte secundare grave, putând provoca : sarcini extrauterine, ameţeli, greţuri puternice, vărsături, dureri, senzaţii neplăcute în sâni, hemoragii uterine, dereglări ale ciclului menstrual, etc. De exemplu, Sir Libunam Daonaldson, consilierul – şef pe probleme medicale al guvernului Marii Britanii, a avertizat medicii britanici că un anumit tip de pilule „de a doua zi”, Levonelle şi Levonelle-2, determină o rată crescută a sarcinilor extrauterine.

b) Contracepţia prin dispozitiv intrauterin (prescurtat D.I.U., se mai numeşte sterilet sau spirală). Este un dispozitiv din material plastic, cu fir de argint sau de cupru, care se inseră în cavitatea uterină. Steriletul împiedică nidaţia, deci are efect avortiv. Ca urmare a folosirii steriletului pot apărea: sarcini extrauterine, crampe dureroase, contracţii uterine în încercarea de a respinge corpul străin, infecţii, expulzie spontană, sarcini pe sterilet, obstrucţie tubară şi prin aceasta sterilitate, perforaţie uterină latentă provocând hemoragie internă şi peritonită, cancer cervical, cancer la endometru, menstruaţii mai abundente, prelungite şi dureroase, febră sau frisoane, dureri sau sângerări în timpul actului sexual, sângerări intermenstruale (toate aceste sângerări putând duce la anemie), scurgeri vaginale abundente sau cu miros neplăcut, dereglarea ciclurilor menstruale. Riscul sarcinii extrauterine la femeile care poartă sterilet este de zece ori mai mare decât la femeile care nu-l poartă. Datorită efectelor deosebit de dăunătoare, companiile care fabrică sterilete în S.U.A. au fost date în judecată de numeroase femei care s-au îmbolnăvit. Drept urmare, din anul 1986, aceste companii au încetat să le mai vândă pe piaţa americană. Ceea ce nu înseamnă că respectivele fabrici nu mai produc sterilete, însă, din anul 1986, ele sunt fabricate numai pentru export. Există informaţii că femeile din România au început să evite steriletele. -Studiu medical (autor: dr. Chris Kahlenborn) despre faptul că pilula şi steriletul sunt avortive (cauzează avorturi timpurii) şi despre nocivitatea lor şi a metodelor artificiale de contracepţie în general:

http://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/228-cum-functioneaza-pilula-si-alte-contraceptive-contraceptivele-hormonale-si-steriletuldiu-sunt-ele-oare-abortive-cauzeaza-avorturi-timpurii-

Şi în cartea pe care am amintit-o se vorbeşte inclusiv despre consecinţele grave ale folosirii steriletului. În întreaga carte este vorba despre mijloacele anticoncepţionale şi efectele lor secundare fatale despre care, în general, nu se vorbeşte din interese comerciale. Un bilanţ critic din punctul de vedere al unui ginecolog. Cartea este scrisă de Dr. med. Rudolf Ehmann (medic primar ginecologie/obstetrică la spitalul cantonal Stans, Elveţia, CH - 6370) în colaborare cu Otto Döpper:

http://www.profamilia.ro/culturavietii.asp?anticonceptionale

Iată un fragment din această carte, referitor la sterilet : Spirala sau IUD (Intra-Uterin-Device) Există deja de la începutul secolului 20. Pe vremea aceea se fabrica din ceramică. Din cauza unor experienţe neplăcute s-a renunţat, dar în perioada contemporană, noile materiale sintetice ar putea-o readuce masiv în uz. Spirala este în primul rând un mijloc abortiv timpuriu. Prin producerea intenţionată a unei congestii de iritaţie în ţesutul conjunctiv uterin, implantarea embrionului este împiedicată şi acesta moare. Rolul spermicid al cuprului înglobat în materialul spiralei moderne nu schimbă hotărâtor acest mecanism de funcţionare. Tot atât de puţin convingătoare este şi descrierea mai recentă a spiralei care pretinde că IUD pur şi simplu ar împiedica realizarea fecundării. Efecte secundare Cele mai importante sunt, aici, infecţiile, mai ales în zona trompelor uterine, ceea ce conduce adesea la închiderea lor şi deci la sterilitate. Datorită acestor infecţii apare un mare pericol de sarcină extrauterină (de 10 ori mai frecventă decât la femeile fără spirală) şi sarcină ovariană (de 4 ori mai frecventă). Prin urmare, implantarea unui IUD la o nulipară este, din punctul de vedere al ginecologiei academice, un procedeu greşit profesional. Un alt efect sunt perforaţii ale uterului, însoţite de pericolul rănirii peretelui intestinului, de exemplu. Sângerările şi durerile sunt alte posibile efecte secundare. În SUA, din cauza acestor factori de risc, se află în curs circa 2500 procese de responsabilitate personală, implicând pretenţii la daune de ordinul a miliarde de dolari. Din această cauză, din anul 1987, IUD a fost retras de pe piaţă în SUA. Industria farmaceutică a avut această iniţiativă chiar înainte de a se fi pronunţat interdicţia FDA (Food and Drug Administration). Această abilă mişcare de şah a avut drept scop asigurarea posibilităţii de a produce în continuare spirale pentru export în alte ţări. Verdictul FDA ar fi provocat mari dificultăţi pentru continuarea exportării produsului. Şi în acest caz putem constata un spectru larg de efecte colaterale, pe de o parte, iar pe de alta, efectul de avort timpuriu, cu aspecte etice care nu pot fi trecute cu vederea.

c)Contracepţia hormonală :

- Pilulele „anticoncepţionale” (denumite şi COC sau pilule orale combinate) asociază două substanţe hormonale: estrogenul şi progesteronul (iar pilula monohormonală sau POP e făcută numai pe baza unei singure substanţe hormonale, progesteronul), existând foarte multe variante şi nume comerciale, producţia acestora devenind o afacere rentabilă, de unde şi publicitatea deşănţată făcută „pilulei”. Afacerile rentabile şi publicitatea există şi în cazul altor metode artificiale de contracepţie.
Pilulele anticoncepţionale (atât cele combinate, COC, cât şi cele monohormonale, POP) împiedică uneori concepţia, dar alteori acţionează şi după concepţie împiedicând nidaţia, deci uneori au şi efect avortiv, aşa cum am explicat mai sus. În ceea ce priveşte efectul avortiv al pilulelor, iată câteva citate ale unor specialişti actuali care au studiat problema şi au ajuns la această concluzie. Mutschler : „Contraceptivele orale împiedică implantarea ovulului fecundat, atunci când ovulaţia a avut loc”.

Finjentscher (Münster) arată că în 7% din cazurile în care are loc fecundaţia ovulului la persoanele care iau pilule, contracepţia (mai exact avortul timpuriu) e datorată împiedicării nidaţiei.

Beller (Münster) vorbeşte despre efectul avortiv al pilulei, care ar trebui numită „avort precoce” (avort timpuriu).

Taubert şi Kuhl vorbesc în cartea lor „Kontrazeption mit Hormonen” („Contracepţia cu hormoni”) apărută în 1980, despre „efectul de împiedicare a nidaţiei la aproape toate tipurile de pilule”.

În 1985 la Congresul „National Abortion Federation” din Boston s-a făcut această declaraţie: „Nu vă înşelaţi. Pilula şi steriletul sunt avortive.” (şi nu numai pilula şi steriletul sunt avortive, după cum veţi vedea mai jos).

Consecinţele folosirii contraceptivelor hormonale sunt extrem de variate şi frecvente (la unele femei, aceste consecinţe pot apărea mai repede, iar la altele pot apărea în timp). Prin pilulele „anticoncepţionale” se introduce în organism un surplus de hormoni sintetici, chimici, modificaţi în laborator, care, în timp, se depozitează în organism. Mulţi medici ginecologi dau o listă foarte lungă a efectelor folosirii pilulelor contraceptive. Variază de la efecte uşoare: obezitate, creşterea poftei de mâncare, tensiuni şi dureri mamare, dereglarea regularităţii ciclului menstrual, senzaţii de greaţă, vomă, oboseală, iritabilitate, depresii acute, dureri de cap acute, sângerări intermenstruale, amenoree , frigiditate, până la efecte grave: pilozitate accentuată (apariţia din abundenţă a părului pe corpul femeii), hiperlipemie , embolie pulmonară, scăderea toleranţei la glucoză cu riscul apariţiei diabetului zaharat, icter de tip colestatic , distrofii mamare şi în special diferite forme de cancer hormonodependent : cancer mamar, cancer uterin şi al colului uterin. Cancerul de col uterin este determinat de hormonii pilulei contraceptive, consideră doctor Amy Berrington de la Cancer Research, Oxford, fiind în acord cu autorii unui studiu sintetizat de Agenţia Reuters. Cercetările au fost făcute pe mai multe cazuri de femei bolnave. În ce priveşte cercetările prezentate la a treia conferinţă europeană a cancerului de sân, acestea au arătat că pericolul acestei maladii este cu 26% mai mare la utilizatoarele de pilule, în comparaţie cu cele care nu le utilizează. În acelaşi timp, la femeile care iau pilule de mai mult timp, pericolul de a dezvolta această boală este de până la 56%.
Mai pot apărea accidente cardio-vasculare (mai ales la fumătoare şi la femeile care au trecut de 35 de ani) : infarct, hipertensiune arterială, accidente vasculare cerebrale, hipercoagubilitate cu accidente tromboflebitice (tromboze venoase profunde, tromboză cerebrală), ateroscleroză , ischemie coronariană . Un studiu făcut între anii 1977-1981 în Anglia pe 200.000 de femei arată că, la femeile care folosesc pilule, procentajul deceselor cauzate de afecţiuni cardiace şi vaso-cerebrale e cu 40% mai ridicat decât la femeile care nu folosesc. Pericolul hemoragiei cerebrale este de 6,5 ori mai mare, iar la femeile care mai şi fumează, acest pericol este de 22 de ori mai mare decât la femeile care nu folosesc pilule.
Pericolul de infecţii pelviene e de 7 ori mai mare la femeile care folosesc pilule decât la celelalte.
Există apoi riscul sterilităţii. În S.U.A. sunt circa un milion de femei devenite sterile din cauza pilulei şi numărul lor creşte cu circa 100.000 pe an.
Se mai poate aminti blocajul permanent al funcţiei hipotalamice , încetarea creşterii la persoanele care sunt încă în creştere şi iau pilule anticoncepţionale.
La nivelul colului uterin, al ovarului sau al vaginului, s-au întâlnit modificări morfopatologice .
Există şi alte consecinţe : accidente respiratorii, sarcini extrauterine (deoarece contraceptivele hormonale modifică mişcările peristaltice ale trompelor uterine, prin secreţiile steroidiene ovariene), naşteri premature, edeme sau dureri la picioare, crize de respiraţie, dureri în abdomen, piept sau braţ, tulburarea vederii, îngălbenirea ochilor sau a pielii, iar unii specialişti consideră că răspândirea bolii SIDA nu e străină de folosirea pilulei, întrucât pilula ar slăbi sistemul imunitar.
Contraceptivele orale au şi un rol în trecerea în stare de parazit a Candidei saprofite, ducând la candidoză . De asemenea, pilulele favorizează şi alte boli cu transmitere sexuală, tricomoniaza şi chlamidia , deoarece modifică pH-ul vaginal, stimulând bacteriile şi microbii.

- Contraceptivele injectabile, la fel ca şi pilulele, împiedică uneori concepţia, iar alteori acţionează după concepţie, impiedicând nidaţia, deci uneori au efect contraceptiv, alteori au efect avortiv. În ultimii ani au fost date publicităţii mai multe studii cu privire la rolul contraceptivelor injectabile în producerea cancerului de sân. Contraceptivele injectabile prezintă aceleaşi consecinţe negative asupra sănătăţii ca şi pilulele anticoncepţionale. În plus, pot avea ca efect erupţii cutanate , acnee , pigmentarea pielii, iar studii recente arată şi o altă consecinţă a folosirii acestei metode: scăderea densităţii osoase care poate duce mai târziu la apariţia osteoporozei . Această metodă poate avea şi următoarele consecinţe: sângerări vaginale care durează mult şi sunt abundente, puternice dureri de cap, depresii majore, urinări frecvente, îngălbenirea pielii sau a ochilor, menstruaţii prelungite sau, dimpotrivă, amenoree (lipsa menstruaţiei).

- Implanturile subdermice presupun intervenţia chirurgicală. Au tot acţiune hormonală. Uneori au efect contraceptiv, alteori acţionează după concepţie, deci au şi efect avortiv. Consecinţele negative asupra sănătăţii sunt aceleaşi ca şi în cazul pilulelor şi al injecţiilor hormonale. În plus, implanturile mai pot avea următoarele consecinţe negative asupra sănătăţii: chisturi ovariene, creşterea dimensiunii ovarelor, dificultăţi de vedere, căderea părului de pe cap, scurgeri vaginale.
- Există şi alte tipuri de contracepţie hormonală mai puţin răspândite, dar au aceeaşi acţiune (uneori contraceptivă, alteori avortivă) ca şi cele descrise mai sus, precum şi aceleaşi consecinţe negative asupra sănătăţii.

d) Substanţele spermicide locale sub formă de creme, spumante, geluri, folii, burete cu spermicid, ovule, tablete, care se introduc în vagin înainte de contactul sexual, au eficacitate slabă. Drept consecinţe, pot apărea fenomene inflamatorii şi alergice locale atât pentru femeie, cât şi pentru bărbat. În cazul în care totuşi a avut loc fecundaţia, chiar şi spermicidele pot avea efect avortiv, pentru că ucid ovulul fecundat sau împiedică nidaţia lui. În plus, substanţele spermicide pot duce la conceperea unui copil cu malformaţii. Spermicidele actioneaza prin intermediul unei substante chimice toxica numita Nonoxinol 9 (care poate fi introdusa in lubrifiant) care este teratogen pentru copil provocand malformatii si chiar avorturi timpurii (in urma fecundarii zigotul prezinta malformatii din cauza spermicidelor, substantelor toxice, care duc de regula la avorturi timpurii si pierderi ulterioare de sarcina.

e) Actul sexual întrerupt („coitus interruptus” sau „ejacularea afară”) este una dintre cele mai nesigure metode contraceptive, deoarece există spermatozoizi şi în picăturile de lichid prespermatic (eliminarea unui lichid în timpul actului sexual, înainte de ejaculare), nu numai în sperma eliminată la sfârşit, iar o singură picătură de lichid prespermatic este suficientă pentru ca o femeie să rămână însărcinată (bineînţeles, dacă se află în perioada fertilă a ciclului menstrual). De asemenea, câţiva spermatozoizi se pot desprinde în timpul actului sexual şi pot pătrunde în vagin, iar unul dintre ei poate ajunge la ovul. Această metodă determină o stare de anxietate şi tensiune psihică şi, pe termen lung, poate provoca impotenţa la bărbat şi frigiditatea la femeie. Mai este denumită şi onanism, de la păcatul lui Onan, criticat în Biblie, după cum vom vedea mai pe larg puţin mai jos, când vom arăta imoralitatea metodelor artificiale de contracepţie. Unii confundă onanismul cu masturbarea. Nu trebuie confundate, dar ambele sunt păcate. Despre masturbare vom vorbi spre finalul materialului.

f) Prezervativul masculin (condom) este rău tolerat şi nu asigură protecţie totală nici împotriva infecţiei cu virusul imunodeficienţei umane (HIV), nici împotriva altor boli cu transmitere sexuală. Pe lângă faptul că se pot rupe, pot aluneca sau pot avea defecte de fabricaţie, în latexul prezervativelor pot apărea anumite fisuri foarte mici, invizibile cu ochiul liber, dar prin care virusul HIV poate trece cu mare uşurinţă, pentru că este mult mai mic. Mărimea fisurilor care apar în mod natural în latexul prezervativului este de până la 5 microni, iar virusul mediu HIV are aproximativ 0,1 microni. În termeni de mărime, asta înseamnă că virusul HIV poate trece printr-o fisură din latexul prezervativului tot atât de uşor precum trece o pisică printr-o uşă deschisă de garaj. După unii cercetători, riscul infectării cu HIV în cazul folosirii prezervativului este în jur de 15%, iar după alţi cercetători acest risc este chiar în jur de 35%. Dar chiar luând în calcul riscul cel mai mic (în jur de 15%), cine foloseşte prezervativul şi are relaţii sexuale cu mai mulţi parteneri, nu poate avea vreo garanţie că mai devreme sau mai târziu nu se va infecta, după cum nu are nici o garanţie cel care zboară cu un avion dintr-o sută, deşi 15 dintre ele se vor prăbuşi. Acest virus poate avea o perioadă de incubaţie de la câteva luni până la câţiva ani, uneori chiar opt sau zece ani, astfel încât o persoană care este infectată cu HIV poate părea perfect sănătoasă mai mulţi ani, dar în realitate este seropozitivă şi poate transmite altora virusul HIV. Cea mai sigură apărare faţă de virusul HIV nu este folosirea prezervativului, ci este abstinenţa înainte de căsătorie şi fidelitatea între soţ şi soţie după aceea. Prin prezervative se creează o falsă speranţă de securitate împotriva HIV şi se încurajează promiscuitatea. Există şi un documentar despre SIDA, intitulat „Fără o a doua şansă”, în care se vorbeşte şi despre falsa speranţă a aşa-zisului „sex sigur” („safe sex”).
Virusul HIV distruge sistemul imunitar al organismului, care devine incapabil să se apere în lupta cu infecţiile. De multe ori, abia după mai mulţi ani de la infectarea cu HIV organismul dezvoltă o serie de boli, care în condiţii normale ar fi fost stopate de sistemul imunitar. O persoană poate afla dacă este seropozitivă sau nu, în urma unui test HIV, care se face gratuit la centrele de transfuzie sanguină şi la alte centre. Acest test pune în evidenţă anticorpii produşi de organism, care pot fi descoperiţi după ce au trecut şase luni de la infectare.
După cum se ştie, nu există vindecare pentru persoanele infectate cu HIV, ci este posibilă doar o încetinire a evoluţiei bolii, deci o întârziere a decesului cu cel mult câţiva ani.
Virusul HIV se transmite prin: contact sexual, sânge infectat (transfuzii de sânge infectat, folosirea unui instrumentar medical infectat, body – piercing şi tatuare, folosirea în comun a unor obiecte tăioase ce pot produce leziuni ale pielii: lame de bărbierit, instrumente de manichiură şi pedichiură, periuţa de dinţi), de la mama infectată la copil (30% dintre copiii concepuţi de o mamă seropozitivă moştenesc virusul). Virusul HIV se poate transmite şi prin contact sexual anal sau oral şi uneori se poate transmite chiar prin sărut pasional (virusul HIV a fost localizat şi în alte fluide corporale diferite de sânge, cum ar fi: spermă, secreţii vaginale, salivă, lacrimi, etc.).
Virusul HIV nu se transmite prin: tuse sau strănut, deci prin aer; atingere, îmbrăţişare, sărut prietenesc pe obraz; trăind sau muncind în preajma unei persoane infectate; folosirea grupurilor sanitare în condiţii igienice; utilizarea veselei în comun; înţepături de ţânţari sau alte insecte; băi, bazine, adică prin apă; prosoape, clanţe de uşi, telefon sau computer.
Ca şi actul sexual întrerupt, folosirea condomului poate provoca anxietate şi tensiune psihică, precum şi alte efecte de ordin psihic. De asemenea, mai poate provoca iritaţii la nivelul organelor genitale.

g) Prezervativul feminin (diafragma sau obturator cervical şi cupola cervicală) este făcut în funcţie de dimensiunile fiecărei femei. Are eficienţă mediocră şi este, de asemenea, rău tolerat. Poate provoca aceleaşi efecte negative ca în cazul folosirii condomului (iritaţii, anxietate, tensiune psihică, precum şi alte efecte de ordin psihic). În plus, poate provoca infecţii ale aparatului urinar.
După cum se observă, nu există vreo metodă artificială de contracepţie lipsită de urmări negative, mai mult sau mai puţin grave, pe plan fizic şi psihic pentru femeie, dar şi pentru bărbat, iar unele dintre ele sunt şi avortive.

Un FILM DOCUMENTAR foarte interesant, intitulat « Fără o a doua şansă », subtitrat în română, ce poate fi vizionat accesând linkul următor :http://www.adevaruldespreavort.ro/video-filme-documentare/16-boli-cu-transmitere-sexuala-bts-boli-venerice/103-fara-o-a-doua-sansa-hiv-sida-no-second-chance-hiv-aids

ALT FILM DOCUMENTAR, INTITULAT « ALEGERILE SI HIV, SIDA - CHOISES AND HIV, AIDS » - MARTURIILE SI VIATA UNOR FEMEI, BARBATI, COPII CARE AU FOST INFECTATI CU HIV, SIDA (subtitrat in romana)http://www.adevaruldespreavort.ro/video-filme-documentare/16-boli-cu-transmitere-sexuala-bts-boli-venerice/104-alegerile-si-hiv-sida-choises-and-hiv-aids-marturiile-si-viata-unor-femei-barbati-copii-care-au-fost-infectati-cu-hiv-sida-subtitrat-in-romana

FILMUL DOCUMENTAR “Sexul - Minciuni si adevărul; Sex - Lies And The Truth” (subtitrat in romana)Sexul protejat (sexul inainte de casatorie), prezervativul te apara de bolile cu transmitere sexuala, HIV, SIDA, Sifilis etc. sau sarcinile "surpriza" ?Afli raspunsurile dar si raspunsul la alte intrebari importante in ceea ce priveste sexul, sexualitatea, Industria Avorturilor, promovarea prezervativelor pentru "sex protejat" etc. dupa ce vizionezi urmatorul film documentar, accesând linkul următor :http://www.adevaruldespreavort.ro/video-filme-documentare/15-filme-despre-cresterea-si-educarea-copiilor/112-sexul-minciuni-si-mit-sex-lies-and-the-truth-subtitrat-in-romana

Iată şi un documentar realizat de asociaţia « Doctors for Life », intitulat DOCTORS FOR LIFE. IN YOUR FACE - Protectia prezervativului impotriva bolilor cu transmitere sexuala adevar sau minciuna? Despre bolile cu transmitere sexuala, bolile venerice: HIV, SIDA, Sifilis, Chlamydia, Gonoreea (blenoragia), Herpesul genital, HPV etc"Doctors for Life" este o asociatie non-guvernamentala si non-profit ce are peste 1100 de membri doctori si personal medical. Documentarul poate fi vizionat accesând linkul următor :http://www.adevaruldespreavort.ro/video-filme-documentare/16-boli-cu-transmitere-sexuala-bts-boli-venerice/113-doctors-for-life-in-your-face-protectia-prezervativului-impotriva-bolilor-cu-transmitere-sexuala-adevar-sau-minciuna-despre-bolile-cu-transmiter
Documentarul este în limba engleză, dar pe acest site puteţi găsi şi documentare subtitrate în limba română

Şi un articol în care doctorii dezvăluie eşecul prezervativelor, intitulat Avertismente despre prezervativ :http://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/56-avertismente-despre-prezervativ


4. Imoralitatea metodelor artificiale de contracepţie

Deja filosofii de dinainte de creştinism ajunseseră la concluzia că ceea ce este imoral este întotdeauna vătămător. În acest sens, filosoful grec Platon spunea că nici un lucru nu este folositor dacă nu e conform moralei: nu pentru că ceea ce este folositor e moral, dar pentru că ceea ce este moral este folositor.
Publicitatea care se face unor metode contraceptive artificiale este determinată de interese comerciale, în nici un caz de intenţii benefice. Toată această propagandă se pretinde umanistă şi filantropică. Pretinde că vizează binele omenirii, dar de fapt ascunde scopuri şi interese negative: e vorba de dorinţa popoarelor bogate, ameninţate cu dispariţia datorită natalităţii foarte scăzute, de a deţine controlul demografic al planetei, considerând că populaţiile sărace, în permanentă creştere, constituie o ameninţare pentru bogăţiile lor. Şi apoi mai sunt la mijloc marile interese financiare: sume imense de bani pe care le câştigă multinaţionalele, fabricând şi comercializând produsele artificiale de contracepţie. Cum acestea sunt din ce în ce mai puţin folosite în ţările bogate, dovedindu-se a fi nocive sănătăţii, se caută noi pieţe de desfacere, invadând în special ţările africane şi cele din fostul bloc comunist.
Nu este păcat plăcerea actului sexual între soţ şi soţie, după căsătoria creştină, cu condiţia ca ei să respecte ordinea firească. Ordinea firească este perturbată prin metodele artificiale de contracepţie.
După cum nu constituie păcat actele sexuale dacă au loc între soţ şi soţie, după căsătoria creştină şi dacă se respectă ordinea firească, la fel nu constituie păcat actele sexuale săvârşite după vârsta fertilităţii, în aceste condiţii.
Toate metodele artificiale de contracepţie sunt imorale şi deci păcate mari, cu excepţia celor terapeutice, cu adevărat necesare pentru a vindeca bolile organismului, cu condiţia ca piedica pentru concepţie să nu fie direct voită.

Din Biblie reiese că Dumnezeu nu este de acord cu metodele artificiale de contracepţie. De exemplu, în Geneza (Facerea) 38,9-10 este criticată metoda actului sexual întrerupt (păcatul lui Onan). La evrei era obiceiul ca, atunci când murea un bărbat, fratele său s-o ia în căsătorie pe soţia acestuia. Aşa a făcut Onan, dar, ca să nu conceapă copii, el practica metoda actului sexual întrerupt. Lui Dumnezeu nu i-a plăcut acest lucru şi l-a pedepsit.
Uneori se face în favoarea folosirii metodelor contraceptive următoarea argumentaţie: „decât să se facă avort, e preferabil să se recurgă la metode contraceptive”. Acestă argumentaţie aparţine unei mentalităţi care îi recunoaşte lui Dumnezeu numai jumătate din drepturile de proprietate asupra vieţii, adică îi recunoaşte lui Dumnezeu dreptul asupra vieţii, dar nu şi asupra mecanismelor delicate care stau la originea vieţii. Atât avortul cât şi contracepţia fac parte, la nivele diferite, dintr-o cultură care refuză viaţa şi refuză invitaţia de a fi simpli colaboratori ai lui Dumnezeu în transmiterea vieţii. Ele au la bază orgoliul omului care îşi asumă drepturi pe care nu le are. Apoi, cum am văzut, multe dintre metodele contraceptive sunt de fapt avortive.
Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe care acceptă metodele naturale de planificare familială sunt consecvente cu ele însele şi atunci când consideră permisă folosirea metodelor naturale de planificare familială pentru motive juste, şi atunci când arată că e nepermisă folosirea metodelor artificiale de contracepţie, chiar dacă soţii ar avea motive care pot părea serioase. Papa Paul al VI-lea în enciclica „Humanae vitae” („Viaţa umană”) arată că există între cele două cazuri o diferenţă esenţială: în primul caz (de folosire a metodelor naturale de planificare familială pentru motive juste) soţii se folosesc în mod legitim de o dispoziţie naturală; în celălalt caz (de folosire a metodelor artificiale de contracepţie) ei împiedică desfăşurarea proceselor naturale. E adevărat că şi într-un caz şi în celălalt, soţii se pun de acord în intenţia reciprocă de a evita copilul pentru motive plauzibile, nedorind ca el să se conceapă; dar e la fel de adevărat că numai în primul caz ei ştiu să renunţe la folosirea căsătoriei (la relaţii sexuale) în perioadele fertile când, pentru motive juste, concepţia nu e dorită, şi că se folosesc de ea (au relaţii sexuale) în perioadele nefertile. Făcând aceasta, ei dovedesc o iubire cu adevărat şi pe deplin onestă. În exortaţia apostolică „Familiaris consortio” („Legătura de familie”), Papa Ioan Paul al II-lea scrie că soţii care folosesc metode artificiale de contracepţie „manipulează şi înjosesc sexualitatea umană, cu aceasta înjosindu-se pe ei înşişi şi alterând valoarea dăruirii totale. Faţă de limbajul care exprimă în mod firesc dăruirea reciprocă şi totală dintre soţi, contracepţia artificială opune un limbaj în mod obiectiv contradictoriu, conform căruia nu mai este vorba de dăruire reciprocă totală. Urmează de aici nu numai refuzul deschiderii la viaţă, ci şi o falsificare a adevărului lăuntric al iubirii conjugale, chemată să fie o dăruire a persoanei întregi.” Această diferenţă antropologică şi morală între contracepţie şi metodele naturale de planificare familială implică două moduri de gândire ireductibile unul la celălalt asupra persoanei şi asupra sexualităţii umane.
Biserica îi elogiază pe soţii care, printr-o hotărâre bine gândită, luată în comun, primesc cu generozitate să crească în mod corespunzător chiar şi un număr mai mare de copii. Sfânta Scriptură şi Biserica văd în familiile numeroase un semn al binecuvântării lui Dumnezeu şi al generozităţii părinţilor.
Soţii înţelepţi, bogaţi sau săraci, nu se sperie niciodată de un număr mai mare de copii, ştiind că fiecare copil vine în lume cu un creier şi două braţe, care în timpul vieţii lor produc mai mult decât consumă. Apoi, fraţii mai mari îi ajută pe părinţi în creşterea celor mai mici. S-au văzut deseori părinţi numai cu un singur copil slujindu-i acestuia ca nişte robi şi alţi părinţi cu câte şase, zece, doisprezece sau chiar mai mulţi copii, care erau crescuţi în frica de Dumnezeu şi disciplinaţi, iar părinţii erau iubiţi, respectaţi şi ajutaţi. Cu toate că în România de azi pentru mulţi viaţa este destul de dificilă din punct de vedere material, totuşi sunt la blocuri în oraşe şi la sate familii care, fie că dispun, fie că nu dispun de o stare materială prea bună, totuşi au mulţi copii. Străbunii noştri, în înţelepciunea lor, au apreciat loialitatea, optimismul şi buna dispoziţie în casele cu mulţi copii. În plus, de multe ori, ultimul copil dintr-o familie numeroasă a fost un om de seamă sau un sfânt: de exemplu, Mozart a fost al cincilea copil din familie, Rembrandt al şaselea, Wagner al şaptelea, Napoleon al optulea, Sfântul Ignaţiu al treisprezecelea, Schubert al treisprezecelea, Franklin al paisprezecelea, Benedict Lobre al cinsprezecelea, etc. Şi chiar dacă ar ajunge un om obişnuit, tot are dreptul la viaţă. Multor oameni le pare rău la bătrâneţe că au puţini copii şi spun că dacă ar fi acum tineri ar face mai mulţi. Familia numeroasă este o desăvârşită societate minusculă. Copiii unei familii numeroase nu suspină după copiii vecinilor pentru a se juca cu ei, nu-i caută, căci fiind mulţi, îşi pot îndeplini trebuinţele lor copilăreşti, în casa părintească, sub supravegherea părinţilor: astfel, ei devin bine crescuţi, fără a fi expuşi la influenţe negative. Asemenea cu o prisacă de albine şi reginele sale, familia cu numeroşi copii adună mierea vieţii pentru fiecare dintre ei.

Aşa – zisa « problemă demografică » este o falsă problemă. Adevărata problemă este împărţirea nedreaptă a resurselor

Au o părere greşită cei care cred că explozia demografică (creşterea foarte mare a populaţiei Pământului) va determina epuizarea resurselor omenirii. Creşterea demografică nu va determina epuizarea resurselor omenirii şi iată de ce:
- statistici recente, furnizate de F.A.O. arată următorul fapt: creşterea anuală a populaţiei este de 1,60%, în timp ce creşterea anuală a produselor agricole este mai mare: 4%, aceste produse fiind cele care stau la baza hranei populaţiei.
- în ce priveşte posibilităţile de alimentare, globul pământesc are resurse de hrană pentru mult mai mulţi oameni decât sunt în prezent, însă adevărata problemă este împărţirea nedreaptă a resurselor. Iar cei care împart în mod nedrept resursele manipulează opinia publică vehiculând falsa problemă a « suprapopulării » pentru a nu se vedea că adevărata cauză a sărăciei nu este lipsa de resurse, ci împărţirea nedreaptă a acestora de către ei. În acest sens, ei promovează controlul populaţiei prin orice mijloace, în fapt promovează o cultură a morţii, opusă culturii umane şi creştine a vieţii.
- Unii oameni de ştiinţă au calculat că Pământul poate hrăni: 8 miliarde de oameni (conform lui Penck), 13 miliarde (conform lui Hollstein), 22 miliarde (conform lui Ballod) şi peste 100 de miliarde de oameni (conform lui Clark). Or, în prezent pe Pământ sunt în jur de 6 miliarde şi jumătate de oameni.
- În plus, economiştii constată că o creştere a densităţii demografice poate fi însoţită de o mare expansiune economică: ca exemplu poate fi adus Hong – Kongul, unde există o densitate mare de populaţie şi în acelaşi timp o mare creştere economică.
- Apoi, trebuie ţinut cont că 70% din suprafaţa globului o ocupă apele. Acestea pot deveni o sursă inepuizabilă pentru alimentarea populaţiei Pamântului, dacă vor fi exploatate cum trebuie. Şi mai trebuie ţinut cont că din suprafaţa uscată numai 30% e cultivată.
Dacă o parte a omenirii suferă de foame, aceasta nu se datorează faptului că pământul nu are resurse, ci ignoranţei, egoismului, răutăţii, împărţirii nedrepte a resurselor. Nimeni nu ar suferi de foame dacă s-ar investi în agricultură numai o mică parte din sumele care se investesc pentru distrugerea vieţii oamenilor (pentru armament, aparate pentru avort şi sterilizare, contraceptive, etc.)

Accesând linkul următor puteţi vedea un documentar intitulat « Iarna demografică » în care oamenii de ştiinţă arată că pe pământ este nevoie de copii, altfel se ajunge la o îmbătrânire a populaţiei, la o aşa numită iarnă demografică. Documentarul e format din 6 parti, fiecare de cate 10 minute. Iată prima parte, iar celelalte 5 părţi le găsiţi în dreapta :

http://www.youtube.com/watch?v=iPzsAl5IjvE&feature=PlayList&p=FD03534E6E481F1E&index=0&playnext=1

De asemenea, în privinţa României se constată o scădere dramatică a populaţiei, astfel încât, dacă nu se vor lua măsuri de stopare a avorturilor prin lege, dispariţia poporului român poate fi calculată matematic.

În plus, cei care sunt creştini ştiu că omenirea nu va dăinui veşnic pe faţa Pământului. Dumnezeu ne spune prin intermediul Bibliei că va fi un sfârşit al lumii acesteia şi e clar că El va avea grijă ca pământul să aibă resursele necesare vieţii până în ultimul moment. Să nu uităm că Dumnezeu a zis primilor oameni: „Fiţi roditori, înmulţiţi-vă, umpleţi Pământul şi supuneţi-l.” (Gen. 1,28).

Următoarele secţiuni, precum şi altele, deoarece sunt şi ele foarte importante, sperăm că le vom trata pe larg în alte materiale, dar deocamdată ne limităm doar la a spune câteva cuvinte despre ele şi le aşezăm la sfârşitul acestui material, ca un fel de ANEXĂ. Nu avem însă pretenţia că, prin secţiunile de mai jos, am luat în discuţie toate vătămările la adresa căsătoriei şi toate păcatele de necurăţie. Mai sunt şi alte vătămări la adresa căsătoriei şi alte păcate de necurăţie pe care nu le luăm în discuţie aici.


DESPRE ADULTER

Adulterul este o trădare a fidelităţii pe care şi-o datorează soţul şi soţia şi este păcat mare. În adulter, în afară de păcatul de necurăţie (desfrâu), se comite păcat împotriva dreptăţii şi împotriva legăturii matrimoniale sacre. Greşesc cei care consideră căsătoria ca un simplu contract făcut pe baza unor acte. Căsătoria este în primul rând un sacrament şi un legământ sacru făcut în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii. Nici un motiv nu dă unei persoane dreptul moral să comită adulter: nici impotenţa soţului sau frigiditatea soţiei, nici alte disfuncţii sexuale, nici vreo altă boală sau infirmitate a unuia dintre soţi, nici absenţa mai mult sau mai puţin îndelungată din familie a unuia dintre ei, nici adulterul celuilalt şi nici un alt motiv. Precizăm în acest punct că adulterul se poate comite şi cu gândul, nu numai cu fapta, dar cu fapta este păcat mai mare. A privi o persoană cu gânduri erotice (cu excepţia propriei soţii sau a propriului soţ) este păcat făcut cu gândul. Gândul care vine în primele clipe ca ispită nu e păcat, dar dacă cineva primeşte de bună – voie astfel de gânduri, păcătuieşte. Isus Cristos a spus: „Dar Eu vă spun că orişicine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi comis adulter cu ea în inima lui” (Matei 5,28) – bineînţeles că acest lucru este valabil şi pentru o femeie care priveşte cu gânduri erotice alt bărbat decât propriul ei soţ. Dumnezeu vrea să fim curaţi şi în gândurile noastre.


DESPRE NEADMITEREA RECĂSĂTORIRII DUPĂ DIVORŢ

Divorţul este o mare dezordine şi o vătămare a căsătoriei. Domnul Cristos a spus: „« Deci, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă. » În casă, ucenicii L-au întrebat iarăşi despre aceasta. Şi El le-a zis: « Oricine îşi va lăsa soţia şi se va căsători cu alta, comite adulter împotriva ei; şi dacă o femeie îşi lasă soţul şi se căsătoreşte cu un altul, comite adulter. »” (Marcu, 10,9-12). În prima scrisoare a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni, citim: „Celor căsătoriţi nu eu le poruncesc, ci Domnul, ca soţia să nu se despartă de soţ. Dacă este despărţită, să rămână necăsătorită sau să se împace cu soţul ei. Şi nici soţul să nu-şi lase soţia.” (1Cor. 7,10-11). Iar în scrisoarea către Romani citim: „Căci femeia măritată este legată prin lege de soţul ei cât timp trăieşte el; dar dacă-i moare soţul, este dezlegată de legea soţului ei. Dacă, deci, când îi trăieşte soţul, ea este a altuia, se va numi adulteră; dar dacă-i moare soţul, este dezlegată de lege, aşa că nu mai este adulteră, dacă este a altuia (dacă se căsătoreşte cu altul – n. n.).” (Rom. 7, 2-3). ).
Deci refuzul recăsătoririi după divorţ cât timp trăieşte soţul / soţia nu este un capriciu al Bisericii Catolice, ci, după cum am exemplificat, este fundamentat pe Cuvântul lui Dumnezeu.
Pentru cazuri grave, Biserica Catolică poate îngădui celor căsătoriţi să trăiască despărţiţi (o aşa numită „separare de la pat şi masă”), dar ei rămân tot căsătoriţi şi nici unul dintre ei nu se poate căsători din nou câtă vreme trăieşte celălalt soţ (numai după trecerea soţului / soţiei la cele veşnice).
Nici Biserica Ortodoxă nu consideră a doua oară ca fiind căsătorie, ci un fel de "pogorământ", adică un fel de binecuvântare, cu alte cuvinte, tot în dezordine sunt cei care fac aceste "pogorăminte", crezând în mod greşit că prin acestea ar fi în ordine.
Dezordinea provocată de divorţ aduce după sine prejudicii grave: pentru celălalt soţ, care se vede părăsit şi pentru copii, traumatizaţi de despărţirea părinţilor şi adesea traşi de ambele părţi. Există un refren al unui cântec: „Sunt copii nefericiţi, / Inima îi doare/ Că-s părinţii despărţiţi / N-au în casă soare.”

DESPRE HOMOSEXUALITATE

Cercetările arată clar că homosexualitatea este o devianţă sexuală dobândită, nu genetică.

Nu spun aceste lucruri cu răutate, ci spre binele adevărat al celor care vor lua aminte.

Trebuie să facem distincţie între tendinţă şi act în homosexualitate: tendinţa homosexuală, constând în atracţia faţă de persoane de acelaşi sex nu e păcat dacă nu i se dă curs, dacă nu este pusă în act. Deci tendinţa homosexuală devine păcat când este pusă în act, când este transformată în fapt. (A nu se confunda tendinţa homosexuală cu gândurile păcătoase, care sunt păcate dacă nu rămân la nivel de ispită şi sunt primite de bună - voie.) Păcatul de homosexualitate între bărbaţi se numeşte sodomie sau pederastie, iar păcatul de homosexualitate între femei se numeşte lesbianism.

Sunt numai două căi cinstite: ori relaţii în căsătorie între un bărbat şi o femeie, ori abstinenţa în călugărie (sau abstinenţa în lume). Deci, referitor la calugarie, mai este o variantă, care se numeşte şi călugarie albă, adică a fi în lume (nu în mănăstire), dar a trăi fără a avea relaţii sexuale cu nimeni. Este demonstrat ştiinţific că abstinenţa nu este imposibilă şi nici nu este dăunătoare sănătăţii.
Relatiile homosexuale, cu toate formele lor, sunt păcate mari, interzise de Dumnezeu in Biblie: (Geneza 19:1-13; Levitic 18:22; Romani 1:26-27, etc.)
Dumnezeu a distrus cetăţile Sodoma şi Gomora datorită răspândirii aproape generale, în aceste cetăţi, a păcatelor de homosexualitate masculină şi feminină.

Dar chiar şi numai din faptul că suntem creaţi bărbaţi şi femei ne putem da seama că actele homosexuale sunt acte nefireşti.

Aşa-zisele "căsătorii" homosexuale (folosesc ghilimelele pentru că însăşi asocierea termenilor casatorie si homosexualitate este absurdă) nu trebuie nicidecum legalizate din cel puţin patru motive: sunt păcate mari, sunt nefireşti, sunt nerodnice (nu-şi ating scopul naşterii de copii), iar copiii adoptaţi de aceste cupluri ne închipuim ce fel de educaţie ar primi...

Persoanele homosexuale trebuie tratate cu iubire frăţească şi trebuie ajutate să iasă din această situaţie. Dacă persoanle homosexuale ajung la concluzia că nu ar putea avea o relaţie normală cu o persoană de celălalt sex în cadrul căsătoriei creştine desi s-au straduit în mod serios şi sincer să se vindece, atunci trebuie să poarte cu răbdare crucea abstinenţei de la relaţii sexuale.

Iată şi un site în care se vorbeşte despre speranţă şi vindecare pentru homosexuali Informaţiile prezentate provin din comunitatea ştiinţifică internaţională, autorii materialelor fiind psihologi, psihiatri şi cercetători, dar şi un documentar cu mărturii ale unor foşti homosexuali care au renunţat la aceasta.
http://www.homosexualitate.ro/

In legatura cu aceasta, foarte interesant este şi site-ul
http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?catehezediverse=z17

Recomand şi o recenzie a unei cărţi despre interzicerea de către Dumnezeu în Biblie a actelor homosexuale, scrisă de trei biblişti şi intitulată „Homosexualitatea în Biblie”:
http://www.catholica.ro/stiri/show.asp?id=15099

Recomand şi site-ul
http://www.narth.com/docs/okay-rom.html în care o fostă lesbiană relaltează povestea ei. A scăpat de homosexualitate şi acum participă la Întâlnirea Anuală a Foştilor Homosexuali de la Washington.


DESPRE PROSTITUŢIE

Prostituţia este una dintre formele cele mai degradante şi scandaloase de desfrâu: comerţ cu propriul trup. Este păcat mare. Prostituţia atentează la demnitatea persoanei care se prostituează şi care e redusă la un obiect sexual. În afară de persoanele prostituate, vinovăţia este şi a celor care profită de ele sau favorizează o asemenea practică (proxeneţi şi alţii). Nici lipsa unui loc de muncă, nici traiul în sărăcie şi nici vreun alt motiv nu dă unei persoane dreptul moral să practice prostituţia. Relaţiile sexuale trebuie să aibă loc numai între soţ şi soţie, după căsătoria creştină.
Iată şi un site foarte interesant împotriva prostituţiei:
http://www.antiprostitutie.ro/


DESPRE VIOL ŞI INCEST

Violul este păcat mare. Desemnează intrarea prin efracţie, cu violenţă, în intimitatea sexuală a unei persoane. Lezează dreptatea şi iubirea. Violul răneşte profund dreptul fiecărui om la respect, la libertate, la integritatea fizică şi morală. Creează un prejudiciu grav, care o poate marca pe victimă pentru toată viaţa. În caz de tentativă de viol, femeia atacată trebuie să se apere în mod adecvat, chiar prin uciderea agresorului dacă prin fugă, strigăt după ajutor sau altfel nu se poate apăra (în situaţii extreme ca aceasta, atât Dumnezeu, cât şi legea civilă îngăduie dreptul la legitimă apărare). În caz de cooperare activă, chiar cea mai mică, se aduce în cauză complicitatea ei.
La fel de mare este păcatul comis prin violenţă trupească împotriva handicapaţilor, ca şi abuzul de propria situaţie pentru a determina o persoană la o relaţie nepermisă.
Incestul este păcat mare. Desemnează relaţii intime între rude de sânge sau prin alianţă de un grad care interzice căsătoria între ei. Este păcat mare chiar dacă ambele persoane consimt.


DESPRE RELAŢIILE SEXUALE ÎNAINTE DE CĂSĂTORIA CREŞTINĂ (RELAŢII SEXUALE PREMARITALE)

Relaţiile sexuale care au loc înainte de căsătoria creştină se mai numesc păcate de necurăţie. Cine acceptă sclavia păcatului nu este liber.

Se înşeală cei care cred că relaţiile sexuale înainte de căsătorie i-ar ajuta pe tineri să constate dacă se potrivesc sexual, pentru că medicii ginecologi susţin că nu există nepotrivire sexuală şi că de fapt aceasta e o falsă problemă, iar dacă există disfuncţii sexuale (impotenţă, ejaculare precoce, frigiditate, etc.), se pot trata.

Iubirea se poate manifesta în foarte multe forme în afară de forma sexuală.

Există numai două căi cinstite: ori căsătoria creştină, ori castitatea (abstinenţa de la relaţii sexuale). Dumnezeu nu admite „căsătoria de probă” ci vrea o dăruire totală şi definitivă a persoanelor una faţă de cealaltă după căsătoria creştină. Deci relaţiile sexuale, dacă au loc înainte de căsătoria creştină, sunt păcate de necurăţie, chiar dacă între cei doi există decizia de căsătorie confirmată prin căsătoria civilă.
Unii cred în mod greşit că cei care convieţuiesc împreună înainte de căsătorie vor avea o căsnicie fericită cu mai puţine probleme, dar, un sondaj făcut printre femeile care au convieţuit înainte de căsătorie cu soţii lor arată că acestea se confruntă cu o comunicare din ce în ce mai slabă cu aceştia şi cu o lipsă totală de romantism din partea lor. Destrămarea cuplului care trăieşte într-o relaţie neoficializată poate provoca o criză la fel de serioasă ca cea provocată de divorţ. Când au fost întrebate de ce se angajează într-o astfel de relaţie, femeile au răspuns că ele consideră că aceasta este calea cea mai sigură spre căsătorie. Bărbaţii în schimb, au răspuns că ei se angajează în astfel de relaţii întrucât au ca motivaţie relaţiile sexuale.

De asemenea, concubinajul („uniunea consensuală”) duce la păcate de necurăţie. Majoritatea cuplurilor care trăiesc în concubinaj se despart în momentul în care femeia rămâne însărcinată. 54% dintre mamele singure care trăiesc în sărăcie erau angajate într-o astfel de relaţie când au rămas însărcinate. Relaţiile de tipul acesta se caracterizează prin nesiguranţă şi molestare, studiile arătând că partenerii care trăiesc în astfel de relaţii se tem permanent că partenerul/partenera de viaţă o/îl va părăsi dacă nu se ridică la nivelul aşteptărilor, situaţie care o/îl determină să-i tolereze partenerului multe lucruri pe care nu ar trebui să i le îngăduie. Majoritatea femeilor molestate sunt victime ale concubinilor lor.

Iată şi o carte despre abstinenţa până la căsătorie şi alte probleme de educaţie morală adecvată, intitulată “O vorbă sinceră cu fetele”. Poate fi citită direct pe internet (fără a necesita descărcare în calculator) accesând următorul link (unde pot fi găsite mai multe cărţi):
http://www.profamilia.ro/tineri.asp


Iată şi un site despre abstinenţa până la căsătorie, care începe cu titlul Dragostea adevărată aşteaptă:
http://www.asteapta.ro/


Iată un scurte videoclip, în limba română, despre abstinenţa de la relaţii sexuale până la căsătorie:
http://www.youtube.com/watch?v=jMYLwJQk2Wg&feature=related


Şi un scurt documentar, în limba engleză, despre abstinenţa de la relaţii sexuale până la căsătorie:
http://www.youtube.com/watch?v=r_FpDOXKtCw&feature=related


Iată ce spunea Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, adresându-se tinerilor:

"Nu vă lăsaţi înşelaţi de cuvintele goale ale celor care iau în derâdere castitatea sau capacitatea voastră de a vă stăpâni. Forţa viitoarei voastre iubiri conjugale depinde de forţa efortului vostru actual de a învăţa iubirea adevărată, de practicarea castităţii care cere abţinerea de la orice raport sexual în afara căsătoriei, castitatea este unica manieră sigură şi virtuoasă de a pune capăt acestui tragic flagel care este SIDA de care atâţia tineri s-au contaminat".

Abstinenţa de la relaţii sexuale înainte de căsătoria creştină oferă cel puţin următoarele avantaje:
1. Se evită păcatele de necurăţie. Relaţiile sexuale care au loc înainte de căsătoria creştină sunt păcate de necurăţie, după cum am văzut;
2. Scuteşte de consecinţele metodelor artificiale de contracepţie;
3. Scuteşte de infectarea cu B.T.S.-uri (boli cu transmitere sexuală);
4. Scuteşte de dezamăgiri sentimentale. Relaţiile sexuale care au loc înainte de căsătoria creştină expun persoanele la dezamăgiri sentimentale, atunci când sunt părăsite după ce au fost folosite de alte persoane imorale ca simple obiecte sexuale;
5. Scuteşte de „dependenţa” sexuală;
6. Scuteşte de sentimente înşelătoare;
7. Este un „test” al existenţei dragostei într-o relaţie;
8. Apără de relaţii dăunătoare;
9. Scuteşte de mari suferinţe;
10. Scuteşte de sentimente de vinovăţie;
11. Ajută la concentrarea asupra stabilirii şi realizării scopurilor în viaţă;
12. Măreşte capacitatea de comunicare dintre parteneri;
13. Ajută la cultivarea răbdării şi a stăpânirii de sine;
14. Ajută la dezvoltarea unei relaţii deosebite;
15. Ajută la cultivarea de principii pozitive, care duc la adâncirea relaţiilor interumane; 16. Dă libertatea de a te bucura de adolescenţă cu mulţi prieteni, băieţi şi fete;
17. Ajută la creşterea respectului de sine;
Pe lângă aceste motive care sunt valabile pentru toţi, persoanele virgine mai au cel puţin încă două motive în plus ca să se abţină de la relaţii sexuale până la căsătoria creştină, şi anume:
18. Virginitatea este cel mai frumos cadou pe care o femeie îl poate oferi soţului iar un bărbat soţiei;
19. Persoanele care se căsătoresc virgine vor evita un reproş din partea celor cu care se căsătoresc. În cazul în care nu-şi vor păstra virginitatea până la căsătorie, persoanele cu care se vor căsători poate le vor reproşa acest lucru într-o eventuală ceartă, chiar dacă înainte de căsătorie spuneau că nu ţin neapărat la virginitate.


Masturbarea este, de asemenea, păcat de necurăţie, fie că este făcută înainte de căsătorie, fie că este făcută după aceea (cu atât mai mult dacă este făcută după aceea).
În cartea „O vorbă sinceră cu baieţii”, care poate fi citită şi direct pe internet, pe site-ul http://www.profamilia.ro/tineri.asp (unde este şi cartea „O vorbă sinceră cu fetele), un preot spune următoarele:
„Poate va fi unul sau altul care să constate cu regret că, din acest punct de vedere, nici el nu stă prea bine şi, cu toată bunăvoinţa, nu poate să se elibereze de acest păcat (al masturbării – n. n.) Ca să-l consolez, îi atrag atenţia că între doi tineri care cad în păcatul masturbaţiei, poate fi deosebire foarte mare: unul nici nu dă importanţă păcatului, cade la orice ispită şi se aserveşte în mod simplu tuturor cerinţelor patimii sale. Citeşte literatura pornografică, poartă discuţii echivoce cu prietenii şi poate atrage şi pe altul în mocirlă. Unuia ca acesta aş putea să-i spun numai atât, dar foarte serios: "Trezeşte-te, până când nu e prea târziu!".
Pe celălalt tânăr îl doare sufletul şi se străduieşte să se debaraseze de acest păcat. A ajuns aici poate întâmplător sau l-au dus în eroare prietenii răi, fără ca să-şi dea seama întru totul de ceea ce face; la început poate nici nu a ştiut că e vorba de păcat mare. Începe lupta, se spovedeşte regulat, se roagă şi se împărtăşeşte des dar, totuşi, nu poate să scape de păcat; într-un ceas nefericit cade din nou. Unii ajung la disperare şi cred că nu mai are nici un rost să continuie lupta.
Dacă s-a întâmplat cu tine la fel, ai răbdare, şi ascultă-mă. Să nu-ţi pierzi încrederea, să nu crezi că orice luptă a fost în zadar, dacă după două sau trei săptămâni de luptă ai căzut din nou. Eşti deja pe jumătate victorios dacă poţi să spui: în ultimele săptămâni am luptat cu mai mult succes. Şi dacă, după un timp, ai cădea totuşi din nou, nu te descuraja nici atunci, încă nu e pierdut totul! Şi chiar dacă ai cădea de 100 de ori, poţi să te ridici de fiecare dată! Caută-ţi însă un duhovnic permanent în care să ai încredere totală şi căruia să-i poţi vorbi deschis şi sincer, chiar în afara spovezii sacramentale. Cunoscându-te, te va putea ajuta mult mai bine decât dacă ai merge mereu la altul. ”
Poluţia (procesul periodic de eliminare spontană a spermei în timpul somnului, asociat de obicei cu vise erotice) nu este păcat, fiind un fenomen firesc, spontan şi involuntar, produs în timpul somnului.


MIJLOACE EFICIENTE DE AJUTOR PENTRU ABSTINENŢA DE LA RELAŢII SEXUALE PÂNĂ LA CĂSĂTORIA CREŞTINĂ

Se recomandă următoarele mijloace de ajutor pentru abstinenţa de la relaţii sexuale până la căsătoria creştină:
- Practica religioasă creştină: Spovadă (făcută ţinând cont de etapele amintite la punctul 2, în pagina 10), Împărtăşanie, participarea cu evlavie la Sfânta Liturghie şi la alte slujbe religioase creştine, participarea la cateheze , rugăciuni, post, etc.;
- Evitarea a tot ceea ce ar putea provoca dorinţele sexuale;
- Înlocuirea preocupărilor sexuale cu alte tipuri de preocupări: pentru religia creştină, pentru cultură, lectură, artă, muzică bună, etc;
- Practicarea cu măsură a unui sport.
Ceea ce vrea Dumnezeu se poate pune în practică, bineînţeles cu ajutorul Său. Nu este imposibil. Dacă ar fi lucruri imposibil de realizat, Dumnezeu nu ni le-ar pretinde, pentru că el cunoaşte puterea omului. În plus, mulţi oameni de ambele sexe demonstrează că pot să ducă o viaţă curată, deşi trăiesc în mijlocul lumii. Deci, curăţia se poate pune în practică.
Sfântul Apostol Pavel scrie în prima scrisoare către Corinteni: „Trupul nu este pentru desfrâu: el este pentru Domnul şi Domnul este pentru trup.” (1Cor. 6,13). Iar în prima scrisoare către Tesaloniceni, acelaşi Sfânt Apostol scrie: „Feriţi-vă de desfrâu. Fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul (trupul) în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei ca păgânii care nu-l cunosc pe Dumnezeu.” (1 Tes. 4, 3-7).
Iubirea firească, senzuală, a celor doi este insipidă şi se epuizează repede dacă nu este integrată în legătura dintre Cristos şi Biserică. Numai Cristos prin prezenţa Sa şi prin mijlocirea Bisericii dă gust iubirii şi o face inepuizabilă. Cu cât cei doi soţi se integrează mai intens în legătura dintre Cristos şi Biserică, cu atât mai mult aprofundează iubirea dintre ei.


ANEXĂ
ADRESE, TELEFOANE ŞI SITE-URI ALE ASOCIAŢIILOR PENTRU APĂRAREA VIEŢII DIN ROMÂNIA

(site-urile unora dintre ele le-am amintit deja în cadrul textului)

I. Asociaţii din Iaşi pentru apărarea veţii

1. Asociaţia de caritate PRIMUL PAS, bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 89, bloc 89, parter, ap.2, Iaşi, cod 700401; telefon 0232 / 277.901;

e-mail:

contact@primulpas.org

persoană de contact: Geanina Ungurianu sau Ramona Zapali

adresa web:

http://www.primulpas.org/

2. Pentru consiliere spirituală, un preot din Iaşi vă poate răspunde la următoarea adresă de e-mail: pr.dandamaschin@yahoo.comsau la telefon 0744 798 610, preot Dan Damaschin.

3. Centrul Medical Providenţa (M.M.B), Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 14, Tel. 0232 / 215940

4. Asociaţia Creştin-Umanitară SLUJIREA VIEŢII, str. Brateş nr. 6, bl. 513, sc. B, ap. 3, Tel. 0232 / 456793

5. Fundaţia HOLT România – Filiala Iaşi, str. Bistriţa nr. 7, bl. B 13, ap. 3, Tel. 0232 / 278143

6. Direcţia Generală de Asistenţă Socială Socială şi Protecţia Copilului, str. Vasile Lupu nr. 57A, Tel. 0232 / 477731

7. Fundaţia Iosif, Calea Chişinăului, nr. 21, Tel. 0232 / 230469 şi 0232 / 223053

8. Fundaţia STAR OF HOPE România – Iaşi, str. Arcu nr. 24, bl. Y 15, tr. 1, et. 1, ap. 4, Tel. 0232 / 216253 şi 0232 / 215261

9. Asociaţia FAMILIA NOSTRA – Centrul de Primire Copiii Străzii – „Sf. Andrei”, Tel. 0232 / 270344

10. Fundaţia Serviciilor Sociale BETHANY – Iaşi, str. Smârdan nr. 76 C, Tel. 0232 / 229554 şi 0232 / 279856

11. Organizaţia SALVAŢI COPIII – Iaşi, str. Canta nr. 3 (Creşa nr. 25), Tel. 0232 / 219986

12. Organizaţia WORLD VISION România – Iaşi, str. Armeană nr. 7, Tel. 0232 / 233906 şi 0232 / 254637

13. Asociaţia ALTERNATIVE SOCIALE Iaşi, str. Cuza Vodă nr. 8, Tel. 0232 / 218232 şi 0232 / 219382

14. Fundaţia CENTRUL DE MEDIERE ŞI SECURITATE COMUNITARĂ (CMSC), str. Moara de Foc nr. 35, et. 7-8, Tel. 0232 / 252920 şi 0232 / 252926


II. Asociaţii din alte oraşe pentru apărarea vieţii

1. Asociaţia PRO-VITA, Bucureşti, Tel. 021 / 223.58.55, e-mail:
cpvb@fx.ro ; persoană de contact: Lavinia Calotă, psiholog

2. Asociaţia PROVITA MEDIA, Bucureşti, Calea Moşilor, nr. 245-249, bl. 49, sc. A, et.5, ap.15, Sector 2, Tel. 021 / 210.33.56; persoană de contact: Larisa Ciochină, preşedinte; e-mail:
larisac@pcnet.ro; adresa web: http://www.provita.ro/

3. Centrul pentru viaţă şi familie BUNAVESTIRE, Bucureşti, Aleea Râmnicu Sărat nr. 3-5, Sector 3, 74542, Tel. 021 / 321.05.27 ; persoană de contact : Marina Fara, director

4. Asociaşia Medicilor Catolici din România, str. General Berthelot nr. 19, Sector 1, Bucureşti; dr. Rozalia Dănila, preşedinte

5. Asociaţia filantropică medical-creştină CHRISTIANA, Bucureşti, Şos. Pantelimon nr.27, Sector 2, Tel. 021 / 252.05.17

6. Asociaţia CARITAS, Bucureşti, str. Gheorghe Misail nr. 83, Sector 1, Bucureşti, Tel. 021 / 224.30.36:
christiana@christiana.sorostm.ro ; persoană de contact: pr. Alexandru Cobzaru, director general


7. Asociaşia PROVITA, Vălenii de Munte, e-mail:
asociatiaprovita@hotmail.com; persoană de contact : Pr. Mihai Tănase, consilier

8. Asociaţia CHRISTIANA, Timişoara, str. Gh. Şincai nr. 9, Tel. 0256 / 217.096; persoană de contact: pr. Vasile Secheres

9. Asociaţia filantropică creştin-ortodoxă SFÂNTUL VASILE CEL MARE, str. Domnească nr. 104, Galaţi, Tel. 0236 / 410.197; persoană decontact: pr. Gelu Aron

10. Asociaţia filantropică medical-creştină CHRISTIANA, Cluj-Napoca, Tel. 0264 / 421038; e-mail:
policlinica@xnet.ro; persoană de contact: dr. Cristea Todea-Gross, coordonator de proiect

11. Asociaşia filantropică medical-creştină CHRISTIANA – filiala Cluj, Piaţa Avram Iancu nr. 18, Tel. 0264 / 431.004; persoană de contact: Carmen Bârsan

12. Asociaţia Medicilor Creştini Timişoara, e-mail:
m.radu@xnet.ro; persoană de contact: Dr. Ileana Radu, vicepreşedinte

13. Asociaţia PAŞI SPRE VIAŢĂ, Târgu Jiu, Tel. 0253 / 223.495, e-mail:
hudulin@xnet.ro; persoană de contact: Sandală Hudulin, consilier

14. Asociaţia PROVITA Braşov, Tel. 0268 / 251.173, e-mail:
provitabv@xnet.ro; persoană de contact: Mariana Tache, asistent social

15. Asociaţia PRO-VITA Sibiu, e-mail:
sebastian.moldovan@ulsibiu.ro; persoană de contact: Sebastian Moldovan

16. Asociaţia RIVER OF LIFE, Corneşti, Tel. 0740.790.995, e-mail:
marygroze@hotmail.com ; persoană de contact: Ileana Olaru, preşedinte

17. Fundaţia AGAPE pentru Ocrotirea Vieţii, Cluj-Napoca, Str. Moţilor, nr. 16, ap. 4, Tel./fax: 0254 / 430.382, e-mail:
agape@mail.dntcj.ro ; persoană de contact: dr. Agnes Konya

18. Fundaţia Clinica PRO-VITA, Cluj-Napoca, Bd. 21 Decembrie 1989, nr. 93, bl. L3, ap. 14, Tel. 0264 / 196.049, e-mail:
provitacj@rdslink.ro,
davidille@zapp.mobile.ro ; persoane de contact: Carmen Nistor, coordonator; dr. David Ille

19. Fundaţia CONFIDENT, Cluj – Napoca, e-mail:
confident@mail.dntcj.ro ; persoană de contact: Daniel Popa

20. Fundaţia ESTERA, Timişoara, Tel / Fax 0256 / 192.862, e-mail:
estcons@mail.dnttm.ro ; persoană de contact: Rodica Paul-Falina, preşedinte

21. Fundaţia GUADALUPE Timişoara, email:
chisaraug@yahoo.com ; persoană de contact: Gerda Cişărău, preşedinte

22. Fundaţia IOCHEBED Oradea, Tel. 0259 / 20129, e-mail
iochebed@rdslink.ro ; persoană de contact: Damaris Ungurean, psiholog

24. Fundaţia IOCHEBED Suceava, Tel. 0230 / 523.380; e-mail:
iochebed@e-suceava.com ; persoană de contact: Mihaela Pintilei, coordonator

25. Fundaţia IOCHEBED Alba Iulia, Tel. 0258 / 832.483, e-mail:
iocebed@apulum.ro ; persoană de contact: Dana Ujvari

26. Asociaţia PRO-VITA MEDICA Timişoara, Tel. 0723 / 440.393; e-mail:
provita@mail.dnttm.ro ; persoană de contact: Daniela Giuglea, coordonator

III. Asociaţii pentru apărarea vieţii din strinătate

Sunt foarte multe, dar amintim aici doar HUMAN LIFE INTERNATIONAL, cu site-ul
http://www.hli.org/